Copenhaga – Drita – Ponturi Liga Campionilor – 22.07.2025
Copenhaga – Drita este unul dintre meciurile care vor conta pentru turul al II-lea preliminar al Ligii Campionilor. Meciul tur dintre Copenhaga și Drita este programat să înceapă marți seară, de la ora 20, pe „Parken Stadium” din capitala Danemarcei. Gazdele sunt mari favorite să se impună în fața unei echipe ca Drita care vine din Kosovo.
Statistici Copenhaga – Drita – Pronosticuri Liga Campionilor
- FC Copenhaga are o singură înfrângere în ultimele 14 meciuri oficiale și amicale
- Patru din ultimele cinci meciuri în care a fost implicată FC Copenhaga nu au oferit mai mult de două goluri. (S2,5)
- Patru din ultimele cinci meciuri în care a fost implicată Drita s-au încheiat cu cel puțin un gol marcat de ambele echipe, respectiv un total de minimum trei goluri. (GG3+)
- Va fi primul meci direct din istorie dintre Copenhaga și Drita.
FC Copenhaga, campioana Danemarcei
FC Copenhaga a reușit la finalul ultimului sezon să câștige titlul pentru a 16-a oară. Anterior, Midtjylland a fost cea care i-a suflat trofeul. Echipa din capitala Danemarcei are un lot a cărui valoare totală depășește 90 de milioane de euro, iar ținta principală este pătrunderea în grupa de Liga Campionilor. Stagiunea precedentă, reprezentanta Danemarcei a fost eliminată de Bratislava, un rezultat surprinzător.
Să mai spunem faptul că FC Copenhaga a reușit să câștige inclusiv Cupa Danemarcei în ultimul sezon. A fost un ultim act cu Silkeborg, victorie cu scorul de 3-0.
Meciul cu Drita nu va fi primul oficial din noul sezon. Copenhaga a debutat în campionat în deplasarea de la Viborg, unde s-a impus cu un spectaculos 3-2. Oaspeții au fost conduși cu scorul de 0-1, apoi au revenit în avantaj prin reușitele lui Achouri și Elyounoussi, au fost egalați și au marcat decisiv de la punctul cu var prin nou intratul Mattson, care se afla de doar trei minute pe gazon.
Perioada de mercato
În perioada de transferuri, FC Copenhaga l-a adus pe Youssoufa Moukoko de la Borusia Dortmund, un atacant central în vârstă de 20 de ani pentru care au fost plătiți doar 5 milioane de euro. Aceeași sumă a fost plătită la PAOK pentru Dominik Kotarski, portar în vârstă de 25 de ani. La doar 17 ani, Dominik Sarapata, mijlocaș central, a costat 4 milioane de euro și a fost adus de la Gornik Zabrze.
Campioana Danemarcei a avut patru meciuri amicale în vară. Unul singur a fost câștigat, cel cu Hamburg, unul a fost pierdut cu Sparta Praga, iar două au fost încheiate la egalitate, cu Ludororeț și Fredericia. Rezultate ce pot fi irelevante în contextul meciului cu Drita.
Copenhaga – Drita – Posibila formulă de start a gazdelor
- FC Copehaga ar putea trimite în teren o formulă de joc 4-4-2, cu Kotarski – Huescas, Hatzidiakos, Gabriel Pereira, Lopez – Larsson, Delaney, Froholdt, Achouri – Moukoko, Elyounoussi.
Drita, campioana din Kosovo
FC Drita este campioana din Kosovo, o competiție care are la start 10 echipe. A reușit pentru a patru oară în istorie să câștige competiția, iar acum echipa este estimată la aproximativ 6,3 milioane de euro. Un macedonian este antrenorul celor de la FC Drita, care în turul anterior a reușit să o elimine pe Differedange din Luxemburg.
FC Drita a câștigat ambele manșe. Prima a avut loc în Kosovo, iar gazdele s-au impus cu scorul de 1-0. Cea de-a doua, în deplasare, scor 3-2. După mai puțin de 20 de minute de la fluierul de start, FC Drita conducea cu scorul de 2-0 prin golurile reușite de Manaj. Tusha a stabilit scorul final în minutul 90+3, la doar trei minute după ce kosovarii fuseseră egalați.
Au fost primele două meciuri oficiale ale noului sezon.
Copenhaga – Drita – Prim „11” probabil al kosovarilor
- FC Drita ar putea trimite în teren o formulă de joc dispusă în sistem 4-2-3-1, cu Maloku – Krasniqi, Bejtulai, Mesa, Ovouka – Broja, Dabiqaj – Balaj, Krasniqi, Ajzeraj – Manaj.
Copenhaga – Drita – Meciuri directe (H2H)
Va fi primul meci oficial din istorie dintre FC Copenhaga și Drita.
Pronosticuri Copenhaga – Drita – Ponturi Liga Campionilor
Ponturi Copenhaga – Drita, mizează pe faptul că se vor marca cel puțin trei goluri (P2,5), la o cotă de 1,40 pe care o oferă Netbet.
Concluzii
Campania de calificare în Cupele Europene este în plină desfășurare. După primele tururi preliminare jucate, s-a atins deja un oarecare nivel fotbalistic. Mai ales la nivelul Champions League și Europa League unde putem vedea la joc inclusiv echipe obișnuite cu prezența în grupele europene! Printre recomandările echipei BETuri.ro pentru săptămâna de preliminarii europene se află:
- Shkendija – FCSB (Preliminarii Liga Campionilor)
- Lugano – CFR Cluj (Preliminarii Europa League)
- Ararat Armenia – „U” Cluj (Preliminarii Conference League)
- Sarajevo – Universitatea Craiova (Calificări Conference League)
- Rangers – Panathinaikos (Calificări Liga Campionilor)
- FC Copenhaga – Drita (Turul 2 Champions League)
- Ostrava – Legia Varșovia (Calificări Europa League)
- Beșiktaș – Șahtior Donețk (Preliminarii Europa League
- Pafos – Maccabi Tel Aviv (Turul 2 Champions League)
- Brann – RB Salzburg (Turul 2 Europa League)
- Zira – Hajduk Split (Conference League Turul 2)
- Rijeka – Ludogoreț (Calificări UCL)
- AEK Atena – Hapoel Beer Sheva (Calificări Conference League)
Nu ratăm nici Unirea Slobozia – Csikszereda sau Dinamo – Botoșani!
Iar în weekend ne bucurăm de partidele din Campionatul României, primele ligi de fotbal din Brazilia, Argentina, Rusia sau startul de sezon la nivel înalt în Belgia (Jupiler Pro league) și campionatul Elveției. Suntem din ce în ce mai aproape de startul marilor competiții în fotbalul european, iar asta se simte din ce în ce mai accentuat de la weekend la weekend.
Sportul este la el acasă pe site-ul nostru, dar și pe pagina de Facebook BETuri. Urmărește-ne și acolo dacă vrei să fii sigur că nu ratezi niciun eveniment important. Tenis, Formula 1, UFC sau fotbalul sud-american spun și ele „Prezent!”.
Îți urăm cât mai multe pariuri și bilete câștigătoare alături de echipa noastră! Baftă multă!