Serbia – Elveția – Ponturi Pariuri Campionatul Mondial 2022
Serbia – Elveția se vor întâlni într-un meci deciviv pentru calificarea în optimile de finală ale Campionatului Mondial din Qatar. Tot vineri, de la ora 21, se va disputa și Camerun – Brazilia. Sud-americanii sunt calificați în fazele superioare ale competiției după primele două meciuri, ambele câștigate.
Iar între Serbia – Elveția se anunță un meci încins. Naționala de la Belgrad are nevoie de o victorie pentru a mai spera la calificare, în timp ce naționala antrenată de Murat Yakin se poate mulțumi și cu un rezultat de egalitate.
Serbia – Elveția se va disputa pe „964 Stadium” din Doha și va putea fi urmărit pe TVR 2.
Serbia – Elveția – Ponturi Pariuri Fotbal Campionatul Mondial
- O singură dată s-au mai întâlnit cele două naționale, iar Elveția s-a impus cu un gol în minutul 90.
- Elvețienii au în lot mai mulți jucători de origine albaneză. Se știu conflictele dintre Albania și Serbia.
- Serbia nu s-a calificat în fazele eliminatorii la precedentele trei ediții ale Campionatului Mondial la care a fost prezentă – în 2006, 2010 și 2018.
- Elveția nu are niciun rezultat de egalitate în ultimele nouă partide oficiale pe care le-a disputat.
Serbia – Elveția – Ponturi Pariuri Fotbal Campionatul Mondial
- Pronosticuri Serbia – Elveția, va fi egalitate la pauza sau la finalul meciului, la o cotă de 1,67 pe care o oferă Casa Pariurilor.
O singură soluție pentru Serbia – victoria
Doar o victorie o mai poate califica pe Serbia în fazele eliminatorii ale Campionatului Mondial. Naționala de la Belgrad a rămas cu un singur punct, după ce a condus-o cu 3-1 pe Camerun, scor la care a avut mai multe șanse de a închide definitiv meciul. Jucătorii lui Dragan Stojkovic s-au relaxat și pe faza de apărare, iar egalarea a fost restabilit de africani în doar trei minute. Au fost două faze la care defensiva Serbiei a făcut greșit pasul la ofsaid, la capătul cărora au marcat Aboubakar și Choupo-Moting.
Serbia fusese condusă cu 0-1, însă a revenit înainte de a se intra la cabină. Două goluri venite în prelungirile primei reprize, o lovitură de cap a lui Pavlovic, respectiv reușita lui Sergej Milinkovic-Savic cu un șut plasat cu latul din afara careului. Mitrovic făcea 3-1 în minutul 53, la capătul unei faze combinative splendide între jucătorii Serbiei, în care defensiva Camerunului a fost făcută șah-mat.
Contra Braziliei
Serbia a rezistat în fața Braziliei mai mult de 60 de minute. Însă a fost inexistentă în atac, mergând parcă la un rezultat de egalitate. Diferența a fost făcută de două goluri reușite de Richarlison din interiorul careului.
Serbia nu are jucători suspendați sau accidentați pentru meciul împotriva Elveției, pe care speră să îl câștige.
Serbia – Elveția – Posibila formulă de start a naționalei de la Belgrad
Dragan Stojkovic ar putea opta pentru o formulă de joc 3-4-2-1 cu V. Milinkovic-Savic – Milenkovic, Veljkovic, Pavlovic – Zivkovic, Maksimovic, Lukic, Kostic – Tadic, S. Milinkovic-Savic. – Mitrovic
Elveția se poate califica și cu un egal
Dacă Camerunul nu va învinge Brazilia, Elveția se paote califica și cu un rezultat de egalitate. Motiv pentru care, cel puțin în prima parte a jocului, în funcție de evoluția scorurilor, poate ceda inițiativa jocului și să-și aștepte adversarul pe contraatac. Calculele sunt simple pentru Elveția și se pot complica doar în cazul unui neașteptat succes al camerunezilor. Al doilea criteriu de departajare, după numărul de puncte, este golaverajul. Apoi golurile mai multe marcate.
Fără să strălucească sau să fie prea fluenți în joc, elvețienii au bifat trei puncte importante în prima etapă, în meciul contra Camerunului. Singurul gol a venit la începutul reprizei secunde, când o centrare l-a găsit pe Embolo în interiorul careului, iar acesta a marcat golul victoriei. Camerunul a încercat să egaleze situația, însă fără succes.
Iar împotriva Braziliei, Elveția a pierdut luni seară pentru prima dată în istorie într-un meci oficial. A primit gol în minutul 83, dintr-un șut a lui Casemiro, care a urcat în careul advers. Nici Elveția nu a pus probleme prea mari apărării braziliene.
Serbia – Elveția – Prim „11” probabil al naționalei de la Berna
Murat Yakin ar putea începe într-o formulă 4-2-3-1 cu Sommer – Widmer, Akanji, Elvedi, Rodriguez – Freuler, Xhaka – Shaqiri, Sow, Vargas – Embolo.
Serbia – Elveia – Meciuri directe (H2H)
În grupele Campionatului Mondial din 2018, care a avut loc în Rusia, Elveția a avut câștig de cauză și s-a impus după ce a fost condusă. Scorul a fost deschis de Mitrovic, după cinci minute de la fluierul de start, dintr-o centrare a lui Tadic. O victorie ar fi calificat-o pe Serbia în fazele superioare ale competiției, însă nu a fost cazul. Granit Xhaka, jucător care se va afla în formula de start și vineri, a restabilit egalitatea în minutul 52. Iar succesul a venit grație reușitei lui Shaqiri, care a încins spiritele, după ce acesta a făcut un gest prin care a arătat suporterilor Serbiei „vulturul albanez”.
Serbia – Elveția – Pronosticuri Campionatul Mondial
- Ponturi Serbia – Elveția, se va acorda cel puțin o lovitură de pedeapsă, la o cotă de 3,20 pe care o oferă Superbet.
Concluzii
Ne așteptăm la un meci încins între Serbia – Elveția. În lotul naționalei de la Berna sunt câțiva jucători de origini albaneze, precum Shaqiri sau Xhaka. Va fi un meci echilibrat, nu este exclus să ne așteptăm la răsturnări de situație, dar și la multe intervenții la limită. Tensiunea este de ambele părți înaintea unei confruntări ca cea dintre Serbia – Elveția.
Ultima etapă a grupelor Campionatului Mondial din Qatar ne oferă confruntări precum Iran – SUA, Croația – Belgia, Australia – Danemarca, Ghana – Uruguay sau Japonia – Spania. Sunt multe necunoscute și vor fi până în seara zilei de joi. Revine Superliga, care etapa aceasta ne propune, printre altele, meciurile UTA – Sepsi sau Petrolul – U Cluj. Liga 2 ne propune duelul Steaua – Gloria Buzău! Pe site-ul BETuri găsiți analizele tuturor meciurilor de la Campionatul Mondial din Qatar, dar și a altor evenimente importante de pe mapamond. Toate, însoțite de ponturi câștigătoare. Te invităm să te alături canalului nostru de Telegram pentru o sursă adițională de inspirație! Nu uita de canalul de YouTube Offside TV, acolo unde poți să te alături unei comunități ce propune discuții lejere din lumea fotbalului.