
Thomas Frank, noul antrenor al lui Radu Drăgușin la Tottenham
Tottenham l-a numit pe Thomas Frank ca antrenor principal. El îl înlocuiește pe Ange Postecoglou, care a fost demis, chiar dacă a câștigat Europa League.
Antrenorul danez a semnat un contract valabil până în 2028. El a plecat de la Brentford, unde a stat șapte ani. Odată cu venirea la Tottenham, Thomas Frank va antrena pentru prima dată într-o competiție europeană. Tottenham va juca în Liga Campionilor sezonul viitor.
Thomas Frank, noul antrenor al lui Tottenham
Oficialii lui Spurs au spus că Frank este un antrenor modern și inovator. Clubul crede în capacitatea lui de a forma o echipă puternică.
„Am adus unul dintre cei mai progresiști și inovatori antrenori din fotbal. Are un parcurs dovedit în dezvoltarea jucătorilor și a echipelor, iar noi abia așteptăm să conducă formația în pregătirea pentru noul sezon”, a transmis Tottenham, pe canelele oficiale ale clubului.
La Tottenham vin și alți membri ai staffului de la Brentford: Justin Cochrane, Chris Haslam și Joe Newton. Andreas Georgson sosește de la Manchester United.
Tottenham începe un nou capitol
Tottenham a avut un sezon slab în Premier League, terminând pe locul 17. A înregistrat 22 de înfrângeri și a adunat doar 38 de puncte. Totuși, succesul din Europa League a dus echipa în Liga Campionilor. A fost primul trofeu câștigat de club după o “secetă” de 17 ani.
Thomas Frank are șansa să câștige primul trofeu important pe banca lui Tottenham în Supercupa Europei. Meciul se va juca pe 13 august, contra celor de la PSG.
Frank a fost prima opțiune a conducerii lui Tottenham pentru postul de antrenor. Nu au existat alte variante.El a reușit promovarea cu Brentford în Premier League și, în ciuda bugetului mic, echipa s-a menținut în prima ligă.
Despărțire emoționantă de Brentford
Thomas Frank le-a adresat o scrisoare emoționantă fanilor lui Brentford. Danezul a transmis că o parte din inima sa va rămâne la club. A vorbit în special despre legătura specială pe care a creat-o cu suporterii.
“A venit momentul să merg mai departe. Dar, chiar dacă plec, știu că o parte mare din inima mea rămâne la Brentford – nu doar la clubul de fotbal, ci și alături de comunitate și, bineînțeles, de suporterii incredibili și loiali.
Vreau să-mi exprim profunda recunoștință față de club pentru că mi-a oferit șansa de a-mi urma visul și față de toți cei care au făcut această călătorie una de neuitat.
Pentru mine și familia mea, a fost un privilegiu să facem parte dintr-o comunitate atât de specială – o experiență și o aventură pe care o vom prețui toată viața. Vă mulțumim”, a transmis Thomas Frank.
Ce va aduce Thomas Frank la Tottenham
Frank este cunoscut pentru stilul său flexibil și calm. La Brentford, a reușit mult cu resurse puține. A terminat ultimul sezon pe locul 10.
Tottenham a terminat pe locul 17, cu 18 puncte mai puțin decât Brentford. Frank are mult de muncă pentru a redresa echipa.
Danezul va trebui să câștige rapid încrederea fanilor. Mulți jucători l-au susținut pe fostul antrenor Postecoglou.
Totuși, clubul vede în Frank omul potrivit pentru viitor. El aduce un stil nou, dar și o gândire clară.
Concluzii
Sperăm că ți-a plăcut acest articol despre numirea lui Thomas Frank la Tottenham. Danezul a reușit un parcurs excelent la Brentford și va fi interesant de urmărit ce poate face și la o echipă cu resurse financiare importante, așa cum este Spurs.
Te invităm să arunci un ochi și peste alte articole interesante din lumea sportului de pe site-ul nostru. Nu rata ultimele mutări din fotbalul românesc: Edi Iordănescu la Legia Varșovia și Mauro Pederzoli la Rapid. De asemenea, citește și despre Denis Alibec, Daniel Graovac și Dennis Politic, cei trei jucători aduși de FCSB pentru sezonul viitor.
Iar dacă ești pasionat de pariuri, nu uita că ai zilnic ponturi de calitate din partea experților noștri. Verifică surprizele de la rubricile Biletul Zilei și Cota 2. Spor(t) în toate!