Profil Lorenzo Biliboc – Povestea noului star de la CFR Cluj
Considerată de mulți „echipa bătrânilor”, CFR Cluj și-a schimbat abordarea. Ardelenii oferă mai multe șanse tinerilor fotbaliști, care au astfel oportunitatea să strălucească pe prima scenă a fotbalului românesc. Unul dintre evidențiații fostei campioane a României este Lorenzo Biliboc, jucător cu dublă-naționalitate, născut și crescut în Italia, dar care vrea să îmbrace tricoul naționalei României.
Lorenzo Biliboc, de la Juventus în derby-ul Clujului
Lorenzo Biliboc are doar 19 ani dar deja este un fotbalist care i-a cucerit pe fanii celor de la CFR Cluj. Puștiul crescut de Juventus a marcat șapte goluri în acest sezon de Superliga. Și nu a făcut-o în orice meci, ci în derby-urile locale, cu rivalii din oraș, „U” Cluj. A punctat în remiza 2-2 din toamnă, în succesul cu 3-2 din finalul sezonului regular, dar și în eșecul cu 1-2, din prima etapă a play-off-ului. Să nu uităm nici golul pe care l-a reușit în victoria fabuloasă cu 4-1 în fața FCSB-ului pe Arena Națională.
Biliboc a ajuns în Gruia vara trecută. La Juventus a jucat alături de Kenan Yildiz, starul care a preluat tricoul cu numărul 10 al „Bătrânei Doamne”. „Nu am un idol, dar la Juventus m-a impresionat Yildiz, ne-am antrenat la juniori, apoi s-a dus la echipa mare. E foarte frumos să îl văd la echipa mare”, a spus Lorenzo Biliboc, despre perioada petrecută în Italia.
Părinții săi sunt români, dar el s-a născut în Italia. Deși alți jucători, în situația sa, ar alege să joace pentru „Squadra Azzurra”, Biliboc spune că nu își imaginează să evolueze sub alt steag decât Tricolorul. „O să aleg naționala României, mama și tata sunt din România, nu pot decât să aleg România”, a povestit Lorenzo Biliboc.
Tânărul fotbalist a trecut pe la mai multe categorii de tineret la Juventus și a fost legitimat inclusiv la Parma U18 pentru un sezon, iar în precedenta stagiune de UEFA Youth League a înscris trei goluri în cinci partide.
Evoluțiile sale nu au fost trecute neobservate de Juventus. La începutul verii trecute, înainte să semneze cu CFR, a fost chemat să se antreneze cu prima echipă. Ba chiar a fost aproape să fie luat în lotul pentru Campionatul Mondial al Cluburilor! În cele din urmă însă, CFR Cluj a urgentat mutarea, iar Biliboc a ajuns în România.
Cauți un loc care să exceleze atât în pariuri sportive, cât și în cazino? Vlad Cazino e soluția! Ia și tu un bonus de bun venit exclusiv, 100% până la 2000 RON + 300 rotiri gratuite cash!
Lorenzo Biliboc nu vrea să audă de altă națională în afară de România
La scurt timp după ce a ajuns în țară și-a făcut și debutul pentru naționala de tineret a României. A prins 30 de minute în remiza cu Kosovo U21 din preliminariile pentru Europeanul din 2027. La următorul meci, împotriva lui San Marino, Biliboc a fost folosit din primul minut și nu a durat mult până să-și arate calitățile.
A reușit să înscrie primul gol pentru selecționata sub 21 de ani, punând umărul serios la primul succes din calificări. „Pentru mine e o emoție să marchez la echipa națională. Vreau să reprezint naționala mea, România”, a spus Lorenzo Biliboc după golul marcat în San Marino U21 – România U21.
La echipa de club, Biliboc își propune să câștige titlul de campion. CFR Cluj a dominat fotbalul românesc între 2017 și 2022, câștigând cinci campionate consecutive. Biliboc, împreună cu alți tineri de perspectivă din echipa ardelenilor, poartă pe umeri speranțele fanilor CFR-iști.
Statisticile lui Lorenzo Biliboc în sezonul regulat din Superliga
- 24 partide.
- 1190 minute jucate.
- 6 goluri marcate + 2 assist-uri.
Iar play-off-ul a început iar cu un gol în dreptul său! Biliboc joacă oriunde în linia ofensivă. Cel mai confortabil se simte în banda dreaptă a atacului, însă se descurcă excelent și în stânga sau chiar ca atacant central.
La CFR Cluj este concurență mare pe locurile din atac. Alibek Aliev a luat cu asalt Superliga de la sosirea sa, iar Cordea și Korenica traversează și ei un sezon foarte bun.
Poate Biliboc să devină noul lider al CFR-ului?
Biliboc va avea mult de muncă ca să se impună ca titular de drept la CFR. Desigur, acesta va beneficia și de regula U21, vârsta fiind principalul său atu. La doar 19 ani, fotbalistul crescut în Italia poate fi eligibil pentru această regulă pentru încă patru sezoane.
Lorenzo Biliboc trebuie să ia lucrurile pas cu pas, să muncească și să se bucure în același timp de experiența de a îmbrăca tricoul CFR-ului și al României. Talentul îl are, iar acum a venit vremea să îl șlefuiască. Sperăm ca acesta să-și atingă potențialul și să devină unul dintre liderii noii generații de fotbaliști români.
Te invităm să arunci un ochi și peste alte articole intresante de pe site-ul nostru. Vezi statisticile jucătorilor din Liga 1 în stagiunea 2025/2026, dar și un care sunt recordurile all-time din fotbalul românesc. Spor(t) în toate!






