
Finala Champions League – Profil Khvicha Kvaratskhelia
Khvicha Kvaratskhelia este, probabil, cel mai reprezentativ fotbalist al Georgiei din secolul 21, deși este încă foarte tânăr. S-a născut pe 12 februarie 2001, în Tbilisi. Joacă pe postul de extremă stânga la PSG, în Ligue 1, și pentru naționala Georgiei.
“Kvaradona”, așa cum a fost poreclit de fanii lui Napoli, a început fotbalul la juniorii lui Dinamo Tbilisi. La 16 ani a debutat la echipa mare a clubului din capitala Georgiei. Talentul tău a fost remarcat imediat.
Aventura lui Khvicha Kvaratskhelia în Rusia
Nu a apucat însă să joace decât 10 meciuri pentru Dinamo Tbilisi. A fost transferat de Rustavi și, ulterior, a fost împrumutat la Lokomotiv Moscova, unde a câștigat Cupa Rusiei în 2019.
În vara lui 2019, Khvicha Kvaratskhelia a semnat cu Rubin Kazan. Avea doar 18 ani la acea vreme. Georgianul a impresionat imediat. A câștigat patru trofee de “Jucătorul Lunii” în primul sezon la club. L’Equipe l-a inclus în lista de top 50 jucători născuți în secolul 21. În consecință, valoarea sa de piață a crescut semnificativ.
A jucat pentru toate echipele naționale de tineret ale Georgiei. La seniori a debutat în 2019, contra Danemarcei. La 24 de ani, are deja 41 de selecții și 18 goluri. În Georgia e deja vedetă și, când se întoarce acasă, e primit ca un erou.
În 2022, după izbucnirea războiului din Ucraina, străinii din campionatul Rusiei au emigrat masiv. Khvicha s-a înscris și el pe lista celor care au plecat. Georgianul și-a reziliat contractul cu Rubin Kazan și s-a întors în țara natală. A jucat pentru Dinamo Batumi până la finalul acelui sezon.
Transferul la Napoli și câștigarea Scudetto
După 11 meciuri la Batumi în a doua parte a stagiunii, Napoli l-a transferat în vara lui 2022 pentru 12 milioane de euro. Acum, cota sa de piață este de 80 de milioane de euro.
De când a pășit prima dată în Italia, Khvicha Kvaratskhelia i-a încântat pe suporteri cu driblingurile sale. A jucat un rol esențial în triumful lui Napoli din 2022/23, care a însemnat primul titlu al napoletanilor de după era “Diego Maradona”.
Al doilea sezon în Serie A n-a mai fost la fel de bun pentru Kvaratskhelia și Napoli. Formația de lângă Vezuviu a terminat doar pe locul 10 din postura de campioană. Randamentul echipei a scăzut dramatic, dar nu și cel al lui “Kvaradona”. A înregistrat 11 goluri și 8 assist-uri în campionat, în ciuda sezonului extrem de slab al lui Napoli.
În vara lui 2024, Napoli a fost preluată de Antonio Conte, un antrenor cu o personalitate extrem de puternică. Victor Osimhen, cealaltă vedetă a echipei, și-a forțat plecarea și astfel nu a mai intrat în planurile lui Conte. Nigerianul a ajuns la Galatasaray sub formă de împrumut, pentru că clubul nu a vrut sub nicio formă să scadă din prețul său.
Mutarea de 70.000.000 de euro la PSG
Khvicha Kvaratskhelia a avut și el o relație complicată cu noul antrenor al lui Napoli și era doar o chestiune de timp până când va pleca și el. Despărțirea s-a produs în luna ianuarie a acestui an. PSG a plătit 70 de milioane de euro ca să-l ia de la Napoli.
Impactul său la Paris a fost imediat. 4 goluri și 3 assist-uri în 14 meciuri de Ligue 1. Mai important a fost însă aportul său din Liga Campionilor. A înscris de 2 ori și a oferit alte 2 pase de gol, punând umărul serios la parcursul echipei sale până în finala UCL.
PSG a distrus-o pe Brest în play-off-ul pentru optimi, 10-0 la general, apoi a devenit “coșmarul” echipelor din Anglia. Le-a eliminat pe rând pe Liverpool, Aston Villa și Arsenal. Parizienii bifează astfel a doua finală din istoria clubului, după cea pierdută în 2020 în fața lui Bayern.
Khvicha Kvaratskhelia provine dintr-o familie de fotbaliști
Khvicha mai are doi frați. El e fratele mijlociu. Cel mai mic, Tornike, aspiră și el să devină fotbalist. Primul său antrenor a fost chiar tatăl lui, Badri Kvaratskhelia. Badri a fost fotbalist internațional pentru Azerbaidjan. Culmea, până și mama lui, Maka Lukava, a fost fotbalistă.
Khvicha Kvaratskhelia arată multă creativitate și curaj în driblingurile sale. Fanii l-au numit „Messi din Georgia”. Totuși, idolul lui e Cristiano Ronaldo. Îl admiră atât de mult pe starul portughez încât a vrut să ia tricoul cu numărul 7 la Napoli. Dar acesta era deja luat de Elif Elmas. Așa că a ales numărul 77. La PSG a putut să-și ia numărul preferat după transfer și evoluează cu 7 pe spatele său.
În afara fotbalului,Kvara este pasionat de tenis, baschet, drumeții și jocuri video. E fan al echipei NBA Golden State Warriors și al lui Steph Curry.
Concluzii
Sperăm că ți-a plăcut articolul nostru despre povestea lui Khvicha Kvaratskhelia. Tu ce părere ai despre fotbalistul georgian? Crezi că va fi omul care va face diferența în finala UCL dintre PSG și Inter?
Aruncă un ochi și peste alte articole interesante din lumea sportului de pe site-ul nostru. Vezi povestea emoționantă a antrenorului lui PSG, Luis Enrique. Citește și despre profilul lui Achraf Hakimi, colegul lui Khvicha Kvaratskhelia din tabăra parizienilor. Nu rata articolul dedicat francezului Ousmane Dembele. Vezi și povestea arbitrului din marea finală, Istvan Kovacs. Nu în ultimul rând, consultă și lista de pariuri speciale pentru finala Champions League. Spor(t) în toate!