cine este aaron boupendza

Aaron Boupendza – Salvatorul sezonului pentru Rapid?

Ultimul update pe: octombrie 21, 2024
4.4/5 - (5 votes)

Așteptarea a luat sfârșit! Unul dintre cei mai bune cotați jucători din Liga 1, Aaron Boupendza, poate debuta în sfârșit pentru Rapid. Curios să știi mai multe despre cel care este așteptat să rupă plasele în Superligă? Mai multe detalii în acest articol.

Mai mereu împrumutat de Bordeaux

Aaron Boupendza a fost remarcat încă de tânăr de scouterii lui Bordeaux. Acesta a făcut pasul către Franța direct de la CF Mounana, un club din Gabon. El nu avea, însă, să joace vreun meci oficial pentru echipa mare a girondinilor, fiind mai mereu împrumutat. Astfel, Boupendza a fost cedat rând pe rând la Pau, Ajaccio, Tours și Fereinse, poate doar la primul dintre aceste cluburi impresionând, cu 13 goluri marcate în 21 de partide.

2020 și „explozia” lui Aaron Boupendza

În 2020, Aaron Boupendza a fost cedat gratis de către Bordeaux la o echipă mai degrabă modestă din prima ligă turcă, Hatayspor. Acolo avea să arate de ce este supranumit „Ghepardul”. În Superlig, Boupendza a reușit nu mai puțin de 22 goluri, ieșind golgheter într-un campionat cu mulți atacanți de valoare. Drept urmare, cota sa pe Transfermarkt a sărit și ea remarcabil, de la 200.000 euro la nu mai puțin de 8,5 milioane!

Anul și clubul pentru Boupendza

Evoluțiile sale din Turcia au atras atenția bogaților din Qatar. Astfel, în vara lui 2021, după doar un sezon în Superlig, el a semnat cu Al Arabi. Suma de transfer a fost una în jurul a 4 milioane de euro.

După doar 20 de meciuri și 9 goluri în Stars League, Aaron Boupendza a semnat cu Al Shabab în 2022, pentru 7 milioane de euro. Acolo el a lucrat inclusiv cu Marius Șumudică, având o relație foarte bună cu actualul antrenor al Rapidului.

Dar nici în Pro League nu stat mult! 11 goluri în 17 partide și gabonezul își facea bagajele pentru MLS! Alte 6 milioane de euro plătite de el de către FC Cincinnati în iulie 2023.

El a fost pus pe liber de către Cincinnati în august 2024, după 35 de meciuri, cu 9 goluri și 5 pase decisive reușite. Problema a fost nu atât forma sa sportivă, cât mai ales viața sa din afara terenului.

De asemenea, 35 de meciuri și 8 goluri a strâns Boupendza pentru naționala Gabonului.

Aaron Boupendza, deturnat din drumul spre Zamalek

Următorul club din cariera lui Boupendza părea a fi colosul din Egipt, Zamalek. Acolo i se pregătise un contract mare și un rol important în echipă. Dar interesul lui Marius Șumudică pentru el, cât mai ales șansa de a juca totuși în Europa l-au făcut pe atacantul african să vireze spre Giulești.

Recent, acesta a primit „cartea verde” din partea FIFA. Permanent, spun oficialii și antrenorul Rapidului. Temporar, spun cei de la Zamalek, convinși că Aaron Boupendza va fi pedepsit pentru că ar fi semnat un presupus antecontract cu echipa egipteană. Cert este că Boupendza este așteptat să fie salvatore della patria pentru Rapid. Alături de Njie, acesta poate creea pericol permanent pentru apărările adverse. Asta, desigur, dacă cei doi jucători africani nu se vor lăsa furați de viața de noapte din București.

Concluzii

Cotat actualmente la 4 milioane de euro, Aaron Boupendza (28 ani) poate fi salvatorul unui sezon până acum catastrofal pentru Rapid. Sau, din contră, o nouă „bombă” într-un vestiar deja destul de destrămat și demoralizat. Rămâne de văzut. Nu uita că ai și mai multe materiale de calitate în secțiunea de știri din sport de pe BETuri.ro. Dar și ponturi de calitate și oferte la pariuri. Nu rata articolele informative despre Cyriel Dessers și James Tavernier. Spor(t) în toate!