Lamine Yamal

Lamine Yamal și-a prelungit contractul cu FC Barcelona până în 2031

Autor: Alex Ivan
Ultimul update pe: mai 28, 2025
Rate this post

FC Barcelona și Lamine Yamal au ajuns la un acord pentru prelungirea contractului, care îl va lega de club până pe 30 iunie 2031.

Jucătorul a semnat noul contract marți, la sediul clubului FC Barcelona. Acesta a fost acompaniat de președintele Joan Laporta, vicepreședintele Rafa Yusta și directorul sportiv Deco, printre alții.

Lamine a debutat la prima echipă pe 29 aprilie 2023, la doar 15 ani. De atunci, puștiul din Mataró a cucerit lumea fotbalului cu evoluțiile sale, deja memorabile în istoria clubului.

Lamine Yamal, jucător decisiv și deținător de recorduri

Lamine a ajuns în La Masia la doar 7 ani și, deși are doar 17 ani acum, este deja un jucător esențial pentru echipă. A fost om de bază în sezonul în care Barça a câștigat Supercupa Spaniei, Copa del Rey și La Liga. Adolescentul e deja considerat unul dintre cei mai buni jucători din lume.

A bifat 106 meciuri pentru prima echipă și a stabilit mai multe recorduri. A devenit cel mai tânăr marcator din La Liga, Cupa Spaniei și Supercupă și cel mai tânăr jucător cu 100 de meciuri pentru Barcelona.

În scurta sa carieră la prima echipă, Lamine a marcat 25 de goluri și a oferit 34 de pase decisive. 

Cât va câștiga Lamine Yamal din sezonul viitor?

Un articol publicat recent de El País oferă detalii despre noul contract al lui Lamine Yamal, care îi aduce un salariu uriaș.

Conform sursei menționate, Yamal va câștiga aproximativ 15 milioane de euro pe sezon, ceea ce îl face al treilea cel mai bine plătit jucător de la Barcelona.

Doar Lewandowski și Frenkie de Jong au salarii mai mari. Cum Lewandowski e spre final de carieră, Yamal ar putea deveni al doilea cel mai bine plătit fotbalist al catalanilor.

Este o creștere uriașă față de contractul anterior al lui Yamal. Acesta ar fi urmat să încaseze 5 milioane de euro pe sezon odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, pe 13 iulie.

Noul contract include și bonusuri de performanță. Dacă le bifează pe toate, și multe sunt ușor de atins, ar putea ajunge la aproape 20 de milioane pe an.

Lamine Yamal, noul reper al Barcelonei

La doar 17 ani, Lamine Yamal a fost esențial în mai multe victorii importante, în special în cele patru El Clasico din acest sezon cu Real Madrid. A înscris 3 goluri împotriva rivalilor blanco, oferind în același timp și 2 assist-uri.

În ultimul an, Yamal a primit mai multe distincții individuale: Golden Boy, trofeul Kopa și premiul “World Breakthrough of the Year” la gala Laureus. 

În mod sigur, vor mai urma și alte premii pentru talentatul Lamine Yamal. Puștiul de 17 ani se numără printre favoriți și la Balonul de Aur. 

Concluzii

Noul contract al lui Lamine Yamal reprezintă startul unei noi ere la Barcelona. Acesta ar urma să preia și tricoul cu numărul 10, dacă plecarea lui Ansu Fati se oficializează. Totodată, această nouă înțelegere semnată de puștiul de 17 ani arată că Barca vrea să-și securizeze pentru viitor toți fotbaliștii de perspectivă din lot. 

Te invităm să arunci un ochi și peste alte articole interesante din lumea sportului de pe site-ul nostru. Vezi poveștile fotbaliștilor de la PSG și Inter, care își vor disputa finala Champions League: Ousmane Dembele și Lautaro Martinez. Citește și lista de pariuri speciale pentru finala Ligii Campionilor, pentru un plus de inspirație. Spor(t) în toate!