
Gheorghe Hagi nu mai este antrenorul lui Farul Constanța
Gheorghe Hagi a anunțat prin intermediul unui comunicat oficial că nu va mai antrenorul celor de la Farul Constanța în stagiunea următoare.
Gheorghe Hagi, care deține și 69,9% din acțiunile clubului Farul, a ocupat funcția de antrenor principal al formației dobrogene în precedentele patru sezoane. „Regele” a anunțat că a renunțat la postul de pe banca tehnică, iar echipa va fi pregătită de altcineva în stagiunea următoare.
Gheorghe Hagi nu mai este antrenorul Farului
„Dragi fariști, azi, 2 iunie 2025, am luat decizia de a nu mai fi managerul tehnic al echipei de seniori Farul Constanța.
Începând de mâine, 3 iunie, voi continua, alături de Consiliul de Administrație al clubului, proiectele de dezvoltare prin care vom încerca, împreună, realizarea unor noi performanțe administrative și sportive.
Cu stimă și respect, Gheorghe Hagi!„, a transmis Hagi, prin intermediul unui comunicat oficial.
Farul, sezon dezastruos în SuperLiga
În stagiunea 2024/2025, Farul lui Gheorghe Hagi a avut un parcurs dezastruos. Formația dobrogeană a ratat play-off-ul și a avut emoții serioase în lupta pentru evitarea retrogradării.
Echipa din Ovidiu a terminat abia pe locul 11, la doar 3 puncte deasupra locurilor de baraj și la 5 lungimi în fața pozițiilor direct retrogradabile.
Gheorghe Hagi a făcut-o pe Farul campioană
În urmă cu doi ani, lucrurile n-au mers la fel de prost pentru Hagi la Farul, ba dimpotrivă. Echipa de la malul Mării Negre a surprins pe toată lumea și a câștigat titlul de campioană al României în sezonul 2022/2023.
Dobrogenii au câștigat bătălia pentru trofeu împotriva celor de la FCSB. Farul și-a adjudecat atunci trofeul după un succes cu 3-2 pe teren propriu în fața roș-albaștrilor, în returul din play-off.
Gheorghe Hagi rămâne acționarul majoritar la Farul
Odată cu părăsirea băncii tehnice, Gheorghe Hagi va rămâne la Farul doar în calitate de acționar majoritar. Acesta deține 69,9% din acțiunile clubului.
Cum arată acționariatul Farului:
- Gheorghe Hagi (69,9%)
- Rivaldo (10%)
- Ciprian Marica (10%)
- Daniel Moraru (10%)
- Zoltan Iasko (0,01%)
Omul de afaceri Daniel Moraru este ultimul membru care a intrat în Consiliul de acționari ai Farului. Acesta a achiziționat 10% de la Gică Hagi în toamna anului 2024, pentru aproximativ 1.000.000 de euro.
Concluzii
Gheorghe Hagi a decis să nu își mai continue activitatea pe banca celor de la Farul, dar va rămâne în continuare alături de clubul pe care l-a fondat. Prezența sa alături de „marinari” este cu siguranță un lucru bun pentru fotbalul românesc.
Te invităm să arunci o privire și peste alte articole interesante din lumea sportului de pe site-ul nostru. Vezi cine este Metaloglobus, clubul promovat în premieră în SuperLiga. Citește și profilurile lui Denis Alibec si Daniel Graovac, primele transferuri anunțate de FCSB pentru sezonul viitor. Vezi și cine transmite la TV Austria – România, din calificările pentru CM 2026. Nu rata vestea venirii lui Constantin Gâlcă la Rapid. Spor(t) în toate!