echipe Romania cupele europene

Ce echipe vor reprezenta România în cupele europene + lista posibililor adversari

Autor: Alex Ivan
Ultimul update pe: mai 22, 2025
5/5 - (1 vote)

Știm ce echipe vor reprezenta România în cupele europene în stagiunea următoare. Iată ce formații vor încerca să ajungă pe tabloul principal al competițiilor intercontinentale + ce posibili adversari pot întâlni pe traseu. 

Ce echipe din România merg în cupele europene

A mai rămas o etapă de disputat din play-off în acest sezon, dar configurația de echipe din România ce vor merge în cupele europene nu se mai poate modifica.

  • FCSB – turul 1 preliminar din Champions League (din postura de campioană)
  • CFR Cluj – turul 1 preliminar din Europa League (din postura de câștigătoare a Cupei României)
  • U Cluj, Universitatea Craiova – turul 2 preliminar din Conference League

FCSB va fi pentru al doilea an consecutiv în preliminariile UCL. Sezonul trecut, roș-albaștrii au ajuns până în turul al 3-lea, unde au fost eliminați de Sparta Praga. Echipa bucureșteană a jucat până la urmă în Europa League, unde a avut un parcurs mult peste așteptări, ajungând până în optimi. 

CFR Cluj a jucat și ea preliminarii europene vara trecută. Ardelenii au fost eliminați din play-off-ul Conference League de Pafos. 

Universitatea Craiova a fost învinsă de Maribor în turul 2 preliminar al Conference League, tot vara trecută. U Cluj nu a mai jucat în cupele europene de mai bine de jumătate de secol.

Posibili adversari pentru FCSB în preliminariile Champions League – Echipe din România în cupele europene

Turul 1:

  • Shkendija (Macedonia de Nord), Inter Club D`Escaldes (Andorra), Levadia Tallinn (Estonia), Dinamo Minsk (Belarus), Milsami (Moldova), Kairat (Kazahstan), Noah (Armenia), Differdange (Luxemburg), Iberia 1999 (Georgia), Hamrun (Malta), Vikingur (Insulele Feroe), Shelbourne (Irlanda), Egnatia (Albania) și Virtus (San Marino).

Turul 2:

  • Malmo (Suedia), Rijeka (Croația), Zalgiris (Lituania), Pafos (Cipru), RFS (Letonia), Zrinjski (Bosnia și Herțegovina), KuPS (Finlanda), TNS (Țara Galilor), Breidablik (Islanda), Kairat (Kazahstan), Noah (Armenia) și Iberia 1999 (Georgia).

Turul 3:

  • FC Copenhaga (Danemarca), Steaua Roșie Belgrad (Serbia), Ferencvaros (Ungaria), Ludogorets (Bulgaria), Slovan Bratislava (Slovacia) și Qarabag (Azerbaijan).

Play-Off:

  • Dacă va fi cap de serie, poate juca cu Celtic (Scoția), Slovan (Slovacia), Basel (Elveția) sau Sturm Graz (Austria).
  • Dacă nu va fi cap de serie, poate întâlni una dintre Dinamo Zagreb (Croația), Bodo/Glimt (Norvegia), Copenhaga (Danemarca), Steaua Roșie (Serbia) sau Ferencvaros (Ungaria).

Posibili adversari pentru CFR Cluj în preliminariile Europa League:

Turul 1:

  • Academia Puskas (Ungaria), Aris Limassol (Cipru), Hammarby (Suedia), Levski Sofia (Bulgaria), Zira (Azerbaidjan), KF Llapi (Kosovo), Ilves Tampere (Finlanda), FK Aktobe (Kazahstan).

Turul 2:

  • Șahtior Donețk (Ucraina), Braga (Portugalia), Maccabi Tel-Aviv (Israel), Midtjylland (Danemarca), Legia (Polonia), Anderlecht (Belgia), Partizan (Serbia), Sheriff Tiraspol (Moldova).

Turul 3:

  • Dacă va fi cap de serie, adversara se va alege dintre Partizan (Serbia), Sheriff (Moldova), Servette (Elveția), Wolfsberger (Austria), Brann (Norvegia), Fredrikstad (Norvegia) și Austria Viena (Austria).
  • Dacă nu va fi cap de serie, adversara se va alege dintre: Șahtior (Ucraina), Braga (Portugalia), PAOK (Grecia), Maccabi (Israel), Midtjylland (Danemarca), Legia (Polonia) sau Anderlecht (Belgia).

Play-Off:

  • Dacă CFR Cluj e cap de serie, adversara se va alege dintre: Olimpija Ljubljana (Slovenia), Hapoel Beer-Sheva (Israel), Beșiktaș (Turcia), Malmo (Suedia), NK Rijeka (Croația), Zalgiris (Lituania), Genk (Belgia), Pafos (Cipru), RFS Riga (Letonia), Zrinjski Mostar (Bosnia), Lincol Red Imps (Gibraltar) și Hibernian (Irlanda).
  • Dacă nu e cap de serie, adversara CFR-ului se va alege dintre: Șahtior (Ucraina), Braga (Portugalia), PAOK (Grecia), Maccabi Tel-Aviv (Israel), Young Boys (Elveția), Midtjylland (Danemarca), Legia (Polonia), Sparga Praga (Cehia), Anderlecht (Belgia), Dinamo Kiev (Ucraina) sau Lech Poznan (Polonia).

Cum poate arăta traseul Universității Craiova și traseul lui „U” Cluj – Echipe din România în cupele europene

Ambele formații vor intra în preliminariile Conference League în turul 2 al doilea. Cele două echipe sunt puse în fața mai multor scenarii, în funcție dacă vor avea sau nu statutul de cap de serie.

Universitatea Craiova, în acest moment, prinde la limită urna 1 pentru tragerea la sorți a turul 2 preliminar. Dacă acest lucru se menține până la momentul tragerii, poate întâlni următorii adversari:

  • Beitar Jerusalim, HB Torshavn, FK Sarajevo, Aris Limassol, St. Patrick’s Athletic, La Florita, Hammarby, Hibernians, AIK Stockholm, NK Varazdin, OFK Belgrad, FC Struga, Vilaznia, Kauno Zalgiris, MSK Zilina, Polissya Zhytomyr, FC Oleksandriya, Paksi FC, ETO Gyor, Ordabasy, Floriana, Levski Sofia, NK Koper, Zira FK, Decic Tuzi, Urartu, Torpedo Zhodino, St. Joseph’s FC, Dila Gori, FC Santa Coloma, Chermo Mora Varna, Arda Kardzahli, Araz, Turan Tauz, KF Llapi, Ilves Tampere, Zimbru, Chișinău, Aktobe, Drogheda United, KA Auriri, Dungannon Swifts, Banga Gargzdai, Spaeri.

Universitatea Cluj va fi în urna a doua în tragerea la sorți și poate întâlni următorii adversari. Aceeași adversari se aplică și pentru Universitatea Craiova, dacă nu va fi cap de serie.

  • AZ Alkmaar, FC Salzburg, Djurgardens, Rapid Viena, Istanbul Basaksehir, Antwerp, Maccabi Haifa, Shamrock, Omonia Nicosia, Jagiellonia, Borac Banja Luka, HJK Helsinki, CD Santa Clara, FK Astana, Flora Tallin, Klaksvik, Vikingur, Hajduk Split, NK Maribor, AEK Atena, Aberdeen, FK Jablonec, Pyunik Erevan, Petrocub Hâncești, FC Balkani, DAC Dunajska Streda, Rakow, Rosenborg, Vikingur, Aris Salonic, Ararat-Armenia, Vojdvodina, AEK Larnaca, FC Vaduz, Larne FC, Palde Linnameeskond, Brondby, Dudelange, Randers, FC Lausanne, Academia Puskas, Partizani Tirana.

Începând cu turul 3, tragerea la sorți va fi influențată de statutul de cap de serie, iar adversarii nu pot fi determinați în acest moment.

Concluzii

Acesta este articolul nostru despre cele 4 echipe din România care vor participa în cupele europene. Sperăm ca acestea să aibă un traseu cât mai lung și să aducă puncte la coeficientul țării noastre.

Aruncă un ochi și peste alte articole din lumea sportivă de pe site-ul nostru:  profil Cristi Săpunaru, legenda Rapidului care se retrage din fotbal, echipa etapei cu numărul 9 din play-off/play-out sau analiza transferului lui Samuel Teles la Universitatea Craiova. Spor(t) în toate!