La Liga
22.09.2021
Estadio Ramon Sanchez Pizjuan
Sevilla
Valencia CF
Sevilla
vs
valencia
PSF X
1.85
20:30 - Digi Sport 4, Look Sport 2, Telekom Sport 3

Sevilla – Valencia | Ponturi Pariuri LaLiga | 22.09.2021

Alexandru Lupu
22 septembrie 2021

Sevilla – Valencia este, în general, una dintre cele mai așteptate partide din campionatul Spaniei în care nu este implicată una dintre Real Madrid, Barcelona sau Atletico. Nici jocul pe care îl vom analiza în continuare nu face excepție.

Deși „liliecii” au fost victime sigure în mai toate meciurile recente împotriva Sevillei, lucrurile se pot schimba acum. Valencia a început bine sezonul, după o stagiune de coșmar. Chiar dacă au fost învinși de Real în weekend, oaspeții din Sevilla vs Valencia speră să le încurce pe gazde. Gazde care au fost în top 4 campionatul trecut, dar care vin acum după trei rezultate de egalitate la rând.

Sevilla – Valencia este un duel contând pentru etapa a șasea din LaLiga și se va disputa miercuri seară, cu startul de la ora 20:30. În aceeași rundă din Primera Division avem alte dueluri interesante, precum Getafe – Atletico Madrid, Real Madrid – Mallorca sau Cadiz – Barcelona.

Motivarea ponturilor Sevilla vs Valencia – Meciuri LaLiga

  • Cele două formații au început destul de bine noul sezon. Ambele sunt în top 6 din LaLiga și avem toate șansele ca duelul Sevilla – Valencia să fie unul direct pentru locurile de UEFA Champions League.
  • Gazdele de pe Ramon Sanchez Pizjuan se prezintă la duelul din etapa a șasea a campionatului Spaniei după trei rezultate consecutive de egalitate. Pe lângă jocul cu Sociedad din weekend (0-0), elevii lui Lopetegui au remizat cu Elche (1-1) și Salzburg (1-1), la debutul în Liga Campionilor.
  • Cele două deplasări ale Valenciei din această stagiune s-au încheiat cu peste 2,5 goluri sau cu o reușită de ambele părți. Același lucru este valabil și pentru jocurile de acasă disputate de Sevilla de la startul sezonului.

Ponturi Sevilla – Valencia – Fotbal Spania

  • Ambele echipe marchează (GG) – Sevilla vs Valencia – Cota 1,96 Unibet Pariuri. Deschidem seria pronosticurilor din Sevilla – Valencia cu o variantă pe goluri. Credem că vor marca ambele formații în duelul de pe Ramon Sanchez Pizjuan, unul care se anunță a fi extrem de echilibrat.
  • Egal la pauză sau la final (PSF X) – Sevilla – Valencia – Cota 1,85 Superbet Pariuri. Cuvântul de ordine pentru jocul de miercuri seară este echilibrul. Astfel, ne îndreptăm atenția spre pontul PSF X. Alegem să-l jucăm la Superbet și obținem o cotă de 1,85 excelentă de adăugat pe biletul zilei.

Forma gazdelor și Clasament LaLiga – Sevilla vs Valencia

Sevilla a făcut parte din Big 4 campionatul trecut și nu a fost departe de granzii Atletico, Real și Barcelona. Andaluzii speră să repete performanța și în acest sezon. Elevii lui Julen Lopetegui au început stagiunea fără înfrângere, dar cu mai multe rezultate dezamăgitoare. După egalurile contra lui Elche și Salzburg, ambele încheiate 1-1, a venit o deplasare grea.

În weekend, Sevilla a remizat din nou pe terenul lui Real Sociedad și a ajuns la opt puncte acumulate în primele patru jocuri din Primera Division. ”Los Rojiblancos” sunt pe locul 6, dar au un meci mai puțin disputat decât cluburile aflate în fața sa.

Absenții lui Lopetegui – Pariuri LaLiga

Gazdele se prezintă la jocul Sevilla – Valencia cu un efectiv complet. Julen Lopetegui nu este așteptat să facă prea multe schimbări după egalul de la San Sebastian. Singurele incertitudini ale managerului spaniol nu sunt legate de noi accidentări sau suspendări, ci de prestațiile sub așteptări ale unor fotbaliști. Spre exemplu, danezul Thomas Delaney nu a impresionat la debutul cu Sociedad și în locul acestuia ar putea reveni Juan Jordan, în linia de trei mijlocași. Altfel, Ivan Rakitic și Fernando rămân puncte fixe în angrenajul andaluzilor.

Jesus Navas, Diego Carlos, Jules Kounde și Marcos Acuna continuă să formeze linia de patru apărători. Una ce pare a fi deja solidă, iar jocul fundașilor Sevillei este unul extrem de bun și eficient pentru defensiva clubului de pe Ramon Sanchez Pizjuan.

Youssef En-Nesyri rămâne titularul din ofensivă și pentru Sevilla vs Valencia. Asta deși Rafa Mir reprezintă oricând o soluție viabilă, mai ales după prestațiile spaniolului din această vară. Dubii sunt asupra posturilor vacante din atac. În ultima partidă, argentinienii Erik Lamela și Alejandro Gomez s-au aflat în primul 11. Dar printre variantele lui Lopetegui se mai află nume precum Suso și Lucas Ocampos. Cel din urmă este cotat cu cele mai mari șanse de a prinde un post de titular.

Echipa de start a ”Los Rojiblancos” – Meciuri Spania

Primul 11 pentru Sevilla (4-3-3): Bono – Navas, Kounde, Carlos, Acuna – Jordan, Fernando, Rakitic – Gomez, En-Nesyri, Ocampos.

Accidentați/COVID 19: –

Suspendați:

Forma oaspeților – Fotbal Primera Division

De cealaltă parte, Valencia nu se poate lăuda cu performanțe prea bune obținute în sezonul trecut. „Liliecii” de pe Mestalla au terminat campionatul Spaniei în a doua jumătate a clasamentului și nu evoluează în această stagiune a cupelor europene. Poate că acesta este un avantaj și le va permite elevilor lui Bordalas să se concentreze pe jocurile din LaLiga.

Asemenea Sevillei, nici Valencia nu cunoscuse gustul înfrângerii în primele patru etape din Primera Division. În weekend însă, pe Mestalla a venit Real Madrid. Oaspeții s-au impus în acel duel cu scorul de 2-1, chiar dacă Valencia a condus până în minutul 86. Golurile lui Vinicius și Benzema au stabilit scorul final, în ultimele minute ale timpului regulamentar.

Absenții lui Bordalas – Sevilla vs Valencia

Spre deosebire de rivalii de miercuri seară, Valencia are câteva bătăi de cap din cauza  accidentărilor. Vorbim în special despre Denis Cheryshev, Jose Gaya și Cristiano Piccini, care nu au putut evolua nici contra lui Real Madrid. Lor li s-ar putea adăuga cel mai important fotbalist al echipei din acest moment. Carlos Soler a părăsit duminică terenul încă din prima repriză, după ce a acuzat probleme medicale.

Goncalo Guedes și Maxi Gomez vor continua să conducă atacurile „liliecilor”. La susținere se vor afla Hugo Duro și Carlos Soler, a cărui recuperare se încearcă a se realiza în timp util pentru Sevilla – Valencia. Forța trupei lui Bordalas constă în special în defensivă. Oaspeții au primt doar patru goluri în primele cinci etape, iar fundașii centrali Gabriel și Alderete au fost oamenii decisivi pentru această performanță.

Echipa de start a ”liliecilor” – Pronosticuri LaLiga

Primul 11 pentru Valencia (4-4-2):  Mamardashvili – Correia, Gabriel, Alderete, Foulquier – Soler, Wass, Guillamon, Duro – Guedes, Gomez.

Accidentați/COVID 19: Gaya, Cheryshev, Piccini, Soler (?).

Suspendați:

Sevilla – Valencia – Meciuri directe – Fotbal Spania

Miercuri seară se va atinge o bornă istorică pe Ramon Sanchez Pizjuan. Mai exact, se va disputa al 50-lea duel Sevilla vs Valencia. În cele 49 de confruntări directe de până acum, andaluzii dețin un ușor avantaj. Aceștia s-au impus în 21 de ocazii, în timp ce „liliecii” au bifat 20 de succese. ”Rojiblancos” au trecut recent la conducerea partidelor contra Valenciei, după cele patru victorii consecutive înregistrate recent cu trupa de pe Mestalla.

Cel mai recent joc Sevilla – Valencia s-a disputat tot pe Sanchez Pizjuan, în returul campionatului trecut. În etapa a 36-a, a fost 1-0 în favoarea gazdelor, după un gol reușit de En Nesyri. Chiar și cu acele trei puncte, andaluzii nu au putut obține mai mult de locul 4 în campionatul Spaniei.

Ultimele cinci confruntări directe – Pariuri LaLiga

  • Sevilla – Valencia 1-0, 2021
  • Sevilla – Valencia 3-0, 2021
  • Valencia – Sevilla 0-1, 2020
  • Sevilla – Valencia 1-0, 2020
  • Valencia – Sevilla 1-1, 2019

Cele mai interesante statistici Sevilla vs Valencia

  • Sevilla este „criptonita” Valenciei din ultima vreme. Gazdele de miercuri seară sunt neînvinse în 19 dintre precedentele 21 de dueluri Sevilla vs Valencia, în toate competițiile.
  • Un lucru interesant este acela că, de obicei, în jocurile Sevilla – Valencia nu se înscrie prea mult. Au fost înregistrate sub 2,5 goluri în opt dintre ultimele 10 meciuri directe. De altfel, „liliecii” nu au înscris în precedentele patru partide contra Sevillei.
  • Youseff En Nesyri a fost golgheterul din sezonul trecut pentru Sevilla, cu 18 reușite în LaLiga. De partea cealaltă, Valencia l-a avut pe Carlos Soler, autor a 11 goluri și opt assisturi. Soler are trei reușite și în acest debut de campionat, în timp ce din lotul lui Lopetegui se remarcă Erik Lamela (trei goluri).
  • La capitolul valoare de piață, Sevilla stă mai bine decât oponenții de miercuri seară. Astfel, lotul pe care Lopetegui îl are la dispoziție este cotat la 430,9 de milioane de euro. În schimb, „liliecii” valorează 251,9 de milioane de euro.

Pronosticuri Sevilla – Valencia – Meciuri Spania

  • X2 la pauză – Sevilla vs Valencia – Cota 1,54 Superbet Pariuri Online. „Liliecii” sunt determinați să facă uitată stagiunea precedentă și au început excelent noul campionat. În ciuda faptului că întâlnesc un adversar extrem de greu, nu credem că Valencia va fi victimă sigură în deplasarea din Andaluzia. Chiar din contră, elevii lui Bordalas sunt capabili de un rezultat bun departe de Mestalla.

Sevilla – Valencia – Pariuri Primera Division – Concluzii

În general, duelurile Sevilla vs Valencia nu au cunoscut prea multe spectacol în ultima vreme. Au fost în general partide care au mers într-o singură direcție. Andaluzii domină de altfel istoricul recent al întâlnirilor directe. Crezi că situația se va menține și de această dată?

Până la următoarele dueluri din LaLiga, rămâi alături de echipa BETuri și pariază pe cele mai spectaculoase campionate ale lumii. Nu uita că ai alte ponturi bune pentru tine pe site, dar și în grupurile noastre de Facebook și Telegram. Totul pentru ca tu să fii informat și inspirat!

Alte ponturi utile:

FC Barcelona valencia
La Liga
17.10.2021
Camp Nou
celta vigo Sevilla
La Liga
17.10.2021
Estadio de Balaidos
Atletico Madrid FC Barcelona
La Liga
02.10.2021
Wanda Metropolitano
villarreal Betis Sevilla
La Liga
03.10.2021
Estadio de la Ceramica
getafe real sociedad
La Liga
03.10.2021
Coliseum Alfonso Perez
espanyol Real Madrid
La Liga
03.10.2021
Estadi Cornella-El Prat