Servette – St. Gallen – Ponturi Fotbal Elveția – 02.08.2025
Servette – St. Gallen, un joc de la care așteptăm destul de mult spectacol în etapa cu numărul 2 din campionatul Elveției. Swiss Super League a debutat săptămâna trecută cu o primă etapă care le-a solicitat serios pe cele două formații.
Servette nu a avut succes în primul meci al sezonului în campionat. Anunțând parcă și eliminarea ce avea să vină în calificările Champions League, Servette a cedat în duelul cu Young Boys, la Berna. Câteva zile mai târziu, elvețienii au scăpat printre degete calificarea în turul 3 preliminar UCL chiar pe teren propriu într-o înfrângere puțin probabilă contra celor de la Viktoria Plzen.
St. Gallen nu are treabă cu preliminariile de cupe europene. Etapa trecută, echipa s-a impus pe teren propriu în duelul cu FC Basel, o confruntare rezolvată în ultimele 20 de minute de joc de reușita lui Willem Geubbels, golgheterul celor de la St. Gallen. Echipa antrenată de Enrico Maassen a pus în practică un joc pragmatic, eficient, dar suficient de spectaculos.
Servette – St. Gallen se joacă sâmbătă, 2 august, de la ora 19:00.
Ponturi Servette – St. Gallen – Fotbal Elveția Liga 1
Pontul BETuri pentru Servette vs St. Gallen: GG (Ambele marchează), cotă 1.47 la Netbet.
Pontul BETuri pentru Servette vs St. Gallen: GG (Ambele marchează), cotă 1.47 la Netbet.
Noi vedem un Servette vs St. Gallen cu goluri reușite de ambele formații. Servette le-a rămas datoare fanilor după înfrângerea suferită cu Viktoria Plzen, pe teren propriu. Gazdele au pierdut și primul meci jucat în campionat. Sunt deja două înfrângeri la rând pe care Servette le-a suferit. Este nevoie de un joc bun pentru o oarecare îmbunătățire a moralului!
St. Gallen are tot curajul din lume înainte de confruntarea cu Servette. Oaspeții vin după un presezon destul de bine gestionat, dar și după un succes dătător de speranță obținut pe teren propriu, cu FC Basel. Credem că primul joc departe de casă nu-i va inhiba prea tare pe fotbaliștii de la St. Gallen.
Pariem pe măcar un gol reușit de ambele echipe în partida disputată sâmbătă seară pe Stade de Geneve.
Forma celor două echipe – Ponturi Liga 1 Elveția
Rezultate recente pentru Servette:
- 30.07.2025 – Servette – Plzen 1:3, Preliminarii Champions League – Retur, turul 2
- 26.07.2025 – Young Boys – Servette 3:1, Campionatul Elveției
- 22.07.2025 – Plzen – Servette 0:1, Calificări Liga Campionilor – meciul 1, turul 2
- 18.07.2025 – St. Etienne – Servette 2:3, Meciuri Amicale
- 15.07.2025 – Xamax – Servette 2:3, Meci Amical
Rezultate recente pentru St. Gallen:
- 26.07.2025 – St. Gallen – FC Basel 2:1, Swiss Super League
- 22.07.2025 – St. Gallen – Villarreal 2:2, Meci Amical
- 17.07.2025 – St. Gallen – Darmstadt 2:4, Meciuri Amicale
- 12.07.2025 – Schalke – St. Gallen 1:0, Meci Amical
- 27.06.2025 – St. Gallen – Bruhl SG 4:4, Meciuri Amicale
Jucători de urmărit în Servette vs St. Gallen – Swiss Super League
Alexis Antunes, mijlocaș ofensiv, Servette
Alexis Antunes este printre jucătorii cu tehnică individuală de calitate, un mijlocaș de creație care poate face diferența la nivelul primei ligi elvețiene. Alexis Antunes (25 ani) are o cotă de piață de 3 milioane de euro, fiind printre cei mai valoroși fotbaliști din lotul gazdelor. Capacitate bună de efort, dribling bun și control al balonului caracteristic unui playmaker – acestea sunt principalele calități ale lui Antunes.
Prim 11 probabil pentru Servette: (4-2-3-1): Joel Mall – Loun Srdanovic, Anthony Baron, Yoan Severin, Bradley Mazikou – Gael Ondoua, Timothe Cognat – Ablie Jallow, Alexis Antunes, Giotto Morandi– Samuel Mraz.
Willem Geubbels, atacant central, St. Gallen
La 16 ani, Geubbels era privit ca fiind unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști din fotbalul francez. Cariera sa nu a urmat tocmai drumul pe care cei mai mulți îl anticipau. La 23 de ani, atacantul format de Lyon încearcă să revină în elita fotbalului. Cota de piață a lui Geubbels a ajuns la 10 milioane de euro și este în plină creștere de la startul aventurii în Elveția. Cât de bun va fi jucătorul francez în noul sezon?
Prim 11 probabil pentru cei de la St. Gallen: (3-1-4-2): Lukas Watkowiak – Tom Gaal, Jozo Stanic, Cyrill May – Hugo Vandermesch, Lukas Gortler, Behar Neziri, Carlo Boukhalfa, Chima Okoroji – Aliou Balde, Willem Geubbels.
Programul celor două echipe – Campionatul Elveției
Ce meciuri urmează pentru cei de la Servette:
- St. Gallen (Acasă, 2 august) – Campionatul Elveției
- Utrecht (Acasă, 7 august) – Europa League, turul 3, meciul 1
- Grasshoppers (Acasă, 10 august) – Liga 1 Elveția
- Utrecht (Deplasare, 14 august) – Europa League, turul 2, meciul 2
- Dardania Lausanne (Deplasare, 16 august) – Cupa Elveției
Ce meciuri urmează pentru cei de la St. Gallen:
- Servette (Deplasare, 2 august) – Super League Elveția
- Winterthur (Acasă, 9 august) – Campionatul Elveției
- Walenstadt (Deplasare, 16 august) – Cupa Elveției
- Luzern (Acasă, 24 august) – Elveția Liga 1
- Lausanne (Deplasare, 31 august) – Campionatul Elveției
Concluzii – Servette vs St. Gallen
Am avut parte de câteva zile cu emoții mari pentru echipele din România la nivel de cupe europene. FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova rămân în cursa pentru calificarea în grupele Europa League și Conference League. Universitatea Cluj a părăsit preliminariile Conference la finalul dublei cu Ararat Armenia.
Până la startul tuturor campionatelor de forță de pe continent, BETuri.ro îți propune jocuri din campionatele mai puțin mediatizate. Primele ligi din Argentina și Brazilia, Premier League-ul din Rusia sau startul de sezon din fotbalul belgian oferă numeroase partide și motive bune de pariat! Iată câteva dintre recomandările noastre pentru acest final de săptămână:
- Botafogo – Cruzeiro (Campionatul Braziliei)
- Schalke – Hertha Berlin (Liga 2 Germania)
- Poli Iași – Ceahlăul Piatra Neamț (Liga 2 România)
- Osijek – Dinamo Zagreb (Campionatul Croației)
- Servette – St. Gallen (Liga 1 Elveția)
- Hannover – Kaiserslautern (Germania Liga 2)
- Gent – Royal Antwerp (Jupiler Pro League)
- PSV – Go Ahead Eagles (Supercupa Olandei)
- Zenit – ȚSKA Moscova (Campionatul Rusiei)
- Sporting Lisabona – Benfica (Supercupa Portugaliei)
Etapa a 4-a din campionatul României este, însă, atracția principală în materie de fotbal în acest weekend.
- Vineri, 1 august: Farul Constanța vs Metaloglobus & Petrolul Ploiești vs UTA Arad.
- Sâmbătă, 2 august: FC Argeș – Csikszereda & Dinamo București vs FCSB.
- Duminică, 3 august: FC Hermannstadt – U Cluj & CFR Cluj vs Universitatea Craiova.
- Luni, 4 august: Unirea Slobozia vs Oțelul Galați & Rapid București vs FC Botoșani.
Sportul este la el acasă pe site-ul nostru, dar și pe pagina de Facebook BETuri. Urmărește-ne și acolo dacă vrei să fii sigur că nu ratezi niciun eveniment important. Tenis, Formula 1, UFC sau fotbalul sud-american spun și ele „Prezent!”. Multă inspirație și cât mai multe bilete câștigătoare alături de BETuri.ro!