

Torino – Udinese – Ponturi Pariuri Serie A – 23.04.2025
Etapa cu numărul 33 din Serie A ne aduce alte partide interesante din Peninsulă. Echipa BETuri.ro ți-a pregătit cele mai bune pronosticuri pentru duelul Torino – Udinese, din Serie A.
Cele două formații sunt vecine de clasament. Torino ocupă locul 10, cu 40 de puncte, în timp ce Udinese este imediat în spate, cu același punctaj. Niciuna dintre cele două formații nu-și mai poate face speranțe în ceea ce privește cupele europene. Dar ambele se află departe de zona retrogradării, astfel că nu mai au emoții în acest sens.
Statistici Torino vs Udinese – Pronosticuri Serie A
- Cele două echipe au avut un parcurs foarte asemănător în plan ofensiv până în acest moment. Ambele au marcat 36 de goluri în cele 32 de etape disputate.
- Torino se poate lăuda însă cu o defensivă mult mai sigură. A permis doar 37 de goluri până acum, în timp ce Udinese a încasat nu mai puțin de 46 de goluri până în prezent.
- Gazdele se află într-o formă ceva mai bună înaintea meciului Torino – Udinese. Meciul pierdut din ultima etapă a pus capăt unei serii de șase meciuri consecutive la rând fără înfrângere. Udinese, de cealaltă parte, vine după patru înfrângeri consecutive.
- În ultimele patru meciuri jucate de Torino s-au marcat cel mult două goluri. De asemenea, și în cinci dintre ultimele șapte meciuri jucate de echipa din Udine nu s-a depășit această marjă, iar formația lui Runjaic a primit mai mult de două goluri doar de la Inter și Milan.
Ponturi Torino – Udinese – Pariuri Serie A
Cauți un pronostic pentru Torino – Udinese? Echipa BETuri ți-a pregătit cele mai bune ponturi fotbal din Italia:
În acest meci mergem pe cel mult două goluri marcate (Sub 2.5 goluri), la o cotă de 1.50 oferită de WinMasters. Torino este o echipă defensivă, care rareori iese la atac. Se bazează pe o apărare exactă și pe Milinkovic-Savic, unul dintre cei mai buni portari ai campionatului. Nici Udinese nu este genul de formație care să facă spectacol. Iar în ultimele două partide, nu a reușit să marcheze niciun gol. Niciuna dintre cele două formații nu are de ce să forțeze în acest meci. Astfel că ne așteptăm la o partidă cu ritm scăzut, liniștită, fără mari ocazii și fără goluri
- Pontul BETuri: Sub 2.5 goluri – Cota 1.50 la Winmasters.
Formă Torino – Ponturi Fotbal Italia
Torino este una dintre puținele formații care face cinste fotbalului clasic italian, bazat pe o defensivă foarte puternică.Înscrie puțin, dar și primește puține goluri. Iar ultimele sale meciuri directe au produs puține reușite.
Torino s-a aflat pe val în ultima perioadă. A avut o serie de șase meciuri la rând fără înfrângere. După victoriile cu Milan, 2-1 și Monza, 2-0, a urmat un egal cu Parma, 2-2. După, Torino s-a impus cu Empoli, 1-0 și a remizat cu Lazio și Verona, în ambele partide cu 1-1. Dar în ultima etapă seria s-a terminat, după înfrângerea de la Como, scor 0-1.
Cum se vor descurca gazdele în meciul Torino – Udinese?
Formă Udinese – Pariuri Italia
Echipa din Udine a avut evoluții foarte oscilante în acest sezon. De la începutul lui februarie și până la jumătatea lui martie, a fost de neoprit. A obținut patru victorii în șase meciuri, singurele egaluri fiind cu Napoli și Lazio.
Dar după remiza de la Roma, ceva s-a rupt în jocul echipei lui Runjaic. Udinese a pierdut patru meciuri la rând: 0-1 cu Verona, 1-2 cu Inter, 0-1 cu Genoa și 0-4 cu Milan. Astfel, a căzut pe locul 11, dar momentan nu trebuie să-și facă griji.
În cazul celor de la Udine, poate fi vorba despre relaxare. Echipa aproape și-a îndeplinit obiectivul de menținere în Serie A. Dar cu un rezultat pozitiv în partida Torino – Udinese, poate consolida și mai mult acest statut.
Formații probabile Torino – Udinese – Meciuri Serie A
Vanoli poate alinia următorul ”prim 11” în duelul Torino – Udinese:
Milinkovic-Savic – Walukiewicz, Coco, Marian, Biraghi – Casadei, Linetty, Gineitis – Elmas – Adams, Sanabria.
Runjaic poate miza pe următoarea formație în acest meci:
Okoye – Kristensen, Bijol, Solet – Ehizibue, Lovric, Karlstrom, Ekkelenkamp, Kamara – Atta – Lucca.
Meciuri Directe (H2H) Torino – Udinese – Rezultate Serie A
Echipa din regiunea Piemonte a dominat ultimele meciuri Torino – Udinese. Torinezii au câștigat trei dintre ultimele cinci partide directe, iar celelalte două meciuri din acest interval s-au terminat la egalitate. În turul acestui campionat, a fost egal, 2-2, la Udine. Friulanii au condus cu 2-0, dar oaspeții au reușit să revină.
Concluzii
Pe site-ul nostru, BETuri.ro, găsești cele mai bune ponturi pentru meciul Torino – Udinese, care se joacă la o oră foarte accesibilă în a doua zi de Paște. După o sărbătoare atât de importantă, credem că cele două echipe nu vor tura prea mult motoarele. În Italia, ziua de duminică va fi una extrem de importantă, astfel că este foarte posibil ca jucătorii celor două echipe să nu fie cu gândul la meci. Niciuna dintre cele două formații nu are de ce să forțeze, deoarece ambele și-au îndeplinit obiectivul. Ne așteptăm la o partidă lentă, fără intensitate și fără multe goluri.
Pentru tine am analizat și meciuri interesante de fotbal, precum Roma – Verona, Bologna – Inter, Milan – Atalanta, Parma – Juventus, FCSB – CFR Cluj, Girona – Betis, Empoli – Venezia, Everton – Manchester City, Rayo Vallecano – Valencia sau Sevilla – Alaves. De asemenea, te invităm să arunci un ochi și pe paginile noastre de Baschet, unde play-offul NBA e gata de start, UFC, Handbal sau Tenis. Rămâi alături de noi și transformă-ți pasiunea într-o modalitate de a face profit. Spor(t) în toate!