Roma – Genoa – Ponturi Serie A – 29.12.2025
Două echipe care au pierdut în etapa disputată înainte de Crăciun vor să lase măcar la final de an o impresie mai bună. Roma – Genoa e un meci în care obiectivele sunt total diferite în acest sezon, mai ales în urma parcursului de până acum.
Pentru Dan Șucu, Nicolae Stanciu și toată suflarea rossoblu, menținerea în Serie A s-ar traduce printr-o adevărată performanță. Venirea pe banca tehnică a lui Daniele De Rossi a alimentat iluzia că se poate mai mult, dar cele trei eșecuri în precedentele patru jocuri oficiale i-au readus pe grifoni cu picioarele pe pământ. Doar două puncte o separă pe Genoa de primul loc retrogradabil. Adversara din runda cu numărul 17 a ratat șansa de a egala liderul la puncte. Roma nu a profitat de prezența primelor trei clasate în Arabia Saudită, la Supercupa Italiei.
Trupa lui Gasperini continuă să rămână o echipă de totul sau nimic și după eșecul cu Juventus. Nu a remizat până acum în acest sezon. În schimb, grifonii au fost foarte aproape de al șaselea scor de egalitate din acest campionat. Însă, au luat gol în al patrulea minut adițonal de la Atalanta.
Echipa din Capitala Italiei e neînvinsă în fața adversarei din această rundă în ultimii doi ani. Sezonul trecut, giallorossii au luat patru puncte din disputele directe. Sunt mai bine de 35 de ani de la precedentul succes al grifonilor pe terenul ocupantei locului cinci din campionatul trecut. Roma – Genoa, de pe Olimpico, se joacă luni, 29 decembrie, de la ora 21:45. Partida va fi televizată de posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1. Vezi și ponturile pentru Premier League: Chelsea – Aston Villa, Brentford – Bournemouth, Sunderland – Leeds.
Statistici AS Roma vs Genoa – Pariuri Campionatul Italiei
- În ultimele cinci dispute directe oficiale de pe Olimpico s-au consemnat patru victorii ale Romei și un rezultat de egalitate.
- Roma a câștigat patru din precedentele cinci jocuri oficiale (în campionat și Europa League) disputate pe teren propriu.
- Echipa lui Gasperini a marcat în opt din precedentele nouă partide în toate competițiile. A și încasat cel puțin un gol în cinci din ultimele șapte.
- Genoa s-a impus într-un singur meci din ultimele patru în campionat și Cupa Italiei.
- Echipa condusă de Daniele De Rossi are zece partide la rând cu gol primit. A marcat în șapte dintre ele.
- S-au înscris cel puțin două goluri în trei din precedentele patru jocuri directe din Serie A.
Ponturi Roma – Genoa – Pronosticuri Fotbal Serie A
Pronostic Roma – Genoa: 1X & Peste 1,5 goluri, cotă 1.58 la Superbet.
Pentru șansă dublă de partea gazdelor și cel puțin două reușite pe tabelă pe Olimpico, în Roma – Genoa, cota este de 1.58.
Pronostic Roma – Genoa: 1X & Peste 1,5 goluri, cotă 1.58 la Superbet.
Forma gazdelor înainte de Roma – Genoa
Daniele De Rossi a adunat puncte importante pentru grifoni, după ce Dan Șucu l-a ales ca înlocuitor al lui Patrick Vieira. Însă, finalul de an readuce gruparea rossoblu în zona minată. Seria excelentă de cinci etape la rând fără înfrângere ( trei succese și două remize) a fost urmată de două eșecuri în fața unor echipe care reprezintă Italia în Champions League, 1-2 cu Inter și 0-1 cu Atalanta, ambele pe Luigi Ferraris. Contra bergamascilor, sub privirile lui Dan Șucu, grifonii au fost în misiune imposibilă. Portarul Leali a fost eliminat după doar trei minute de la start. Chiar și așa, defensiva gazdelor a cedat abia în minutul 90+4.
Înainte de Roma – Genoa, speranțele lui Stanciu ( rezervă neutilizată și cu Atalanta) și compania sunt legate de parcursul mai bun din deplasare (opt puncte), în comparație cu cel de pe teren propriu (doar șase puncte acumulate). Cu Atalanta, grifonii nu au reușit să puncteze pe tabelă după șase etape consecutive cu gol marcat. Înaintea ultimei etape din 2025, norvegianul Ostigard este cel mai bun marcator al echipei în campionat, cu trei reușite.
Formă Genoa – Ponturi Serie A
Cu ocupantele podiumului plecate în Arabia Saudită, la Supercupa Italiei, echipa lui Gasperini putea egala liderul (Interul lui Chivu) la puncte. Însă, condiția obligatorie, victoria pe terenul lui Juventus, nu a fost îndeplinită. Torinezii s-au impus cu 2-1, fără prea mari emoții. Capitolinii au pus probleme serioase doar în ultimul sfert de oră, cand au marcat prin Baldanzi. A fost a doua înfrângere consecutivă în deplasare în Serie A, după 0-1 la Cagliari.
Gasperini și elevii săi au de gestionat un program încărcat în debutul lui 2026. Dupa Roma – Genoa, pe lângă campionat, în ianuarie vor fi și meciurile din Cupă (cu Torino, în optimi) și cele două rămase de pe tabloul principal din Europa League (cu Stuttgart acasă și în deplasare cu Panathinaikos). Roma are linii de clasament perfect egale pe teren propriu și afară în acest sezon de Serie A: câte cinci victorii și trei eșecuri. Inter și Napoli sunt celelalte echipe fără remiză în acest campionat. Argentinianul Soule, cu patru reușite, e cel mai bun marcator al romanilor în acest campionat.
Roma – Genoa – Meciuri directe (H2H) – Rezultate Fotbal Italia
Stadio Olimpico nu e foarte prietenos cu cei de la Genoa, mai ales în meciurile cu Roma. Ultimul succes în Capitală cu giallorossii datează din ianuarie 1990, 1-0. În precedentele cinci partide oficiale cu Roma gazdă, grifonii au scos doar o remiză, 0-0 în februarie 2022, în Serie A. Tot într-un egal pe Olimpico în campionat s-au marcat cele mai multe goluri în disputele directe din ultimul deceniu, 3-3 în 2019. Cea mai mare diferență de scor în aceeași perioadă s-a înregistrat în urmă cu doi ani, când Genoa s-a impus acasă cu 4-1.
Echipe probabile AS Roma vs Genoa – Meciuri Serie A
Roma: Svilar – Mancini, Zulkowski, Rensch – Celik, Cristante, Kone, Wesley – Soule, Ferguson, Bailey.
Genoa: Sommariva – Marcandalli, Otoa, Vasquez – Norton-Cuffy, Ellertsson, Frendrup, Malinovskyi, Martin – Vitinha, Colombo.
Concluzii
Varianta aleasă pentru meciul de pe Olimpico este 1X & peste 1,5 goluri, la o cotă de 1.58. Care este pronosticul tău pentru Roma – Genoa? Vezi și ponturile pentru o confruntare din Serie B în lupta pentru promovare, Modena – Monza. Rămâi cu BETuri.ro și pariază responsabil pe cele mai tari evenimente din lumea sportului. Te așteptăm cu informații utile și pe pagina de Facebook BETuri.ro. Să fie verde!
