Cremonese – Atalanta – Ponturi Fotbal Serie A – 25.10.2025
Cremonese – Atalanta se joacă sâmbătă, de la ora 21:45, în runda cu număul 8 din Serie A. Cele două echipe vor fi față în față, într-un meci în care vom încerca să găsim cel mai bun pronostic la pariuri pe BETuri.ro.
Cremonese este o nou promovată în această ediție de Serie A, în timp ce Atalanta este o formați care își dorește un loc în Top 4. Gazdele au un început de sezon peste așteptări și momentan sunt departe de locurile retrogradabile. Atalanta a avut un program complicat în primele etape și chiar dacă este neînvinsă se află în afara locurilor care duc în cupele europene.
Cremonese – Atalanta se va disputa pe Stadio Giovanni Zini, o arenă de peste 20.000 de locuri. Partida va fi transmisă pe canalele Digi Sport 3 și Prima Sport 4.
Statistici Cremonese – Atalanta – Ponturi Fotbal Italia
- Cremonese nu are victorie în ultimele cinci etape. Gazdele au o înfrângere și patru remize.
- Atalanta are două victorii în primele șapte meciuri. Oaspeții au nu mai puțin de cinci remize până acum.
- Cremonese nu a pierdut pe teren propriu în acest sezon.
- Atalanta are una dintre cele mai bune apărări din Serie A. Formația din Bergamo a încasat doar 5 goluri.
Ponturi Cremonese – Atalanta – Pariuri Serie A 2025/2025
Pronostic Cremonese – Atalanta – Sub 2,5 goluri în meci – Cotă 1.98 la Don.Ro.
Mizăm pe un meci în care nu vom vedea goluri multe. Atalanta și-a schimbat radical stilul de joc, după plecarea lui Gasperini de la echipă. Bergamascii au impresionat prin organizarea defensivă, în timp ce în zona de atac nu au impresionat. Cremonese a înscris și ea goluri puține în acest sezon. În aceste condiții, șansele să vedem un meci cu goluri multe sunt destul de mici. Niciun jucător din lotul celor două echipe nu a reușit să ajungă la trei goluri înscrise în Serie A în acest sezon.
Formă Cremonese – Ponturi Fotbal Serie A Italia
Cremonese – Atalanta este un duel în care gazdele vor încerca să oprească seria de cinci meciuri consecutive fără victorie.
Gazdele au revenit în acest sezon în prima ligă și au început foarte bine în Serie A. Cremonese le-a bătut pe Milan și Sassuolo în debutul stagiunii. După cele două victorii din luna august, Cremonese nu a mai reușit nicio victorie.
Nou promovata a jucat în ultimele cinci etape cu Verona, Parma, Como, Udinese și Inter. Primele patru meciuri s-au terminat la egalitate și doar milanezii au reușit să obțină cele trei puncte.
Cremonese are 10 puncte și ocupă locul 9 în clasamentul din Serie A.
Cremonese a făcut naveta între primele două ligi în ultimele sezoane, dar acum pare o echipă solidă cu șanse să rămână în primul eșalon. Clubul s-a întărit cu jucători precum Jeremy Sarmiento, Jamie Vardy sau Antonio Sanabria.
Cremonese – Atalanta – Formă Oaspeți
Cremonese – Atalanta este un duel în care oaspeții încearcă să obțină abia a 3-a victorie în sezonul 2025/2026 din Serie A.
Atalanta este pregătită în acest sezon de Ivan Juric, cel care i-a luat locul lui Gian Pero Gasperini. Schimbările de pe banca Atalantei au adus mai mult echilibru în jocul defensiv, dar și multe probleme în plan ofensiv.
În cele șapte etape jucate până acum, Atalanta are cinci remize și doar două victorii. Formația din nordul Italiei le-a învins pe Lecce și Torino de la startul campionatului.
Atalanta a pierdut deja puncte importante cu echipe precum Pisa sau Parma în Serie A. Pe plan extern, Atalanta are patru puncte după trei etape disputate în Champions League.
Echipele probabile Cremonse – Atalanta Serie A
Cremonese nu se poate baza la acest meci pe Collocolo.
Cremonese (3-5-2): Silvestri – Terracciano, Baschirotto, Bianchetti – Zerbin, Vandeputte, Bondo, Payero, Pezzella – Vardy, Bonazzoli
La Atalanta lipsesc în continuare Bakker și Scalvini. Din fericire, suedezul Hien și nigerianul Lookman au revenit în ultimele săptămâni.
Atalanta (3-4-2-1): Carnesecchi – Djimsiti, Hien, Ahanor – Zappacosta, Pasalic, Ederson, Bellanova – De Ketalare, Sulemana – Lookman
Meciuri Directe Cremonese – Atalanta H2H
Cremonese – Atalanta este un duel care a produs goluri în urmă cu două sezoane în Serie A. Atalanta s-a impus cu 3-1 la Cremona, în timp ce meciul de la Bergamo s-a terminat 1-1.
În 2016, Atalanta a mai obținut o victorie cu 3-0 în Cupa Italiei.
Concluzii
Serie A a ajuns deja la etapa cu numărul 8 și avem mai multe echipe care s-au instalat deja pe locurile care duc în cupele europene. În runda din weekend, avem derby-ul Napoli – Inter, o partidă care aduce față în față ultimele două campioane.
Pe lângă Napoli – Inter, se mai joacă meciuri interesante precum Real Madrid – Barcelona, Fiorentina – Bologna, Lyon – Strasbourg, Lazio – Juventus sau Sassuolo – Roma. Fotbalul este la el acasă pe BETuri.ro, site-ul pe care găsești pronosticuri la toate meciurile din Serie A și nu numai. Pariază întotdeauna responsabil și rămâi informat. Spor(t) în toate!
