Como – Fiorentina – Ponturi Serie A – 14.02.2026
Cesc Fabregas și-a mai făcut rost de o confruntare cu Inter și Cristi Chivu. Înainte de Como – Fiorentina, lombarzii au învins campioana în exercițiu, Napoli, pe Stadio Diego Armando Maradona și s-au calificat în semifinalele Cupei Italiei. Doar pentru a doua oară în istorie și în premieră în ultimele patru decenii. Inter stă în calea lui Como în drumul spre finală, iar Fabregas vrea revanșa după 0-4 în campionat.
Însă, până atunci urmează jocul de acasă cu Fiorentina, plus două deplasări de foc, în compania celor de la Milan și Juventus. De partea cealaltă, toscanii au încheiat runda precedentă din nou pe loc retrogradabil. Au fost egalați acasă de Torino în al patrulea minut adițional. O singură victorie a obținut Fiorentina în precedentele șapte partide oficiale.
Lombarzii s-au impus în ultimele trei partide directe, deși toate (două în campionat și una în Cupă) s-au disputat la Firenze. Toscanii nu au mai câștigat din noiembrie 2024. Partea plină a paharului pentru gruparea viola este că acel succes (2-0) a fost obținut pe Stadio Giuseppe Sinigaglia, unde va avea loc și duelul de sâmbătă, programat de la ora 16:00. Meciul Como – Fiorentina va fi televizat de postul Prima Sport5. Vezi și ponturile pentru derby-ul Inter – Juventus.
Statistici Como vs Fiorentina – Pariuri Fotbal Serie A
- În ultimele zece meciuri oficiale din Serie A și Cupa Italiei, Como a pierdut doar o dată, 1-3 acasă cu Milan.
- Echipa pregătită de Fabregas are un singur eșec în cele 12 partide de pe teren propriu în acest campionat.
- Doar trei înfrângeri are Como în ultimele 21 de etape.
- Como are a doua cea mai bună defensivă în jocurile de acasă din acest sezon în Serie A, șapte goluri încasate în 12 meciuri.
- Tabela a arătat cel puțin GG3+ în fiecare din precedentele cinci partide oficiale ale Fiorentinei.
- Gruparea viola a câștigat într-o singură deplasare din cele 12 din acest campionat. A acumulat cele mai puține puncte pe teren străin (opt), la egalitate cu Lecce, Pisa și Verona.
- În comparație cu Fiorentina (12), doar Lecce și Verona (13) au pierdut mai multe meciuri în Serie A în acest sezon.
- Ultimul joc direct s-a încheiat cu GG4+ pe tabelă.
- S-au înscris măcar două goluri în opt din cele nouă partide directe din acest secol. Și au fost nu mai puțin de nouă în precedentele trei.
Ponturi Como – Fiorentina – Pronosticuri Serie A 2026
Pentru cel puțin trei goluri marcate pe Giuseppe Sinigaglia, în Como – Fiorentina, cota este de 1.83 la Superbet Pariuri Online.
Pronostic Como – Fiorentina: Peste 2,5 goluri, cotă 1.83 la Superbet
Forma gazdelor înainte de Como – Fiorentina
La al doilea sezon de la revenirea în Serie A, trupa lombardă are ambiții europene. Justificate și de investițiile masive făcute vara trecută. Înainte de Como – Fiorentina, echipa pregătită de Cesc Fabregas e pe loc de Conference și are în fața sa în clasament doar greii, Inter, Milan, Napoli, Juventus și Roma. Pe Giuseppe Sinigaglia, Como a cedat în acest campionat doar cu Milan, 1-3. În rest, șase victorii și cinci rezultate de egalitate.
Trupa lui Fabregas nu a fost condusă la pauză în cele 12 partide disputate în fața propriilor suporteri în acest campionat. Dacă în jocurile de acasă au adunat 23 de puncte, lombarzii au avut evoluții apreciate și în deplasare, cu 18 puncte obținute. Como e la doar doi pași de primul trofeu important din istoria clubului. E calificată în semifinalale din Coppa Italia, unde va da peste Interul lui Chivu. Golgheterii celor de la Como în acest campionat sunt Nico Paz și Douvikas, cu câte opt reușite. Cei doi sunt depășiți în topul celor mai buni marcatori din Serie A în acest sezon doar de Lautaro Martinez, cu 14 reușite pentru Inter.
Formă Fiorentina – Ponturi Serie A
În același moment al sezonului trecut, gruparea toscană se bătea pentru un loc european. Era pe poziția a șasea, cu o zestre de 42 de puncte. Acum e la retrogradare și are 24 de puncte în minus. Însă, nu e timp de lamentări înainte de Como – Fiorentina. Și nici de invocarea ghinionului, deși în precedentele nouă partide în care trupa viola nu a câștigat, o singură dată diferența de scor a fost mai mare de un gol (chiar în jocul împotriva lui Como, în Cupa Italiei, 1-3).
Doar un succes și-au trecut în cont toscanii în deplasările din acest campionat, 2-1 cu Bologna. În rest, cinci rezultate de egalitate și șase eșecuri. După Como – Fiorentina, echipa pregătită de Paolo Vanoli merge în Polonia. O va întâlni pe Jagiellonia, în prima manșă a play-off-ului pentru optimile Conference League, competiție în care a jucat două finale în ultimele trei sezoane. Kean și Mandragora au înscris cele mai multe goluri pentru Fiorentina în acest campionat, fiecare câte șase.
Como – Fiorentina – Meciuri directe (H2H) – Rezultate Fotbal România
S-au disputat nouă jocuri directe în acest secol în Serie A, Cupa Italiei și Serie B. Fără a exista vreun rezultat de egalitate. Lombarzii s-au impus în cinci rânduri, în timp ce gruparea viola a câștigat patru meciuri. De la revenirea gazdelor de sâmbătă în Serie A, Fiorentina a triumfat o singură dată, 2-0 în deplasare în noiembrie 2024. Cea mai mare diferență de scor s-a înregistrat în 2004, într-o partidă din Cupa Italiei, 3-0 pentru Fiorentina. Și cele mai multe reușite pe tabelă s-au consemnat tot într-un joc de Cupă, chiar ultimul direct, 3-1 pentru Como pe Artemio Franchi la finalul lui ianuarie.
Echipe probabile Como – Fiorentina – Meciuri Superliga
Como: Butez – Smolcic, Ramon, Kemf, Valle – Perrone, Da Cunha – Addai, Paz, Baturina – Douvikas.
Fiorentina: De Gea – Dodo, Comuzzo, Pongracic, Parisi – Mandragora, Fagioli, Brescianini – Harrison, Solomon, Kean.
Concluzii
Am ales varianta cu cel puțin trei goluri pe tabelă în primul meci de sâmbătă din Serie A. Care este pronosticul tău pentru Como – Fiorentina?
Vezi și ponturile pentru Brentford – Arsenal, Rennes – PSG, Dortmund – Mainz sau Villarreal – Getafe. Baschetul din Euroliga propune duelul Olympiacos – Steaua Roșie Belgrad. Rămâi cu BETuri.ro și pariază responsabil și inspirat pe cele mai tari evenimente din lumea sportului. Cu informații utile te așteptăm și pe pagina de Facebook BETuri.ro. Să fie verde!
