Bologna
napoli
Serie A
09.11.2025
Stadio Renato Dall’Ara
Sub 2,5 goluri
1.52
16:00 - Digi 3, Prima Sport 5

Bologna – Napoli – Ponturi Serie A – 09.11.2025

Autor: C.R.
Ultimul update pe: noiembrie 7, 2025
Rate this post

Stadio Renato Dall’Ara găzduiește meciul dintre două reprezentante ale Italiei care au evoluat în cupele europene la mijlocul săptămânii. Bologna – Napoli. Aici ai ponturi bune!

Remizele albe par să fi pus stăpânire pe rezultatele combatantelor din duelul care are loc duminică, de la ora 16:00. Precedentele două jocuri ale campioanei s-au încheiat 0-0, la fel ca două din ultimele trei disputate de echipa pregătită de Vincenzo Italiano.

Pierderea de turație a elevilor lui Conte, le-a ajutat pe rivale să-i sufle în ceafă liderului. Napoli mai are un singur punct peste Inter, AC Milan și Roma. De partea cealaltă, Bologna e într-un progres evident față de sezonul trecut. E pe locul cinci după zece etape, iar distanța față de primul loc, ocupat chiar de adversara de duminică, este de doar patru puncte.

Ultimul joc direct s-a jucat tot pe Dall’Ara și s-a încheiat 1-1. Au trecut mai mult de șase ani de la precedentul succes al grupării rossoblu acasă cu gruparea prezidată de Aurelio De Laurentiis. Meciul Bologna – Napoli va fi televizat de posturile Digi Sport 3 și Prima Sport 5. Vezi și ponturile pentru Inter – Lazio, Juventus – Torino, Parma – Milan, Roma – Udinese, Genoa – Fiorentina sau Atalanta – Sassuolo.

Statistici Bologna vs Napoli – Pariuri Fotbal Serie A

  • Bologna este neînvinsă în ultimele șapte etape din Serie A, patru victorii și trei remize.
  • Este cel mai bun start de sezon, raportat la primele zece etape, pentru trupa rossoblu din 2002/2003 încoace.
  • Renato Dall’Ara s-a transformat într-o adevărată fortăreață în acest sezon. Bologna a încasat un singur gol în cele patru jocuri de acasă în Serie A.
  • Pe de altă parte, Bologna are cel mai slab atac pe teren propriu dintre primele 12 clasate.
  • Echipa condusă de pe bancă de Vincenzo Italiano nu a pierdut acasă în acest campionat, situație în care se mai află doar alte patru echipe.
  • Bologna nu a fost condusă la pauză în cele zece etape din acest sezon.
  • Napoli este depășită doar de Roma la numărul de puncte luate din deplasare.
  • Până acum, echipa condusă de Conte a fost una de totul sau nimic în jocurile de pe teren străin. A câștigat de trei ori și a părăsit terenul învinsă în două rânduri.
  • Campioana în exercițiu are deja același număr de eșecuri în deplasare cât în întreg sezonul trecut.
  • Napoli e singura echipă din Serie A fără vreo repriză a doua pierdută în acest sezon.
  • Într-un singur meci din ultimele patru directe s-au marcat mai mult de două goluri.

Ponturi Bologna – Napoli – Pronosticuri Italia Serie A

Pronostic Bologna vs Napoli

Bologna are de departe cea mai bună defensivă în jocurile de pe teren propriu. Echipa care s-a impus la București în fața celor de la FCSB a luat gol pe Dall’Ara în campionat doar de la Genoa lui Dan Șucu. Pe de altă parte, în ultimele trei partide ale trupei lui Conte în toate competițiile s-a înscris un singur gol. Tabela a înregistrat cel mult două goluri la final în cinci din precedentele șase dispute directe cu gruparea rossoblu gazdă.

Pronostic Bologna – Napoli: Sub 2,5 goluri, cotă 1.52 la DON.RO

Forma gazdelor înainte de Bologna – Napoli

Bine în Serie A, modest în Europa League. Așa se poate caracteriza situația de moment a grupării rossoblu. Poziția din Serie A e mult peste locul ocupat la finalul sezonului trecut. În schimb, la nivel internațional, Bologna se chinuie să prindă primăvara în Euroa League. În patru meciuri jucate, a trecut doar de FCSB la București. Echipa pregătită de Vincenzo Italiano e acum pe ultima poziție de play-off pentru optimi, însă cu un singur punct peste următoarele trei clasate.

În Serie A a obținut zece puncte din 12 posibile acasă. În plus, sunt șapte etape consecutive fără înfrângere pentru Bologna. Ultimul eșec în campionat datează de la jumătatea lui septembrie, 1-3 pe San Siro cu Milan. După Bologna – Napoli, următoarea adversară a trupei lui Italiano va fi Udinese, în deplasare.

Formă Napoli – Pariuri Serie A

Gruparea de pe Stadio Diego Armando Maradona își respectă statutul de campioană. E prima în clasament, chiar dacă trei echipe sunt la doar un punct în spate.

Lucrurile nu stau la fel și la masa bogaților din Champions League. Napoli e abia pe 24, ultima poziție care asigură play-off-ul pentru optimi. O victorie, un egal și două eșecuri a înregistrat echipa lui Conte pe tabloul principal din UCL și are o medie de peste două goluri încasate.

Ultimele evoluții din Serie A au fost mai degrabă dezamăgitoare: eșec pe terenul lui Torino (0-1), victorie chinuită la Lecce (1-0), remiză albă acasă în fața lui Como. Între aceste rezultate s-a strecurat și un succes cu o rivală la titlu, 3-1 cu Interul lui Chivu. După Bologna – Napoli, trupa lui Conte primește vizita Atalantei.

Bologna – Napoli – Meciuri directe (H2H) – Rezultate Fotbal Italia

În ultimele 19 sezoane, Napoli a câștigat 21 de meciuri directe, Bologna s-a impus în opt, iar tot atâtea jocuri s-au terminat la egalitate. Trupa rossoblu a cunoscut o singură dată gustul victoriei în precedentele 11 partide cu Napoli din Serie A. S-a întâmplat în mai anul trecut, chiar pe terenul adversarei de duminică. Bologna – Napoli 1-7, în 2017, a fost cea mai severă corecție primită de gruparea rossoblu în duelurile directe, alături de un 0-6 în deplasare, cu un an mai înainte.

Concluzii

Gruparea de pe Dall’Ara a luat un singur gol acasă în campionat, în timp ce campioana în exercițiu a marcat doar o dată în precedentele trei partide. Am ales varianta sub 2,5 goluri pentru duelul de duminică. Tu ce crezi că se va întâmpla în Bologna – Napoli?

Rămâi cu BETuri.ro și pariază responsabil și inspirat. Te așteptăm cu informații utile și pe Facebook. Un weekend plin cu bilete verzi!

Alte ponturi utile:

inter milano
Lazio
Serie A
09.11.2025
Giuseppe Meazza
Juventus
Torino FC
Serie A
08.11.2025
Allianz Stadium
AS Roma
Udinese
Serie A
09.11.2025
Stadio Olimpico
Parma
AC Milan
Serie A
08.11.2025
Stadio Ennio Tardini
Genoa
Fiorentina
Serie A
09.11.2025
Stadio Comunale Luigi Ferraris

Autor

C.R.
Scor: 9.8
Profită acum!
Scor: 9.9
Profită acum!
Scor: 9.5
Profită acum!
Scor: 9.6
Profită acum!
Scor: 9.4
Profită acum!
Scor: 9.2
Profită acum!