Steaua – UTA – Ponturi Cupa României – 26.08.2025
Un meci din play-off care va atrage o asistență numeroasă este cel din Ghencea, Steaua – UTA. Ambele echipe au un debut bun de sezon. Dacă în privința roș-albaștrilor nu e nimic surprinzător (s-a întâmplat și în anii trecuți), arădenii fac poză cu clasamentul. Sunt pe podiumul Superligii după șapte etape în care nu au cunoscut gustul înfrângerii.
În condițiile în care continuă să aibă interzis la promovare, echipa lui Oprița își propune o prezență mai lungă în Cupă, acolo unde a cedat încă din turul trei preliminar sezonul trecut. Cu dpuă trofee în această competiție, UTA a terminat ultima în grupa din care a făcut parte la ediția precedentă.
În condițiile disputei pentru palmares între Steaua și FCSB, dar și a faptului că UTA a trecut prin reorganizări și schimbări ale numelui, nu se poate vorbi despre confruntări directe până acum. Cea de marți are loc într-o zi cu play-off și în Champions League, iar fanii celor două echipe își aduc aminte cu nostalgie de performanțele din această competiție. În 1986, ‘’militarii’’ aduceau la București primul și singurul trofeu obținut de o echipă românească în cea mai importantă competiție intercluburi. Aceeași în care Aradul a produs o surpriză uriașă în 1970, când elimina un colos al acelei perioade, Feyeenord.
Meciul Steaua București – UTA se joacă de la ora 19:00 și va fi televizat de posturile Digi Sport1 și Prima Sport1. Vezi și ponturile pentru alte partide din play-off: FC Voluntari – FK Csikszereda, Poli Iași – Petrolul, Politehnica Timișoara – CS Dinamo sau Sănătatea Cluj – Unirea Slobozia.
Statistici Steaua București vs UTA Arad – Pariuri Cupa României
- Steaua este neînvinsă în cele nouă partide (oficiale sau amicale) din acest sezon. O singură dată nu a găsit drumul spre poartă în aceste jocuri.
- Pe de altă parte, roș-albaștrii nu au luat gol în trei din cele nouă meciuri, două dintre ele amicale.
- Bucureștenii au marcat nouă goluri în cele patru etape din liga secundă.
- Echipa pregătită de Oprița a câștigat ambele meciuri de acasă în campionat și a punctat de șase ori pe tabelă.
- UTA a marcat și a primit cel puțin un gol (GG) în șase din cele șapte partide din Superliga.
- În deplasare, UTA nu a mai pierdut un joc oficial din aprilie și a înscris cel puțin un gol de fiecare dată.
- Ultimul meci al arădenilor în București a avut GG pe tabelă la final, 1-1 cu Dinamo.
Ponturi Steaua – UTA – Pronosticuri Cupa României
Ambele echipe au fost generoase la capitolul goluri marcate, dar și primite în acest sezon. În trei din cele patru etape jucate de bucureșteni în liga secundă, tabela a arătat cel puțin GG3+ la final. De partea cealaltă, arădenii au găsit drumul spre gol în toate cele șapte runde din Superliga și au încasat cel puțin unul în șase dintre ele.
Pronostic Steaua – UTA: GG, cotă 2.00 la Betano Pariuri.
Forma gazdelor înainte de Steaua – UTA
An de an, roș-albaștrii duc o muncă de Sisif, ajung în bătălia pentru promovare, dar se întorc de unde au pornit. Și asta pentru că statutul clubului întârzie să fie schimbat. Lucrurile stau la fel și în acest sezon. Echipa pregătită de Oprița e pe loc promovabil direct, dar are din nou interzis la Superliga. Steaua face parte din cele trei echipe neînvinse în liga secundă și are al doilea cel mai bun golaveraj.
Sezonul a început cu un succes pe terenul celor de la Tunari, 3-1. La primul meci acasă, roș-albaștrii au subordonat Chiajna, scor 4-1. Singurele puncte pierdute au fost în remiza albă din derby-ul cu CS Dinamo. Înainte de Steaua – UTA, elevii lui Oprița, deși au jucat în zece, au întors rezultatul cu CSM Reșița, 2-1. Iordan, eliminat în acel meci, este suspendat în partida de Cupă.
Formă UTA – Pariuri Play-Off Cupa României
Adi Mihalcea a făcut minuni sezonul trecut la Slobozia. Ajuns la un alt nivel, nu se mai bate pentru evitarea retrogradării, ci pentru play-off cu UTA. Noua sa echipă este singura care a luat punct liderului. A revenit cu trei goluri marcate în ultimele zece minute și a smuls un 3-3 acasă cu Universitatea Craiova. A urmat tot un egal, 1-1 în deplasare cu U Cluj. Prima victorie a fost obținută în fața propriilor suporteri, 1-0 cu Hermannstadt. Bătrâna Doamnă s-a impus apoi și la Ploiești, 2-1 cu Petrolul.
A treia victimă consecutivă s-a numit Farul. A fost 2-1 pentru arădeni. Nici de la București nu au plecat cu mâna goală elevii lui Oprița, 1-1 cu Dinamo. Înainte de Steaua – UTA, Costache și compania au primit gol în prelungiri și au luat un singur punct cu Slobozia, 1-1. Marea întrebare legată de meciul de Cupă este dacă și câți jucători va menaja Mihalcea? Pentru că la trei zile distanță vine confruntarea din Superliga cu Rapid, din Giulești.
Echipe probabile Steaua – UTA – Meciuri Cupa României
Steaua: Frânculescu – Adăscăliței, Cimpoeșu, Lumbu – Drăghici, Doană, Gualda, Pacionel – Nedelea, Chipirliu, Lascu.
UTA: Gorcea – Țuțu, Benga, Poulolo, Padula – Popescu, Hrezdac – Tzionis, Roman, Țăroi – Costache.
Concluzii
Am ales varianta cu goluri în ambele porți pentru partida din Ghencea. Tu ce crezi că se va întâmpla în Steaua – UTA, meci decisiv pentru calificarea în grupele Cupei României?
Vezi și ponturile pentru Marele Premiu al Olandei la Formula 1. În weekend avem Sporting – Porto. Rămâi cu BETuri.ro și pariază responsabil pe cele mai tari evenimente din lumea sportului. Te așteptăm cu informații utile și pe pagina de Facebook. O săptămână verde!