FC Argeș – U Cluj – Ponturi Pariuri Superliga – 29.07.2022
FC Argeș – U Cluj se joacă vineri, de la ora 18:30, în Superliga. Cele două echipe de tradiție deschid etapa cu numărul trei din sezonul 2022/2023 în fotbalul românesc. FC Argeș și Universitatea Cluj au ca obiectiv intrarea în play-off, deși ambele au revenit de puțin timp pe prima scenă a fotbalului românesc.
FC Argeș și Universitatea Cluj se află pentru moment în a doua jumătate a clasamentului, dar ambele echipe au întâlnit echipe care evoluează în cupele europene în primele două etape.
Meciul dintre FC Argeș și Universitatea Cluj din etapa a 3-a se va disputa pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Argeș.
FC Argeș – Universitatea Cluj – Statistici Superliga
- Universitatea Cluj a înregistrat două rezultate de 1-1 în acest debut de sezon.
- FC Argeș a încasat patru goluri în acest debut de sezon, toate în meciul cu Sepsi Sf. Gheorghe.
- Universitatea Cluj l-a transferat pe Alexandru Chipciu în această vară. Ardelenii sunt interesați și de Raul Rusescu.
- FC Argeș nu a mai pierdut cu Universitatea Cluj din 2009.
- 9,43 milioane de euro valorează lotul celor de la FC Argeș.
- 6,93 costă lotul celor de la Universitatea Cluj, în opinia celor de la transfermarkt.
Ponturi FC Argeș – U Cluj – Fotbal Superliga
- FC Argeș – Universitatea Cluj – Ambele echipe marchează – Cotă 2.05 Betano Pariuri Sportive. Cele două formații au arătat destul de multe lacune în zona defensivă în primele două etape. „U” Cluj se bazează pe un cuplu de fundași centrali care a evoluat aproape întreaga carieră în Liga a 2-a. Ardelenii au primit goluri ușoare, atât cu FCSB, cât și cu Universitatea Craiova. Portarul Gorcea și Ispas au greșit grav la reușitele care au oprit-o pe Universitatea Cluj din drumul către cele trei puncte. FC Argeș a luat patru goluri în deplasarea de la Sepsi, într-un meci în care veteranii Marius Constantin și Iasmin Latovlevici și-au arătat limitele.
- Pronosticuri FC Argeș – U Cluj – Total Cartonașe galbene Universitatea Cluj – Peste 2,5 – Cotă 1.60 la Superbet Pariuri. Ardelenii au o medie de 3,5 cartonașe galbene în acest sezon. Erik Lincar cere agresivitate din partea jucătorilor, iar uneori intrările sunt peste limita regulamentară.
Formă FC Argeș – Meciuri Superliga
FC Argeș a început sezonul împotriva celor de la UTA Arad. Piteștenii s-au impus în prima etapă cu 2-0, golurile fiind marcate de noul venit Dorian Bertrand. În meciul cu UTA, FC Argeș a arătat ca o formație candidată la un loc în primele 10.
Din păcate, speranțele fanilor piteșteni aveau să fie spulberate rapid de către echipa lui Andrei Prepeliță. FC Argeș a pierdut cu 4-0 în etapa a 2-a, pe terenul celor de la Sepsi. Covăsnenii au marcat toate golurile în repriza secundă, într-un meci dominat categoric în actul secund.
FC Argeș are nevoie de puncte în acest start de sezon. Piteștenii au un program ușor în acest start de sezon și vor da peste echipele tari abia în luna septembrie. FC Argeș va juca în etapa consecutive contra lui CFR Cluj, FCSB și Universitatea Cluj.
Echipa probabilă FC Argeș – Lot Superliga
FC Argeș a transferat o serie de jucători în această vară, dar nu a plătit niciun leu. Piteștenii au achiziționat doar fotbaliști liberi de contract. La formația din Trivale au ajuns o serie de stranieri din Franța și Africa. Pe lista venilor îi notăm pe Tony Njike, Arnold Garita, Bryan Alceus, Dorian Bertrand, Enzo Celestine sau Antonio Jakolis.
Pe plan intern, FC Argeș s-a orientat către Marius Constantin, Andreias Calcan sau Cătălin Straton. Piteștenii au transferat masiv în această vară, după ce au renunțat la fotbaliști precum Said, Viana, Tănase, Fatai sau Mușat.
Primul 11 al piteștenilor pentru disputa FC Argeș – U Cluj ar putea arăta astfel: Greab – Tofan, Constantin, Cestor, Latovlevici – Alceus, Njike – Jakolis, Calcan, Ișfan – Bertrand.
Formă Universitata Cluj – Fotbal Superliga
Universitatea Cluj a revenit în prima ligă în acest sezon și nu a dezamăgit așteptările fanilor. „Șepcile Roșii” au făcut două meciuri excelente în fața celor de la FCSB și Universitatea Craiova. Echipa antrenată de Erik Lincar a controlat ambele meciuri, a marcat prima de fiecare dată, dar nu a reușit să obțină cele trei puncte extrem de importante.
Erik Lincar a ținut foarte mult la omogenitatea lotului și a infiltrat doar câteva nume noi, față de anul trecut. Clujenii au reușit unul dintre transferurile de top din Superliga în această vară prin aducerea lui Alexandru Chipciu. Jucătorul transferat de la CFR Cluj nu a reușit deocamdată să marcheze, dar a fost printre jucătorii remarcați în primele două etape.
Surpriza plăcută din lotul celor de la Universitatea Cluj este Ioan Filip. Veteranul ardelenilor a reușit un gol și o pasă de gol în remizele cu FCSB și Universitatea Craiova. Mai pregătește el ceva special și pentru meciul FC Argeș – U Cluj?
FC Argeș – U Cluj – Echipa probabilă oaspeți
Erik Lincar nu are probleme de lot pentru acest duel și poate să trimită pe teren cea mai bună formulă de start. Din păcate, lotul celor de la Universitatea Cluj nu este unul foarte numeric.
Gorcea – Romeo, Ilie, Ispas, Pîrvulescu – Remacle, Pires, Filip – Chipciu, Bălan, Ely.
Meciuri directe FC Argeș – U Cluj H2H Superliga
Cele două echipe s-au duelat de mai multe ori în ultimii ani în ligile inferioare. Ultimul meci direct a avut loc în 2020 și s-a încheiat la egalitate, 1-1. Andrei Blejdea și Sebastian Mailat au marcat atunci cele două goluri.
Clujenii nu au mai reușit un succes cu FC Argeș din 2009. „Șepcile Roșii” câștigau atunci cu 2-0 un meci disputat tot în Liga a 2-a.
Concluzii
FC Argeș – U Cluj este meciul care deschide etapa a 3-a din program Superliga. Cele două echipe de tradiție au reușit să revină în primul eșalon fotbalistic, după mai mulți ani în care s-au zbătut în ligile inferioare.
În această rundă din Superliga se mai dispută și FC Voluntari – UTA, dar și derby-ul Universitatea Craiova – Rapid. Pe plan extern avem primele meciuri oficiale pentru echipele mari. Liverpool – Man City – Community Shield – este meciul săptămânii. Iar PSG – Nantes este duelul care va decide câștigătoarea Supercupei Franței. În Belgia se joacă Genk – Standard Liege, în timp ce Sturm Graz – Salzburg este meciul etapei în Austria.
Aventura echipelor românești în Europa continuă! Avem ponturi pregătite pentru Dunajska Streda – FCSB!
Pariază responsabil alături de BETuri.ro și obține câștiguri din jocurile de noroc. Nu uita că avem un grup de Telegram pentru pariori și o pagină de Facebook unde poți să citești cele mai bune ponturi și recomandări. Dar vezi și materialele noastre speciale din zona de știri sportive, cum ar fi și cel dedicat lotului lui Dinamo. Spor(t) în toate!