Dumbrăvița - Petrolul - Ponturi Cupa României - 27.08.2024
csc dumbravita
petrolul ploiesti
Cupa României
27.08.2024
Stadion Ilie Oană
2
1.47
19:00 - Digi Sport 1

Dumbrăvița – Petrolul – Ponturi Play-Off Cupa României – 27.08.2024

Autor: Cristi Geiger
Ultimul update pe: august 26, 2024
Rate this post

Ploieștenii sunt oaspeți pe Stadionul Ilie Oană în Dumbrăvița – Petrolul, meci din play-off-ul Cupei României. Locul de disputare a fost inversat cu acordul părților, în condițiile în care stadionul timișorenilor nu îndeplinea condițiile pentru o partidă jucată în nocturnă și televizată.

Petrolul a evoluat în grupe sezonul trecut, în timp ce Dumbrăvița s-a oprit în această fază (play-off), tot după un duel cu o echipă din Superligă. Echipa lui Mehmet Topal a început bine campionatul, cu o singură înfrângere în șapte etape. În schimb, bănățenii (fără drept de promovare) se află în a doua jumătate a clasamentului ligii secunde.

Cele două echipe se vor afla în premieră față în față. Meciul Dumbrăvița – Petrolul, programat marți, de la ora 19:00, va fi televizat de posturile Digi Sport1 și Prima Sport 1. Mai devreme se joacă FC Bihor – CSM Reșița, alt duel din Cupă analizat de BETuri.ro!

Pronostic Dumbrăvița – Petrolul – Ponturi Cupa României

Cauți ponturi Dumbrăvița – Petrolul? Echipa BETuri ți-a pregătit cele mai bune pronosticuri:

superbet
Pont Dumbrăvița – Petrolul
Cota 1.47

Petrolul vizează a treia prezență la rând în grupele Cupei României. Totul pare să fie de partea ploieștenilor. Joacă pe Ilie Oană, deși au statut de oaspeți, lotul lor este de cinci ori mai valoros în comparație cu al adversarilor de marți și sunt neînvinși în ultimele cinci meciuri oficiale. De partea cealaltă, Dumbrăvița vine după două eșecuri consecutive pe teren propriu în campionat. Pentru un succes al echipei cu trei Cupe ale României în palmares în Dumbrăvița – Petrolul, cota este de 1.47.

  • 2 – cotă 1.47 la Superbet Pariuri Online.

Formă Dumbrăvița – Pariuri Cupa României

Înainte de Dumbrăvița – Petrolul, echipa antrenată de Cosmin Stan a mai jucat două meciuri în tururile preliminare din Cupa României. De fiecare dată s-a impus cu 2-1 în fața unor adversare din al treilea eșalon: Peciu Nou și SSU Poli Timișoara.

Dumbrăvița e din nou în situația de a juca în deplasare un me ci programat inițial pe teren propriu. La fel s-a întâmplat și în sezonul trecut al Cupei României, în aceeași fază a competiției, când bănățenii erau eliminați de UTA. Situația a fost similară și în sezonul 2022-2023, când Dumbrăvița a ajuns până în grupe și nu a putut să evolueze acasă în partidele cu CFR Cluj și Rapid. A terminat atunci penultima din șase echipe, cu trei puncte.

Gazdele înainte de Dumbrăvița – Petrolul – Evoluții oscilante Meciuri România

Aflată la al treilea sezon în liga secundă, Dumbrăvița a început bine, cu patru puncte în primele două etape. Însă, au urmat două eșecuri, ambele pe teren propriu, cu FCU Craiova (1-2) și Steaua (0-1). Dueluri în care bănățenii nu au știut să gestioneze finalurile de meci. Golul înfrângerii cu oltenii a venit în minutul 90+2, iar cu Steaua apărarea a cedat în minutul 81.

Până la eșecul cu FCU Craiova, din etapa a treia, Dumbrăvița a avut cinci partide oficiale la rând fără înfrângere. Iar până la cel cu Steaua marcase în fiecare din precedentele șase meciuri oficiale (zece goluri). Trei victorii, tot atâtea eșecuri și șase remize a înregistrat Dumbrăvița acasă sezonul trecut. În cel actual are un succes și două înfrângeri. Înainte de Dumbrăvița – Petrolul, trei jucători de la bănățeni au câte două goluri marcate în acest debut de sezon, în campionat sau Cupa României: Cibi, Șofran și marocanul Salhi.

Formă Petrolul – Play-off Cupa României 2024-2025

Ploieștenii au un moral bun înainte de Dumbrăvița – Petrolul. Echipa condusă de Mehmet Topal are cinci meciuri la rând fără înfrângere în Superliga. Singurul eșec din acest campionat a fost cel din deplasare, cu Dinamo. O partidă în care ploieștenii au primit patru din cele cinci goluri încasate în acest sezon.

În comparație cu Petrolul, doar Rapid are mai multe rezultate de egalitate în acest sezon al Superligii. Toate cele patru remize ale ’’lupilor galbeni’’ au avut același scor, 0-0. Rezultat consemnat și înainte de Dumbrăvița – Petrolul, în meciul de acasă al ploieștenilor cu Oțelul. ’’Găzarii’’ au a treia cea mai solidă defensivă, dar marea problemă este atacul, cel mai slab din Superliga. Elevii lui Mehmet Topal au marcat doar de patru ori în șapte etape.

Petrolul – Parcurs și Trofee în Cupa României

În cele două ediții ale Cupei României în noul format, Petrolul nu a reușit să treacă de faza grupelor. În sezonul 2022-2023 a încheiat pe ultima poziție, cu un singur punct. A pierdut cu Universitatea Craiova și Sepsi și a remizat cu Slobozia. Covăsnenii le-au interzis sferturile ploieștenilor și sezonul trecut. Cele două au remizat în ultima etapă, 2-2. Sepsi nu mai avea vreo șansă de a merge mai departe, în timp ce Petrolul ar fi avansat în sferturi în cazul unui succes.

Petrolul are trei trofee ale Cupei României în palmares. Primul a fost cucerit în sezonul 1962-1963, după 6-1 în finală cu Siderurgistul Galați. Ploieștenii au triumfat a doua oară în 1995, după o finală epică în fața Rapidului, decisă la loviturile de departajare. Cel de-al treilea trofeu a fost obținut în 2013. Petrolul se impunea în ultimul act cu CFR Cluj, grație reușitei lui Bokila. Ploieștenii au mai jucat o finală, pierdută în fața celor de la Steaua, în 1952.

Echipe probabile Dumbrăvița – Petrolul – Meciuri Cupa României

Dumbrăvița: Mikloș – Burdeț, Scutaru, Zurbagiu, Apro – Salhi, Martinov – Modan, Sima, Cibi – Paulevici.

Petrolul: Zima – Ricardinho, Papp, Huja, Dumitriu – Jyry, Keita – Rădulescu, Akosah, Baiano – Tudorie.

Concluzii

Se întâlnesc două echipe din eșaloane diferite, iar valoarea lotului ploieștenilor, conform transfermarkt, este de aproape cinci ori mai mare în comparație cu cea a adversarilor de marți. Și forma de moment este de partea echipei lui Mehmet Topal. În plus, statutul de oaspeți din dreptul prahovenilor este doar pe hârtie. Mergem pe un succes al ploieștenilor pe Ilie Oană. Care este pronosticul tău pentru Dumbrăvița – Petrolul?

Vezi și ponturile pentru meciurile din play-off-ul UCL: Sparta Praga – Malmo, Steaua Roșie – Bodo/Glimt, Qarabag – Dinamo Zagreb, Salzburg – Dinamo Kiev și Slovan Bratislava – Midtjylland.

Rămâi alături de echipa BETuri și pariază pe cele mai tari evenimente din lumea sportului. Te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook. Noi îți oferim informație, pentru ca tu să ai inspirație. O săptămână verde!

Alte ponturi utile:

Odorheiu Secuiesc
cs tunari
Liga 2
04.06.2025
Stadionul Municipal, Odorheiu Secuiesc
acs unirea branistea
fc bacău
Liga 2
04.06.2025
Stadionul Municipal, Galați