Dinamo – Metalul Buzău – Ponturi Cupa României – 05.03.2026
Una dintre cele două merituoase reprezentante ale ligii secunde în sferturile Cupei României se deplasează la București pentru a înfrunta o echipă cu 13 trofee la activ în această competiție. După meciul Dinamo – Metalul Buzău vom cunoaște și numele ultimei formații din careul de ași. Roș-albii sunt mari favoriți prin prisma diferenței de valoare, dar singurul joc direct de până acum, tot în Cupa României, s-a încehiat la egalitate. E drept, acea partidă din 2024 s-a disputat la Buzău.
Deja calificată în play-off-ul Superligii, trupa lui Kopic poate obține biletul european și prin parcursul în Cupă. Mai are de depășit trei obstacole în drumul spre Europa League. Însă, moralul roș-albilor e desul de zdruncinat după eșecurile consecutive din campionat, cu Rapid și FC Argeș. Exact în aceeași situație se află și buzoienii, care vin la București după meciuri pierdute cu FC Bacău și ASA. Deosebirea e că după aceste înfrângeri, echipa pregătită de Valentin Stan nu mai poate prinde play-off-ul în liga secundă.
Sfertul Dinamo – Metalul Buzău, de joi, ora 20:00, se dispută pe Stadionul Arcul de Triumf. Meciul va fi televizat de posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1. Vezi și ponturile pentru derby-ul acestei faze, Universitatea Craiova – CFR Cluj. În Copa del Rey e derby în Țara Bascilor, Real Sociedad – Athletic Bilbao.
Statistici Dinamo vs Metalul Buzău – Pariuri Fotbal Cupa României
- Dinamo are un singur joc acasă în această ediție de Cupă, 2-0 cu Hermannstadt.
- S-a înregistrat o medie de peste două goluri marcate în meciurile oficiale disputate acasă de Dinamo în acest sezon.
- În comparație cu Dinamo (două), doar Universitatea Craiova (una) a pierdut mai puține partide pe teren propriu în acest campionat.
- Echipa lui Kopic a încasat un singur gol în cele trei jocuri din grupă din Cupă.
- Echipa pregătită de Valentin Stan a pierdut ultimele trei partide din liga secundă.
- S-au marcat 18 goluri în cele două partide susținute de buzoieni în deplasare în actualul sezon al Cupei României.
- Metalul nu a înregistrat vreo remiză în cele 12 jocuri oficiale de pe teren străin în acest sezon.
- S-a înregistrat o medie de fix trei goluri înscrise pe meci în deplasările Metalului din campionat.
Ponturi Dinamo – Metalul Buzău – Pronosticuri Cupa României 2026
Pentru un succes al bucureștenilor și cel puțin două goluri pe tabelă în Dinamo – Metalul Buzău, cota este de 1.50 la Betano Pariuri Online.
- Pronostic Dinamo – Metalul Buzău: 1 & Peste 1,5 goluri, cotă 1.50 la Betano
Forma gazdelor înainte de Dinamo – Metalul Buzău
E o diferență enormă între parcursul din Cupă din sezonul trecut și cel pe care îl au acum elevii lui Kopic. Atunci, roș-albii obțineau remize albe cu adversara de joi (Metalul) și Petrolul și cedau fără drept de apel (0-4) cu FCSB. Terminau grupa fără gol marcat, pe penultimul loc. Acum, după un 3-1 cu sora mai mică (CS Dinamo), 0-0 cu Farul (ambele considerate în deplasare) și 2-0 cu Hermannstadt pe teren propriu, ‘’câinii’’ au ajuns în sferturi din postura de câștigători ai grupei. Doar că Dinamo – Metalul vine într-un moment nefast pentru roș-albi. Două eșecuri la rând foarte importante în campionat ,1-2 cu Rapid și 0-1 cu FC Argeș, ambele pe Arena Națională. În plus, l-au pierdut cel puțin pentru două luni pe Karamoko, accidentat în jocul cu piteștenii.
Un singur succes au dinamoviștii în ultimele patru etape (1-0 cu Slobozia) și doar trei goluri înscrise. ‘’Câinii’’ au al doilea cel mai bun parcurs pe teren propriu în acest sezon al Superligii, cu opt victorii, cinci remize și două înfrângeri. Roș-albii au câștigat ultimul trofeu (din cele 13) în Cupa României în 2012, după 1-0 în finala cu Rapid. După Dinamo – Metalul Buzău, echipa lui Kopic încheie sezonul regular din Superliga în Gruia, în compania celor de la CFR Cluj.
Formă Metalul Buzău – Ponturi Sferturi Cupa României
Echipa pregătită de Valentin Stan pare să fi devenit o specialistă a Cupei. A jucat 14 meciuri până acum în actualul format și a pierdut doar trei, cu Viitorul Ianca, Rapid și U Cluj. Și anul trecut a prins faza sferturilor de finală, acolo unde a fost eliminată de Rapid. Înainte de Dinamo – Metalul Buzău, oaspeții de pe Stadionul Arcul de Triumf sunt fără victorie și fără gol marcat în precedentele două jocuri. Ambele pierdute cu același scor, 0-1 acasă cu FC Bacău și în deplasare cu ASA Târgu Mureș. Eșecurile au apărut după ce buzoienii au debutat perfect în 2026. Au câștigat primul meci oficial, 1-0 cu Sepsi, succes care a echivalat cu clasarea pe locul secund în grupa din Cupă și calificarea în sferturile de finală.
Ieșită din lupta la play-off cu două etape rămase din sezonul regular, Metalul forțează surpriza în Cupă. Parcursul în actuala ediție a început cu un succes la Râmnicu Sărat, conturat în minutele adiționale (4-3). A urmat o victorie facilă, 4-0 acasă cu Ceahlăul. În grupă, prima adversară a fost U Cluj. Buzoienii au condus la pauză, dar au fost întorși în partea secundă. Succesul ’’șepcilor roșii’’ (2-1) a fost adus de reușita din minutul 90+1 a lui Taiwo. Elevii lui Valentin Stan nu au dezarmat. Au câștigat cu un scor parcă desprins din alt sport la Liești (7-4), iar singura reușită din jocul cu Sepsi (a golgheterului Robu) a fost suficientă pentru o întâlnire de gală cu Dinamo. Dacă sunt luate în calcul și cele două deplasări din Cupă, bilanțul Metalului în jocurile oficiale de pe teren străin din acest sezon este alcătuit din șapte victorii și cinci înfrângeri, fără vreun rezultat de egalitate.
Dinamo – Metalul Buzău – Meciuri directe (H2H) – Rezultate Fotbal România
Singura confruntare directă de până acum s-a terminat nedecis, fără goluri. S-a întâmplat chiar în sezonul trecut al Cupei, dar în faza grupelor. Surprinzător, Metalul avea să câștige acea grupă, din care mai făceau parte și Universitatea Craiova, FCSB sau Petrolul. Dinamo termina grupa abia pe locul cinci, fără victorie în cele trei meciuri. Drumul buzoienilor se oprea în sferturi, după 0-3 cu Rapid.
Echipe probabile Dinamo – Metalul Buzău – Meciuri Cupa României
- Dinamo: Roșca – Ikoko, Boateng, Stoianov, Opruț – Milanov, Gnahore – Mazilu, Cîrjan, Musi – Pop.
- Metalul Buzău: Stoian – Opaiț, Parfeon, Cimpoeșu, Radu – Borțoneanu, Nica, Tudorică – Milea, Robu, Dumitrache.
Concluzii
Am ales varianta 1 & peste 1,5 goluri în sfertul de finală care se dispută pe Stadionul Arcul de Triumf. Care este pronosticul tău pentru meciul Dinamo – Metalul Buzău?
Rămâi cu BETuri.ro și pariază responsabil pe cele mai tari evenimente sportive ale acestei săptămâni. Informații utile poți găsi și pe pagina de Facebook BETuri.ro. Să fie verde!
