Șelimbăr – Steaua – Ponturi Pariuri Liga 2 – 01.12.2024
Șelimbăr – Steaua este penultimul meci al etapei a 15-a din liga secundă și se va juca la Cisnădie, pe Stadionul Măgura. Se vor afla față în față două echipe cu un parcurs complet diferit față de sezonul trecut. Sibienii terminau pe podium și jucau în play-off, iar acum se află abia pe locul 16. În schimb, roș-albaștrii nu au ajuns în play-off, dar în actualul campionat sunt neînvinși. De altfel, echipa lui Oprița e singura în această ipostază. Însă, Șelimbăr și Steaua au ceva în comun și în acest sezon, rămân în continuare fără drept de promovare.
Sibienii au câștigat etapa trecută, la primul meci după schimbarea antrenorului. De partea cealaltă, roș-albaștrii vin după două remize consecutive. Până acum, Șelimbăr este neînvinsă în partidele cu adversara de duminică. În singurul duel din sezonul trecut, sibienii s-au impus cu 3-2. Meciul Șelimbăr – Steaua se joacă de la ora 11:00 și va fi televizat de posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Vezi și ponturile pentru alte partide din Liga 2: Ceahlăul – FC Argeș, Corvinul – Csikszereda sau FC Voluntari – Metalul Buzău, Concordia Chiajna – FCU Craiova și Metaloglobus – FC Bihor.
Pronostic Șelimbăr – Steaua – Ponturi Liga 2
Cauți un pronostic pentru Șelimbăr – Steaua? Echipa BETuri ți-a pregătit cele mai bune ponturi fotbal din România:

Steaua este singura echipă din primele două ligi care nu a pierdut vreun meci oficial (în 90 de minute) în acest sezon. Are cele mai multe puncte adunate din deplasare și cea mai bună defensivă, atât la general, cât și în partidele jucate pe teren străin. În schimb, sibienii au bifat un singur succes acasă și sunt fără gol marcat în precedentele patru partide disputate la Cisnădie. De altfel, au cel mai slab atac în jocurile de pe teren propriu, la egalitate cu Mioveni, penultima clasată. ’’Călăreții roșii’’ au sub jumătate din punctele acumulate de adversarii de duminică. Pentru un succes al oaspeților în Șelimbăr – Steaua, cota este de 1.95.
- Pontul BETuri: 2 – cotă 1.95 la Fortuna.
Formă Șelimbăr – Pariuri Liga 2
Într-o situație delicată în clasament, dar și din punct de vedere financiar, gruparea sibiană a decis să schimbe antrenorul după eșecul drastic de la ultimul meci de acasă, 0-3 cu CSM Reșița. După plecarea lui Constantin Schumacher, interimarul Ioan Luca a reușit să-i mobilizeze pe jucători și ’’călăreții roșii’’ au câștigat în runda precedentă cu 3-2 la Dumbrăvița. Înainte de Șelimbăr – Steaua, sibienii au adunat doar trei victorii în acest campionat.
Sibienii au marcat într-un singur meci din cele cinci de pe teren propriu
Șelimbăr a uitat să mai câștige pe teren propriu (la Cisnădie). Singurul succes ’’acasă’’ s-a consemnat în august, în etapa a doua, 3-1 cu Metaloglobus. De atunci, sibienii nu au mai marcat în fața propriilor suporteri. Au înregistrat trei remize albe (cu Unirea Ungheni, FC Voluntari, FC Argeș) și au cedat la scor de neprezentare cu CSM Reșița. În partidele considerate pe teren propriu, Șelimbăr are cel mai slab atac, la egalitate cu CS Mioveni, dar și cea mai bună defensivă, alături de Corvinul, Afumați, Chindia și adversara de duminică, Steaua.
Un jucător venit în acest sezon este cel mai bun marcator pentru Șelimbăr în campionat. Atacantul Matko Babic a punctat de șase ori, mai bine de o treime din golurile echipei. Croatul de 26 de ani și-a trecut în cont o dublă etapa trecută, în victoria din deplasare cu Dumbrăvița.
Formă Steaua – Ponturi România
Înainte de Șelimbăr – Steaua, echipa lui Oprița a adunat 15 meciuri oficiale fără înfrângere în acest sezon. Roș-albaștrii s-au recunoscut învinși o singură dată, dar nu în timpul regulamentar, ci la lovituri de departajare în meciul din Cupa României cu Chiajna. Echipa pregătită de Daniel Oprița a remizat în precedentele două partide, 0-0 în deplasare cu revelația Metaloglobus și 1-1 acasă cu Chindia. Golul încasat de la târgovișteni a fost singurul în ultimele patru etape.
Steaua a primit un singur gol în deplasările din acest campionat
Steaua este echipa cu cele mai multe puncte obținute în deplasare în acest sezon al ligii secunde, 14. A câștigat cu 1-0 meciurile cu Metalul Buzău, Dumbrăvița și FC Bihor, iar la Mioveni s-a impus la scor, 4-0. A mai remizat la Slatina (1-1) și cu Metaloglobus (0-0). Așadar, patru victorii și două remize pe teren străin și golaveraj 8-1. Steaua nu a mai pierdut în deplasare în campionat din martie, 0-2 la Mioveni. De atunci, s-au strâns nu mai puțin de 21 de partide (acasă sau pe teren străin) fără înfrângere în liga secundă.
Echipa pregătită de Daniel Oprița excelează la capitolul defensiv, dar atacul este cel mai slab dintre primele patru clasate. În 14 meciuri, Steaua a marcat 17 goluri, patru dintre ele reușite de Chipirliu. Atacantul ajuns la 32 de ani este și în acest sezon golgheterul grupării din Ghencea.
Meciuri directe (H2H) – Șelimbăr – Steaua – Rezultate Liga 2
Steaua este fără victorie în cele trei partide cu Șelimbăr. În campionatul trecut s-au întâlnit doar în sezonul regular, cu sibienii gazde. A fost un meci spectaculos, câștigat de ’’călăreții roșii’’ cu 3-2. Celelalte două jocuri directe s-au încheiat la egalitate: 0-0 la București (în 2021) și 1-1 pe terenul lui Șelimbăr, în 2022.
Echipe probabile Șelimbăr – Steaua – Meciuri Liga 2
Șelimbăr: Măluțan – Buzan, Gherman, Natea, Șerban – Cotogoi, Ayine – Monea, Olariu, Bucuroiu – Babic.
Steaua: Munteanu – Kereki, Nedelea, Beța – Drăghici, Iglesias, Sierra, Matei, Ilie – Chipirliu, Heras.
Etapa viitoare pentru Șelimbăr și Steaua – Program Liga 2
- CSM Focșani – Șelimbăr
- Steaua – Unirea Ungheni
Concluzii
Șelimbăr nu reușeșete să mai repete evoluțiile excelente din sezonul trecut. A câștigat doar o dată acasă, în singurul meci în care a marcat din postura de gazdă. De partea cealaltă, roș-albaștrii au cel mai bun punctaj în deplasare și un singur gol primit pe teren străin. Mergem pe un succes al echipei lui Oprița la Cisnădie. Care este pronosticul tău pentru Șelimbăr – Steaua?
Vezi și ponturile pentru meciurile etapei din Bundesliga: Union Berlin – Bayer Leverkusen, Freiburg – Gladbach, Werder Bremen – VfB Stuttgart și derbiul Dortmund – Bayern. Din Danemarca avem Copenhaga – Nordsjaelland. Rămâi alături de echipa BETuri și pariază pe cele mai tari evenimente din lumea sportului. Te așteptăm și pe Facebook. Un final de săptămână verde!