FC Bihor – FC Voluntari – Ponturi Liga 2 – 03.04.2026
Orădenii au început anul cu o victorie în fața celor de la ASA Târgu Mureș, dar de atunci nu au mai cunoscut gustul succesului. A urmat o serie de patru partide cu un singur punct obținut, astfel că înainte de FC Bihor – FC Voluntari echipa pregătită de Erik Lincar a ajuns pe poziția a cincea. Primul joc din play-off a confirmat perioada de criză și a adus o înfrângere la scor de neprezentare la Sfântu Gheorghe. Ilfovenii sunt la polul opus. După ce au încheiat sezonul regular cu două eșecuri, au început play-off-ul entuziasmant, cu o victorie la patru goluri diferență în fața târgoviștenilor de la Chindia. Echipa antrenată de Florin Pârvu ocupă locul trei după prima etapă din play-off.
Cele două partide directe de până acum s-au disputat tot la Oradea și au oferit un fotbal spectaculos. În sezonul regular trecut s-au impus ilfovenii, la capătul unei confruntări cu șase goluri pe tabelă. Oaspeții au condus și în jocul din acest campionat, dar orădenii au revenit și la final s-a consemnat rezultatul de egalitate.
Meciul FC Bihor – FC Voluntari este programat vineri, de la ora 17:30, pe Stadionul Iuliu Bodola. Duelul de la Oradea este televizat de posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1. Vezi și ponturile pentru o altă partidă a etapei a doua din play-off, Steaua – Chindia. Tricolorii încheie jocurile din această primăvară cu un amical la Bratislava, Slovacia – România.
Statistici FC Bihor vs FC Voluntari – Pariuri Play-Off Liga 2
- S-au înscris zece goluri în ultimele trei jocuri ale orădenilor, iar două dintre ele au avut cel puțin GG3+ pe tabelă.
- FC Bihor a marcat cel puțin două goluri în fiecare din precdentele patru partide de acasă în campionat. În trei dintre acestea nu a reușit să păstreze poarta intactă.
- Echipa pregătită de Eric Lincar a marcat cel mai mult pe teren propriu în acest sezon al ligii secunde, 24 de goluri în 11 meciuri,
- S-au marcat 16 goluri în ultimele patru jocuri disputate de FC Voluntari în campionat, o medie de patru pe meci.
- Trei din anterioarele patru partide ale ilfovenilor au fost de cel puțin GG3+.
- FC Voluntari a primit cel puțin un gol în patru din cele cinci meciuri disputate în liga secundă în 2026.
- S-au înscris opt goluri în cele două partide directe de până acum. De fiecare dată ambele echipe au punctat pe tabelă.
Ponturi FC Bihor – FC Voluntari – Pronosticuri Liga 2 România
Superbet Pariuri Online oferă o cotă de 1,85 pentru reușite în ambele porți vineri, în meciul FC Bihor – FC Voluntari.
- Pronostic FC Bihor – FC Voluntari: GG, cotă 1.85 la Superbet
Forma gazdelor înainte de FC Bihor – FC Voluntari
În penultima etapă din sezonul regular, orădenii au revenit de la 0-2 (cu goluri în minutele 83 și 90+3) și au scos un punct acasă cu Sepsi. Cele două echipe s-au reîntâlnit repede, în prima etapă din play-off, de data aeasta în Covasna. A existat echilibru doar până la pauză, pentru că în partea secundă gazdele s-au dezlănțuit. S-aterminat 3-0, orădenii au pierdut trei puncte mari, iar moralul e la cote minime înainte de FC Bihor – FC Voluntari.
În 2026, Hora și compania au câștigat doar cu ASA, iar golul victoriei a venit la ultima fază. În rest, eșecul la scor de neprezentare cu Sepsi, remiza (2-2) în fața aceleiași echipe, plus înfrângerile de la Târgoviște (0-1) și Hunedoara (1-2). Trupa lui Lincar e la egalitate de puncte cu locurile trei și patru, dar ocupă penultima poziție în play-off din cauza golaverajului inferior. Acasă, FC Bihor e una dintre cele două echipe neînvinse în acest sezon, alături de liderul Corvinul. A adunat 27 de puncte, după opt victorii și trei rezultate de egalitate. Are și cel mai bun atac pe teren propriu. După FC Bihor – FC Voluntari, orădenii se deplasează la Târgoviște.
Formă FC Voluntari – Ponturi Fotbal Liga 2
Ilfovenii și-au revenit la momentul potrivit, chiar la debutul în play-off. Au surclasat Chindia, scor 5-1, într-un meci în care au punctat de patru ori pe tabelă până în minutl 50. Succesul plasează echipa lui Florin Părvu pe loc de baraj, la cinci puncte în spatele poziției a doua, care asigură promovarea directă. Victoria contra târgoviștenilor a venit într-un moment dificil, după eșecurile consecutive cu FC Bacău (1-2 acasă) și Gloria (0-1 la Bistrița).
Înainte de FC Bihor – FC Voluntari, ilfovenii au înregistrat cinci succese, trei rezultate de egalitate și două înfrângeri în meciurile de pe teren străin din acest sezon al ligii secunde. Doar Corvinul și Sepsi au adunat mai multe puncte din deplasare. FC Voluntari are și cea mai bună defensivă în jocurile de afară, la egaliate cu a liderului din Hunedoara (doar cinci goluri încasate). Ultima victorie în deplasare a ilfovenilor a fost una categorică, 5-1 la Piatra Neamț, la sfârșitul lunii februarie. După FC Bihor – FC Voluntari, echipa pregătită de Florin Pârvu va înfrunta liderul. Duelul contra Corvinului va fi acasă, pe Stadionul Anghel Iordănescu.
FC Bihor – FC Voluntari – Meciuri directe (H2H) – Rezultate Fotbal România
Confruntarea de vineri va fi doar a treia de până acum. În campionatul trecut s-au aflat față în față în sezonul regular, pentru că în play-off au ajuns doar ilfovenii. FC Voluntari s-a impus pe Stadionul Iuliu Bodola cu un spectaculos 4-2. Toate cele patru reușite ale ilfovenilor au apărut în ultima jumătate de oră, trei dintre ele într-un interval de doar cinci minute. În actualul sezon regular, duelul a avut loc tot pe terenul bihorenilor și s-a încheiat nedecis, 1-1. Guțea i-a adus în avantaj pe cei de la Voluntari la capătul primului sfert de oră, însă Tescan a egalat în debutul părții secunde.
Echipe probabile FC Bihor – FC Voluntari – Meciuri Play-Off Liga 2
- FC Bihor: Cadar – Cucu, Popa, Kereki, Șerban – Stahl, Filip, Tescan, Andrezly – Cocian, Boiciuc.
- FC Voluntari: Maxim – Gâț, Crișan, Dumbrăvanu, Șuteu – Andrei, Cvek, Gheorghe, Guțea – Babic, Roman.
Concluzii
Varianta aleasă pentru duelul de pe Stadionul Iuliu Bodola este GG. Tu ce crezi că se va întâmpla în meciul FC Bihor – FC Voluntari?
Rămâi cu BETuri.ro și pariază responsabil pe cele mai importante evenimente din lumea sportului. Îți dăm întâlnire și pe pagina de Facebook BETuri.ro. Noi îți oferim informație, pentru ca tu să ai inspirație!
