FC Arges
fc voluntari
Liga 2
21.11.2024
Stadionul Orășenesc, Mioveni
Sub 2,5 goluri
1.66
17:00 - Digi Sport 1, Prima Sport 1

FC Argeș – FC Voluntari – Ponturi Pariuri Liga 2 – 21.11.2024

Autor: Cristi Geiger
Ultimul update pe: noiembrie 21, 2024
Rate this post

S-a încheiat pauza prilejuită de meciurile echipelor naționale și în liga secundă. FC Argeș – FC Voluntari este partida care deschide etapa cu numărul 14. Cu un singur eșec de la venirea pe banca tehnică a lui Bogdan Andone, piteștenii se află la egalitate de puncte și golaveraj cu ultima echipă aflată pe loc de play-off. Diferența este făcută de faptul că nemțenii de la Ceahlăul au un meci mai puțin jucat. Adversarii argeșenilor din această rundă stau mai bine în clasament. Ilfovenii sunt la două puncte în față, pe loc de play-off. Și echipa lui Claudiu Niculescu are un joc în minus. A stat deja în etapa în care urma să o întâlnească pe Viitorul Pandurii, echipă exclusă din campionat.

Bilanțul meciurilor directe de până acum este echilibrat. O singură victorie în plus au argeșenii în cele 12 confruntări cu FC Voluntari. Însă, ultimul duel a fost câștigat de ilfoveni, 2-0 la Pitești în aprilie 2023, în Superliga. A fost sezonul în care alb-violeții au retrogradat. Acum, cele două echipe se află în fața primului duel direct din liga secundă. Partida de joi, ora 17:00, se va disputa pe Stadionul Orășenesc din Mioveni și va fi televizată de posturile Digi Sport1 și Prima Sport1.

Pronostic FC Argeș – FC Voluntari – Ponturi Liga 2

Cauți un pont pentru FC Argeș – FC Voluntari ? Echipa BETuri ți-a pregătit cele mai bune ponturi fotbal din România:

Maxbet Pariuri
Pont FC Argeș – FC Voluntari
Cota 1.66

În comparație cu cele două echipe care se înfruntă joi, doar Steaua are o defensivă mai bună în acest campionat. Pe de altă parte, s-au marcat doar șapte goluri în cele șase partide susținute în deplasare de ilfoveni, iar piteștenii au cel mai slab atac dintre primele 11 clasate în liga a doua. Nu mai puțin de zece din cele 12 partide directe de până acum au avut mai puțin de trei goluri pe tabelă. Pentru un scenariu similar și joi, în FC Argeș – FC Voluntari, cota este de 1.66.

  • Pontul BETuri: Sub 2,5 goluri – cotă 1.66 la Maxbet.

Formă FC Argeș – Pariuri Liga 2

Înainte de FC Argeș – FC Voluntari, piteștenii au șase partide oficiale la rând fără înfrângere. Inclusiv o remiză cu CFR Cluj, în faza grupelor Cupei României. În campionat, FC Argeș nu a mai pierdut de la sfârșitul lui septembrie (0-1 la Mioveni în fața Corvinului). A fost și singurul eșec al lui Bogdan Andone după ce a preluat ștafeta de la Nicolae Dică. În ultima etapă, piteștenii au remizat (1-1) în deplasare cu CS Afumați.

FC Argeș are handicapul de a juca în deplasare și meciurile de acasă din Liga 2

Cu stadionul propriu în reconstrucție și nevoiți să joace meciurile de acasă la Mioveni, piteștenii au înregistrat patru victorii și două eșecuri în jocurile considerate pe teren propriu în acest campionat. Gruparea argeșeană nu a remizat în partidele în care a fost considerată gazdă. În schimb, în deplasare are cinci remize în șapte jocuri. Succesele din meciurile de ’’acasă’’ au fost cu Focșani (2-0), Concordia (3-2), Chindia (2-1) și Ungheni (2-0). Eșecurile s-au consemnat în fața Corvinului și a liderului Csikszereda, de fiecare dată 0-1.

Un fotbalist de la FC Argeș va juca la Cupa Africii

FC Argeș are a doua cea mai bună defensivă din liga secundă (la egalitate cu Csikszereda și adversara de joi, FC Voluntari), dar și cel mai slab atac dintre primele 11 clasate. Doi jucători de la gruparea piteșteană au fost prezenți la echipele naționale în pauza de campionat. Yanis Pîrvu a prins reprezentaiva sub 18 ani la amicale cu Slovacia, iar Esteban Orozco s-a calificat cu Guineea Ecuatorială la Cupa Africii. Fundașul argeșenilor a fost integralist în meciurile din preliminarii. Înainte de FC Argeș – FC Voluntari, cei mai buni marcatori ai piteștenilor în acest campionat sunt Briceag, Moldoveanu și Roman, toți cu câte două reușite.

Formă FC Voluntari – Ponturi Fotbal România

Înainte de FC Argeș – FC Voluntari, ilfovenii au o serie de patru meciuri la rând fără înfrângere în campionat. Ultimele două partide au fost pe teren propriu, 2-1 cu Ceahlăul și 3-0 cu nou-promovata Muscelul Câmpulung. O altă echipă venită din liga a treia este ultima care a învins-o pe FC Voluntari. Este vorba de Unirea Ungheni, care la sfârșitul lui septembrie câștiga cu 3-1 pe Stadionul Anghel Iordănescu. În deplasare, ilfovenii nu au mai cedat de la finalul lui august.

Defensivă de fier, dar atac steril pentru FC Voluntari în deplasările din Liga 2

FC Voluntari a pierdut singurul meci pe teren străin în acest campionat la revelația Metaloglobus (1-2), cu toate golurile marcate după minutul 80. În rest, două victorii (1-0 cu Mioveni și Afumați) și trei remize (1-1 la Slatina, 0-0 la Șelimbăr și Craiova). Ilfovenii au a doua cea mai bună defensivă în deplasare, dar (la egalitate cu adversara de joi) și cel mai slab atac afară dintre primele opt clasate. Golaverajul echipei lui Claudiu Niculescu în cele șase deplasări din acest campionat este 4-3.

FC Voluntari, fără vreun penalty pro sau contra în acest campionat

Înainte de FC Argeș – FC Voluntari, echipa ilfoveană nu a beneficiat de vreun penalty în acest campionat, dar nici nu a fost sancționată cu lovitură de la 11 metri în cele 12 partide jucate. Doi veteraani sunt cei mai buni marcatori ai echipei lui Niculescu în acest campionat. Fundașul Igor Armaș (37 de ani) și atacantul Adam Nemec (39 de ani) au, fiecare, câte patru reușite. Spre deosebire de adversara de joi, FC Voluntari se poate concentra doar pe campionat. Nu a ajuns în grupele Cupei României.

Meciuri directe (H2H) – FC Argeș – FC Voluntari – Rezultate Fotbal România

Va fi primul duel direct din liga a doua. Până acum, FC Argeș și FC Voluntari s-au întâlnit doar în Superliga și Cupa României. Piteștenii au câștigat cinci meciuri, ilfovenii patru, iar în trei rânduri s-a consemnat rezultatul de egalitate. În precedenta partidă directă, FC Voluntari s-a impus cu 2-0 în deplasare.

FC Argeș a câștigat ultima dată în 2022, 1-0 pe Arena Anghel Iordănescu. Acasă, piteștenii i-au învins doar de două ori pe ilfoveni, ultima oară în 2021, 3-0 în prima ligă. A fost meciul cu cea mai mare diferență de scor în disputele directe, dar și cu cele mai multe goluri, alături de cealaltă partidă în care piteștenii s-au impus acasă, 2-1 în 2020.

Echipe probabile FC Argeș – FC Voluntari – Meciuri Liga 2

FC Argeș: Oncescu – Borța, Orozco, Garutti, Briceag – Moldoveanu, Doukoure, Seto, Buhăcianu – Pîrvu, Roman.

FC Voluntari: Chirilă – Pițian, Andreș, Armaș, Șuteu – Onișa, Pandele – Merloi, Carnat, Schieb – Nemec.

Etapa viitoare pentru FC Argeș și FC Voluntari – Program Liga 2

  • Ceahlăul – FC Argeș
  • FC Voluntari – Metalul Buzău

Concluzii

FC Voluntari are o defensivă greu de depășit în deplasare, dar atacul suferă în meciurile de pe teren străin. Și piteștenii au o apărare solidă, dar și cea mai slabă ofensivă din prima jumătate a clasamentului. Zece din cele 12 confruntări directe au avut mai puțin de trei goluri pe tabelă. Mergem pe aceeași variantă și joi. Care este pronosticul tău pentru FC Argeș – FC Voluntari?

Vezi și ponturile pentru partidele CSM Reșița – Unirea Ungheni, CSM Focșani – Metaloglobus, Câmpulung Muscel – Ceahlăul, CSM Slatina – Concordia Chiajna, Metalul Buzău – CS Afumați sau Csikszereda – CS Mioveni. În Superliga se dispută derby-ul CFR Cluj – Rapid, iar în Serie A cel mai așteptat meci al etapei este Milan – Juventus. Rămâi alături de echipa BETuri și pariază responsabil. Te așteptăm și pe pagina de Facebook. Să fie verde!

Alte ponturi utile:

CFR Cluj
u cluj
Superliga
03.05.2025
Stadionul Dr. Constantin Rădulescu
FCSB
Dinamo Bucuresti
Superliga
05.05.2025
Arena Națională, București
Dinamo Bucuresti
CFR Cluj
Superliga
28.04.2025
Arena Națională
universitatea craiova
rapid bucuresti
Superliga
02.05.2025
Stadionul Ion Oblemenco