CSM Reșița – FC Argeș – Ponturi Liga 2 – 08.03.2025
Mai sunt două etape în sezonul regular din liga secundă și lupta pentru play-off este acerbă. Derby-ul rundei cu numărul 20 se joacă în Valea Domanului. CSM Reșița – FC Argeș e duelul echipelor de pe locurile patru și cinci. Ambele au același număr de puncte, cu avantaj la golaveraj pentru piteșteni. Etapa trecută, trupa lui Bogdan Andone a irosit o șansă mare de a face un pas decisiv către play-off. Nu a putut trece la Mioveni de Metalul Buzău. În schimb, elevii lui Flavius Stoican au câștigat la scor de neprezentare pe terenul celor de la Muscelul Câmpulung.
Palmaresul direct este de partea piteștenilor, dar echipa din Valea Domanului s-a impus ultima oară, sezonul trecut în play-out. Ciprian Rus marca singurul gol, din penalty, în prelungirile partidei în care piteștenii au evoluat în postura de gazde. CSM Reșița – FC Argeș se joacă sâmbătă, de la ora 18:00, pe Stadionul Mircea Chivu. Partida se va disputa în nocturnă (instalația a fost închiriată pentru evoluțiile reșițenilor din Cupă), dar nu va fi televizată. Vezi și ponturile pentru meciurile Corvinul – Metaloglobus, FC Bihor – FC Voluntari, Concordia Chiajna – Șelimbăr, CSM Focșani – Ceahlăul sau Dumbrăvița – Câmpulung Muscel.
Ponturi CSM Reșița – FC Argeș – Pronosticuri Fotbal Liga 2

FC Argeș are cea mai bună defensivă în deplasare, cu doar patru goluri primite în nouă meciuri. Însă, atacul nu a funcționat pe teren străin, e cel mai steril dintre echipele de pe primele 12 locuri. Mai mult de jumătate din partidele piteștenilor din deplasare s-au terminat la egalitate. Reșițenii au cele mai multe victorii pe teren propriu, după liderul Csikszereda, dar au înscris doar o dată în precedentele trei partide oficiale de acasă. Într-un singur meci din cele nouă directe s-au marcat mai mult de două goluri.
- Pronostic CSM Reșița – FC Argeș: 1X & Sub 2,5 goluri, cotă 1.69 la Superbet.
CSM Reșița – FC Argeș – Forma gazdelor – Pariuri Liga 2
‘’AC Milan din Banat’’, așa cum era supranumită echipa din Valea Domanului pe vremea lui Cristi Chivu și Vasile Sansiro Ciocoi, este mai aproape ca oricând de revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc. Înainte de CSM Reșița – FC Argeș, echipa lui Flavius Stoican e pe locul cinci, la egalitate de puncte cu adversara din această rundă, iar un eventual succes i-ar garanta prezența în play-off. Reșițenii sunt la opt puncte de locul doi, care asigură prezența directă în Superliga, dar pe această poziție se află Steaua, fără drept de promovare. În aceste condiții, în afară de FC Argeș, ‘’rossonerii’’ ar trebui să-i mai depășească pe cei de la Metaloglobus, aflați la două puncte în față.
CSM Reșița a pierdut doar două jocuri acasă în Liga 2 în ultimul an și jumătate
CSM Reșița e neînvinsă în precedentele patru meciuri oficiale. A cedat ultima oară la începutul lui decembrie, 0-2 pe teren propriu cu Voluntari. Până la acel eșec, ’’rossonerii’’ aveau un singur joc oficial pierdut acasă în aproape un an și jumătate. Echipa lui Stoican are al doilea cel mai bun atac din campionat. Pe teren propriu, reșițenii au înregistrat cinci victorii, două remize și tot atâtea înfrângeri în acest campionat. Doar Csikszereda a câștigat mai multe partide acasă. Echipa din Valea Domanului a beneficiat de cele mai multe lovituri de la 11 metri în acest sezon al ligii secunde. Șase, dintre care cinci transformate. În schimb, reșițenii nu au fost sancționați cu vreun penalty.
CSM Reșița – FC Argeș, gazdele sunt calificate în sferturile Cupei României
Un atacant din Mali, de doar 20 de ani, este golgheterul echipei în campionat. Moussa Samake și-a trecut în cont șapte reușite. În Cupă, unde e calificată în sferturi, Reșița are nouă marcatori diferiți. Prima echipă din liga a doua care a câștigat Cupa României (în 1954), va juca pentru un loc în semifinale cu Hermannstadt, la începutul lui aprilie. Reșițenii sunt optimiști. Anul trecut, trofeul a fost cucerit de o colegă de eșalon, Corvinul Hunedoara.
Formă FC Argeș – Ponturi Liga 2
Cu peste 40 de prezențe în primul eșalon, piteștenii speră la o revenire în Superliga la finalul acestui sezon. Un obiectiv care părea iluzoriu după startul ratat de campionat. Ascensiunea ulterioară se datorează în bună măsură lui Bogdan Andone, care a preluat echipa în etapa a opta. Înainte de CSM Reșița – FC Argeș, piteștenii au remizat alb la Mioveni cu Metalul Buzău, sfertfinalistă în Cupa României. Alb-violeții nu au mai pierdut în liga a doua de la sfârșitul lui septembrie, 0-1 la Mioveni în fața Corvinului.
CSM Reșița – FC Argeș, piteștenii au cea mai bună apărare din deplasare în Liga 2
FC Argeș are zece partide la rând fără înfrângere în campionat (șase victorii și patru rezultate de egalitate). În deplasare, singurul eșec a fost cel de la Oradea, 0-1 în august anul trecut. În rest, trei succese și cinci remize pe teren străin. Are cele mai puține înfrângeri afară după Steaua (neînvinsă în deplasare). Însă, echipa lui Bogdan Andone are cel mai slab atac pe teren străin dintre primele 12 clasate. A marcat doar șapte goluri (nu a punctat pe tabelă în jumătate din meciurile de afară). E adevărat, are și cea mai bună defensivă în deplasare, cu doar patru goluri primite. La ultimul joc pe teren străin, piteștenii au câștigat cu 1-0 în fața celor de la FCU Craiova.
Veteranul Roman e golgheterul piteștenilor în Liga2
În jocurile piteștenilor s-a marcat cel mai puțin în acest sezon din liga secundă, o medie de sub 1,5 goluri pe meci. FC Argeș este echipa care a fost condusă o singură dată la pauză în acest campionat. Alb-violeții au cel mai bun randament ofensiv din liga a doua în finalurile de primă repriză, cu 31% din goluri marcate în intervalul minutelor 31-45. Golgheterul echipei în campionat este veteranul Mihai Roman II, cu cinci reușite în 15 meciuri jucate.
CSM Reșița – FC Argeș – Meciuri directe (H2H) – Rezultate România
Piteștenii au avantaj în disputele directe de până acum, cu patru victorii, trei remize și două înfrângeri. Într-un singur meci din cele nouă s-au marcat mai mult de două goluri, FC Argeș – CSM Reșița 3-2 (în 2019 în liga secundă). În primul eșalon s-au întâlnit de patru ori. Au fost trei egaluri și un succes al piteștenilor pe teren propriu, 1-0 în 1999. Nu a existat o diferență mai mare de două goluri în meciurile directe. În campionatul trecut și-au împărțit victoriile. În sezonul regular s-au impus piteștenii cu 1-0, iar în play-out reșițenii cu același scor. Ambele partide au fost cu FC Argeș în postura de gazdă.
Echipe probabile CSM Reșița – FC Argeș – Rezultate România
- CSM Reșița: Dincă – Dolghi, Dudea, Elton – Gașpăr, Cioiu, Salhi, Chera – Lascu, Samake, Haită.
- FC Argeș: Straton – Tofan, Orozco, Tudose, Rădescu – Pîrvu, Seto, Doukoure, Dulcea – Tchassem, Roman.
Concluzii
Egalurile au predominat în deplasările piteștenilor, iar în meciurile echipei lui Bogdan Andone s-a înregistrat cea mai mică medie de goluri marcate. Reșițenii sunt depășiți doar de Csikszereda la numărul victoriilor de pe teren propriu, dar au înscris o singură dată în precedentele trei jocuri oficiale de acasă. Mergem pe măcar un punct scos de gazde și mai puțin de trei goluri pe tabelă. Tu ce crezi că se va întâmpla în CSM Reșița – FC Argeș?
Rămâi alături de echipa BETuri pentru cele mai bune ponturi oferite în cele mai tari competiții sportive. Cu informații utile te așteptăm și pe pagina de Facebook. Să fie verde!