U Cluj – Metaloglobus – Ponturi Superliga – 07.11.2025
Ultima clasată deschide returul sezonului regular pe terenul unei echipe în fața căreia a pierdut la scor la debutul în Superliga. Însă, Universitatea Cluj – Metaloglobus nu mai pare un duel la fel de dezechilibrat ca în iulie. ‘’Șepcile roșii’’ au prins cupele europene după mai bine de jumătate de secol, dar parcursul a fost foarte scurt, iar în campionat distanța față de locurile de baraj pentru menținerea în Superliga este acum de doar patru puncte. În schimb, nou-promovata a reușit,recent, să învingă campioana în exercițiu și să scoată un egal cu echipa care se află acum pe locul trei.
Dintre marcatorii din partida tur, câștigată cu 4-1, în lotul clujenilor se mai află doar Macalou. L-am putea adăuga și pe Dorin Codrea, doar că acesta a înscris în propria poartă. În plus, nici antrenorul nu mai e același. Italianul Bergodi e în căutarea primului succes acasă în campionat de la preluarea grupării de pe Cluj Arena.
Ultimele trei partide directe s-au încheiat cu tot atâtea victorii de partea șepcilor roșii. Însă, statistica mai arată și că precedentul succes al nou-promovatei în fața Universității a fost obținut în deplasare, acum cinci ani, în liga secundă. Meciul U Cluj – Metaloglobus, de vineri, ora 18:00, va fi televizat de posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1. Din etapă, mai vezi și ponturile pentru Dinamo – Csikszereda, Farul – FC Botoșani sau Petrolul – Oțelul.
Statistici Universitatea Cluj vs Metaloglobus – Pariuri Fotbal Superliga
- Universitatea Cluj este singura echipă fără vreo victorie acasă în acest campionat. Nu a mai câștigat în fața propriilor suporteri în Superliga din aprilie.
- Patru din cele șapte jocuri de pe teren propriu ale șepcilor roșii s-au terminat la egalitate.
- Echipa preluată de Cristiano Bergodi are al doilea cel mai slab atac în meciurile de acasă.
- U Cluj a obținut o singură victorie în ultimele șapte etape.
- Un singur gol au înscris clujenii în precedentele trei runde din Superliga.
- Metaloglobus nu a câștigat în deplasare în acest campionat. Doar CFR Cluj se mai află în aceeași situație.
- Echipa pregătită de Mihai Teja a pierdut cinci meciuri din postura de oaspete în acest sezon al Superligii, Doar Hermannstadt mai are atât de multe eșecuri pe teren străin.
- Metaloglobus are o medie de un gol marcat pe meci în deplasare, dar și de peste două încasate.
- Bucureștenii au cea mai slabă defensivă, atât la general, cât și în jocurile din deplasare.
- S-au marcat opt goluri în ultimele două partide directe, ambele cu cel puțin GG 3+ pe tabelă.
Ponturi U Cluj – Metaloglobus – Pronosticuri Superliga
În ultimele două confruntări directe s-au înscris cel puțin trei goluri. Pentru o situație similară vineri și șansă dublă de partea gazdelor în U Cluj – Metaloglobus, cota este de 1.78.
- Pronostic U Cluj – Metaloglobus: 1X & Peste 2,5 goluri, cotă 1.78 la Get’s Bet. Șepcile roșii sunt în așteptarea primului succes de pe teren propriu în acest campionat. Până acum, mai mult de jumătate din partidele jucate pe Cluj Arena s-au încheiat la egalitate. Adversara de vineri e în continuare ultima în clasament, dar în creștere evidentă de formă. A înscris de două ori în poarta campioanei, a ținut în șah o echipă aflată pe loc de play-off, iar în fața alteia a pierdut greu în Cupă, după ce a reușit să înscrie de două ori.
Forma gazdelor înainte de U Cluj –Metaloglobus
Revenit pe banca unei echipe din România, CristianoBergodi și-a început mandatul la U Cluj cu două victorii, ambele obținute norocos. La Galați, golul succesului cu 2-1 în fața Oțelului a fost marcat în minutul 90+1. Lucrurile au stat identic și în grupele Cupei, cu Metalul Buzău. Victorie cu același scor și gol decisiv în primul minut adițional. Norocul nu i-a surâs italianului și în al treilea joc, în care a fost trădat de un conațional. Murgia a luat stupid două cartonașe galbene în trei minute și a ușurat misiunea celor de la FCSB, care s-au impus cu 2-0.
Șepcile roșii au uitat să mai câștige acasă în Superliga. Ultimul succes datează din aprilie, 2-1 cu Craiova lui Mirel Rădoi. De unde clujenii l-au luat pe Jovo Lukic. Bosniacul e golgheterul echipei (șase reușite) și al treilea cel mai bun marcator din campionat. După U Cluj – Metaloglobus, Bergodi și elevii săi se deplasează la Arad, pentru meciul cu UTA.
Formă Metaloglobus – Ponturi Superliga
Nou-promovata a așteptat 13 etape pentru a câștiga în premieră un meci în Superliga. Și și-a găsit pe cine să învingă, chiar campioana în exercițiu, FCSB, scor 2-1. Imediat, o altă echipă grea a campionatului, multă vreme lider în acest sezon, a pierdut puncte în lupta cu trupa lui Teja. Universitatea Craiova a scos doar o remiză albă la Clinceni.
Metaloglobus nu a reușit să lege trei rezultate pozitive. A chinuit-o pe FC Argeș în Cupă, dar a pierdut (2-3), după un gol încasat în minutul 85. Ultima clasată a rezistat 75 de minute și etapa trecută, la Arad, dar la final UTA s-a impus cu 2-0. Etapa viitoare, Metaloglobus joacă la Clinceni cu Hermannstadt.
U Cluj – Metaloglobus – Meciuri directe (H2H) – Rezultate Fotbal România
S-au disputat opt partide directe până acum. Cinci au fost câștigate de clujeni, două de bucureșteni, plus o remiză albă. Cu excepția acelui 4-1(cea mai mare diferență de scor și cele mai multe goluri marcate) pentru ardeleni în turul sezonului regular actual, toate celelalte dueluri au avut loc în liga secundă. Cele două succese ale lui Metaloglobus s-au consemnat în același sezon, 2019-2020: 2-0 acasă și 2-1 la Cluj.
Echipe probabile U Cluj – Metaloglobus – Meciuri Superliga
- U Cluj: Lefter – Mikanovic, Cisse, Capradossi, Chipciu – Bic, Simion, Nistor – Macalou, Lukic, Postolachi.
- Metaloglobus: Gavrilaș – Kouadio, Camara, Aggoun, Caramalău, Sava – Abbey, Fernandes, Irimia – Zakir, Huiban.
Concluzii
Am ales varianta 1x & peste 2,5 goluri pentru meciul care deschide reurul sezonului regular. Care este pronosticul tău pentru U Cluj – Metaloglobus?
Vezi și ponturile pentru partidele echipelor românești din cupele europene: Basel – FCSB și Rapid Viena – Universitatea Craiova. Rămâi cu BETuri.ro și pariază pe cele mai tari evenimente din lumea sportului. Te așteptăm cu informații utile și pe Facebook. Să fie verde!
