

Poli Iași – Hermannstadt – Ponturi Pariuri Superliga – 25.01.2025
Poli Iași – Hermannstadt este meciul care deschide ziua de sâmbătă în Superliga. Duelul de pe Stadionul Emil Alexandrescu este unul cu repetiție în acest sezon. Tot pe terenul moldovenilor s-au întâlnit acum o lună, într-o remiză albă în Cupa României. Și cum cele două au terminat (în spatele Farului) la egalitate perfectă în clasamentul Grupei C, departajarea pentru calificarea în sferturi se va face după un meci de baraj. Care se va disputa tot la Iași, peste o lună. Dacă luăm în calcul și partida tur din campionat, de la Sibiu, dar și tot mai probabila întâlnire directă din play-out, cele două s-ar afla față în față de cinci ori în acest sezon.
Cinci puncte și tot atâtea locuri separă echipele lui Măldărășanu și Săndoi în clasament, cu avantaj de partea sibienilor. Ajunsă la un moment dat pe ultimul loc, Hermannstadt are acum o serie de opt partide oficiale la rând fără înfrângere. La care se adaugă și cele trei amicale din această iarnă în care nu a pierdut. De partea cealaltă, ieșenii au aproape trei luni de când nu au mai câștigat în Superliga și au ajuns pe locul 14. În confruntările directe de până acum, sibienii au de două ori mai multe victorii.
Meciul Poli Iași – Hermannstadt, de sâmbătă, ora 14:30, va fi televizat de posturile Digi Sport1 și Prima Sport1. Vezi și ponturile pentru Rapid – Universitatea Craiova, CFR Cluj – Farul, UTA – FCSB, Dinamo – U Cluj sau Petrolul – FC Botoșani.
Pronostic Poli Iași – Hermannstadt – Ponturi Superliga
Cauți ponturi pentru Poli Iași – Hermannstadt? Echipa BETuri ți-a pregătit cele mai bune ponturi fotbal din România:

Ieșenii au a doua cea mai slabă defensivă din Superligă. Pe de altă parte, nu au înscris într-o singură partidă din cele 11 de pe teren propriu. Sibienii au o medie de două goluri încasate pe meci în deplasare. În schimb, au cel mai bun atac din a doua jumătate a clasamentului. În partida din tur s-au marcat opt goluri, iar trei din ultimele cinci meciuri directe jucate în campionat au avut cel puțin GG pe tabelă la final.
- Pontul BETuri: GG, cotă 1.86 la Fortuna.
Formă Poli Iași – Pariuri Superliga
Înainte de Poli Iași – Hermannstadt, moldovenii au cedat în Giulești, 1-2 cu Rapid. A fost un meci în condiții speciale. Ieșenii s-au despărțit de foarte mulți jucători în această iarnă, iar cei aduși nu au avut drept de joc cu Rapid. Moldovenii au plătit datoriile către foștii jucători, dar interdicția la transferuri impusă de FIFA nu a fost ridicată în timp util. În plus, ieșenii nu au contat nici pe căpitanul Bordeianu (suspendat) și mijlocașul Teixeira (accidentat). Chiar și așa, cu mai mult curaj echipa lui Săndoi putea pleca neînvinsă din Giulești.
Sunt șapte etape la rând fără victorie pentru Poli. Ultimul succes datează de la începutul lui noiembrie, 2-1 acasă cu Oțelul.
Ieșenii nu au marcat într-un singur meci de acasă în Superliga
Poli Iași a pierdut 12 meciuri în acest campionat. Doar ultima clasată a fost învinsă de mai multe ori. Și tot doar Gloria Buzău stă mai rău la capitolul defensivă. Poli a încasat 34 de goluri în 22 de etape. Pe teren propriu, ieșenii au înregistrat cinci victorii, două remize și patru eșecuri în acest campionat. La ultimul joc de acasă au pierdut cu FCSB, 0-2. A fost singurul meci din cele 11 disputate în Superliga pe propriul teren în care Poli nu a marcat.
Înainte de Poli Iași – Hermannstadt, moldovenii plătesc pentru evoluțiile slabe din deplasare, de unde au adunat doar cinci puncte. Echipa lui Săndoi e ultima într-un clasament al jocurilor pe teren străin. Poli este echipa cu cel mai bun randament ofensiv din Superliga în intervalul minutelor 16-30 (30% din golurile înscrise). Căpitanul Bordeianu este cel mai bun marcator al ieșenilor în acest campionat, cu cinci reușite.
Formă Hermannstadt – Ponturi Fotbal România
Echipa lui Măldărășanu a fost cea care s-a bucurat (probabil) cel mai puțin de întreruperea campionatului, în condițiile în care în ultimele șapte meciuri oficiale din 2024 a înregistrat patru victorii și trei remize. Totuși, lucrurile au continuat să meargă bine și în 2025. Sibienii au fost neînvinși în jocurile de pregătire, iar înainte de Poli Iași – Hermannstadt au remizat în prima etapă din noul an pe terenul campioanei FCSB, 1-1. Chițu a deschis repede scorul, dar bucureștenii au scos un punct după execuția spectaculoasă a lui Crețu din finalul meciului.
Hermannstadt a cedat ultima oară în Superliga la începutul lui noiembrie, 1-3 în Bănie cu Universitatea Craiova. Cu toate acestea, sibienii au cele mai multe înfrângeri și cele mai multe goluri primite dintre primele 12 clasate.
Hermannstadt, cel mai bun atac din a doua jumătate a clasamentului Superligii
Hermannstadt a înregistrat două victorii, tot atâtea remize și șapte înfrângeri în deplasările din Superliga în acest sezon. Ultimul succes de pe teren străin s-a consemnat luna trecută, 2-1 la Botoșani, după ce moldovenii au condus. Sibienii au a doua cea mai slabă defensivă în deplasare înainte de Poli Iași – Hermannstadt, cu 22 de goluri încasate în 11 meciuri.
Pe de altă parte, echipa lui Măldărășanu nu a marcat în doar trei partide de pe teren străin. Hermannstadt are cel mai bun atac din a doua jumătate a clasamentului. Sibienii au avut starturi perfecte de meci, cu 24% din totalul golurilor înscrise în primul sfert de oră. Chițu, cu șase reușite, este golgheterul echipei în campionat.
Hermannstadt este de asemenea cea mai disciplinată echipă din Superliga, raportat la numărul de cartonașe încasate. După Buzău, echipa lui Măldărășanu a fost sancționată cu cele mai multe lovituri de la 11 metri (șase, toate trasformate).
Meciuri directe – Poli Iași – Hermannstadt H2H – Avantaj pentru sibieni
Poli Iași – Hermannstadt este al 18-lea meci direct în Superliga, eșalonul secund și Cupa României. Palmaresul este de partea sibienilor, cu opt victorii, cinci remize și patru înfrângeri. Hermannstadt a cedat un singur joc din precedentele șapte, 0-1 acasă în play-out, în mai anul trecut. Poli a câștigat ultima dată pe teren propriu în 2021, 1-0 în campionat. Cea mai mare diferență de scor și meciul în care s-au înscris cele mai multe goluri a fost chiar precedentul din campionat. Hermannstadt – Poli Iași s-a terminat 6-2 în tur. În grupele Cupei, luna trecută, cele două au remizat alb în Copou.
Echipe probabile Poli Iași – Hermannstadt – Meciuri Superliga
Poli Iași: Jesus – Adăscăliței, Samayoa, Silva, Ispas – Bordeianu, Marchioni – Tailson, Roman, Gheorghiță – Camara.
Hermannstadt: Căbuz – Căpușă, Bejan, Ionuț Stoica – Balaure, Biceanu, Murgia, Kujabi, Tiago – Ianis Stoica, Chițu.
Concluzii
În tur a fost spectacol total la Sibiu. Ambele echipe au marcat într-un meci cu opt goluri pe tabelă. Apărările celor două echipe sunt vulnerabile, dar atacul funcționează destul de bine la partidele jucate acasă de ieșeni și în deplasările sibienilor. Trei din ultimele cinci partide directe din campionat au avut cel puțin GG la final. Mergem pe goluri în ambele porți și sâmbătă. Care este pronosticul tău pentru Poli Iași – Hermannstadt?
Vezi și ponturile pentru meciurile din Bundesliga: Gladbach – Bochum, Wolfsburg – Kiel, St. Pauli – Union Berlin și Augsburg – Heidenheim. Rămâi alături de echipa BETuri și pariază responsabil. Te așteptăm și pe Facebook. Să fie verde!