Hermannstadt – FC Botoșani – Ponturi Superliga – 22.03.2026
O echipă aflată pe loc retrogradabil direct și o alta în lupta pentru locul de baraj pentru Conference League se întâlnesc într-unul din cele mai interesante dueluri din etapa secundă în play-out. Meciul Hermannstadt – FC Botoșani găsește cele două combatante cu moralul la cote opuse. Moldovenii au reușit o remontada spectaculoasă în fața Sloboziei, după ce au fost conduși până în minutul 89. În plus, trupa preluată de Marius Criotoru a avut un om mai puțin pe teren încă din finalul primei reprize. Și adversara din această rundă a fost aproape de o revenire spectaculoasă. Sibienii au cedat la limită la Arad, deși imediat după pauză erau conduși la scor de neprezentare.
Cu un succes, echipa pregătită de Dorinel Munteanu ar putea părăsi locul retrogradabil direct la finalul etapei. Miza e mare și pentru moldoveni. Cu trei puncte la Sibiu și un pas greșit al celor de la UTA, botoșănenii ar urca în fotoliu de lider din play-out.
Va fi a patra confruntare directă din acest sezon. În cel regular și-au împărțit victoriile. Ambele s-au impus la două goluri diferență în jocurile de pe teren propriu. S-au aflat față în față și în grupele Cupei României. Diferența a fost tot de două goluri, dar de data aceasta oaspeții (sibienii) au câștigat.
Meciul de pe Stadionul Municipal, de duminică, ora 19:00, va fi televizat de posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1. Vezi și ponturile pentru alte partide ale etapei a doua din play-out: FCSB – UTA Arad, Metaloglobus – Petrolul sau FK Csikszereda – Farul.
Statistici Hermannstadt vs FC Botoșani – Pariuri Fotbal Superliga
- Sibienii au doar două victorii acasă în acest sezon, una dintre ele chiar cu adversara de duminică, 3-1 la finalul lunii trecute.
- Hermannstadt a câștigat doar două din ultimele nouă meciuri oficiale.
- Echipa pregătită de Dorinel Munteanu a înregistrat 18 înfrângeri în cele 31 de partide din acest campionat. Mai rău la acest capitol satu doar Metaloglobus și Unirea Slobozia.
- În comparație cu Hermannstadt (9), doar Slobozia (10) a pierdut mai multe jocuri pe teren propriu în acest sezon al Superligii.
- S-au înscris 17 goluri în ultimele cinci jocuri oficiale ale sibienilor (o medie de peste trei pe meci).
- Patru din precedentele cinci partide oficiale ale lui Hermannstadt au avut cel puțin GG3+ pe tabelă la final.
- Hermannstadt a marcat de cel puțin două ori în trei din ultimele patru meciuri. A și primit cel puțin un gol în 19 din precedentele 20 de jocuri oficiale.
- FC Botoșani a înscris cel puțin o dată în șapte din ultimele opt partide din Superliga și Cupa României.
- Cinci din anterioarele șase jocuri oficiale ale moldovenilor au avut cel puțin GG3+ pe tabelă.
- Ca și în cazul sibienilor, s-au marcat 17 goluri în ultimele cinci meciuri oficiale ale celor de la FC Botoșani.
- Într-o singură partidă din ultimele șapte directe nu au înscris ambele echipe.
- Precedentele două jocuri directe au fost de GG4+.
Ponturi Hermannstadt – FC Botoșani – Pronosticuri Superliga României
Pentru goluri marcate de ambele echipe în duelul Hermannstadt – FC Botoșani de duminică seara, cota este de 1.91 la Vlad Cazino Pariuri Online.
- Pronostic Hermannstadt – FC Botoșani: GG, cotă 1.91 la Vlad Cazino.
Forma gazdelor înainte de Hermannstadt – FC Botoșani
Sibienii au luat șase puncte din ultimele trei meciuri, tot atâtea cât în precedentele șapte etape. În aceste trei jocuri, echipa pregătită de Dorinel Munteanu a câștigat acasă cu adversara de duminică (3-1) și la Galați (2-0), iar la Arad a cedat (2-3), după ce UTA avea 3-0 în minutul 52. A fost o partidă cu mult ghinion pentru sibieni, care și-au dat un autogol și au ratat un penalty la 0-2. Hermannstadt a avut posesie superioară și mai multe mingi către și pe spațiul porții. Doar Farul și FC Botoșani au plecat fără vreun punct de la Sibiu în sezonul regular. În rest, Hermannstadt a înregistrat patru remize și nouă eșecuri pe teren propriu. După Hermannstadt – FC Botoșani, echipa lui Dorinel Munteanu joacă în deplasare, la Galați.
Formă FC Botoșani – Ponturi Play-Out Superliga
Marius Croitoru a revenit pe banca moldovenilor în poate cel mai nebun meci al acestui sezon. În inferioritate numerică încă din minutul 38, când era condusă cu 2-1, FC Botoșani a întors cu goluri marcate în minutele 89 și 90 în fața Sloboziei. A fost jocul care a pus capăt serie de patru eșecuri la rând cu Leo Grozavu pe bancă. De la începutul lui februarie data ultimul succes al moldovenilor, 3-0 acasă cu Metaloglobus. În campionat, pe teren străin precedenta victorie s-a înregistrat într-un joc de la Clinceni, 1-0 cu Slobozia în noiembrie. Bilanțul din deplasare înainte de Hermannstadt – FC Botoșani e format din patru succese, tot atâtea rezultate de egalitate și șapte înfrângeri. După confruntarea de la Sibiu, moldovenii au derby acasă, în compania celor de la FCSB.
Hermannstadt – FC Botoșani – Meciuri directe (H2H) – Rezultate Fotbal România
În prima ligă s-au aflat față în față de 19 ori, iar în Cupa României s-au întâlnit în premieră la începutul lui decembrie, 3-1 pentru sibieni în deplasare. Palmaresul direct din campionat este alcătuit din opt succese ale moldovenilor, cinci în contul grupării de pe Cibin și șase rezultate de egalitate. Acum mai puțin de o lună, în returul sezonului regular, Hermannstadt – FC Botoșani s-a terminat 3-1.
Ultimul succes al celor de la FC Botoșani s-a concemnat în octombrie anul trecut, 2-0 pe teren propriu. S-au înregistrat patru remize consecutive în partidele directe din perioada august 2022-septembrie 2023. Nu a existat o diferență de scor mai mare de două goluri până acum și nici vreun joc direct cu mai mult de patru goluri pe tabelă.
Echipe probabile Hermannstadt – FC Botoșani – Meciuri Play-Out Superliga
- Hermannstadt: Lazar – Căpușă, Chorbadzhiyski, Karo, Ciubotaru – Jair, Zargary, Florescu – Neguț, Chițu, Afalna.
- FC Botoșani: Anestic – Țigănașu, Diaw, Miron, Ilaș – Petro, Papa – Mailat, Ongenda, Bodișteanu – Lopez.
Concluzii
Ambele echipe marchează (GG) este cota din oferta Vlad Cazino aleasă la duelul de la Sibiu. Care este pronosticul tău pentru meciul Hermannstadt – FC Botoșani?
Vezi și ponturile pentru partidele din runda de debut în play-off-ul ligii secunde: Corvinul Hunedoara – Steaua București, Sepsi Sf. Gheorghe – FC Bihor și FC Voluntari – Chindia Târgoviște.
Rămâi cu BETuri.ro și pariază responsabil pe cele mai tari evenimente sportive ale finalului de săptămână. Cu informații utile te așteptăm și pe pagina de Facebook BETuri.ro. Inspirație și cât mai multe bilete verzi!
