FCSB – Rapid – Ponturi Pariuri Superliga – 16.03.2025
Se anunță cel mai interesant final de sezon în Superliga de la introducerea sistemului cu play-off. Nu doar pentru că diferența de puncte între combatante este nesemnificativă, ci și pentru că vom avea la start echipe de tadiție, care sunt susținute de foarte mulți fani care vor umple stadioanele. Arena Națională va fi din nou plină la primul derby bucureștean din play-off, FCSB – Rapid.
O confruntare cu repetiție, după ce în urmă cu mai puțin de două săptămâni marile rivale au remizat alb. Un meci special, în condițiile în care Dawa a fost eliminat, iar FCSB a jucat în zece mai bine de o repriză. Atunci, trupa alb-vișinie a fost gazdă și, din pricina problemelor provocate de fani, s-a ales cu o amendă substanțială, iar următorul meci de acasă, cu Universitatea Craiova, îl va juca cu porțile închise.
Giuleștenii nu încep acest play-off cu un moral foarte bun. Au legat două meciuri fără victorie și fără gol marcat în finalul sezonului regular. De partea cealaltă, echipa lui Charalambous are 14 partide consecutive fără înfrângere în Superliga, dar vine după eliminarea din Europa League, cu ambele manșe pierdute în fața celor de la Lyon. Iar eșecul din Franța a fost usturător, 0-4.
Rapid e neînvinsă în precedentele opt confruntări directe. Roș-albaștrii așteaptă din 2022 un nou succes în fața alb-vișiniilor. În sezonul regular, ambele partide s-au încheiat fără vreun gol în cele două porți. FCSB – Rapid încheie prima etapă din play-off, duminică, de la ora 21:00. Digi Sport 1 și Prima Sport 1 sunt posturile care vor televiza meciul. Vezi și ponturile pentru celelalte două partide din play-off, Universitatea Craiova – U Cluj și CFR Cluj – Dinamo. Marea finală ATP Indian Wells este Rune – Draper.
Ponturi FCSB – Rapid – Pariuri Fotbal Superliga Play-off

E prima etapă din play-off și cele două echipe probabil că nu își vor asuma riscuri majore. Campioana vine după deplasarea de la Lyon și își permite și o remiză. Mai ales că nu are rezultate foarte bune în precedentele confruntări directe. În plus, și-ar prelungi seria invincibilă din Superliga și ar păstra aceeași distanță față de giuleșteni. Nici Șumudică nu ar fi deranjat de un egal. Mai ales că echipa sa vine după două evoluții nereușite, fără gol marcat. Trei din ultimele patru dispute directe s-au încheiat nedecis. Cinci din precedentele șapte jocuri ale alb-vișiniilor în campionat au avut semnul X, la pauză sau la final. Așa s-a întâmplat și în 7 din ultimele nouă apariții ale roș-albaștrilor în Superliga.
Pontul BETuri: PsF X, cotă 1.69 la Superbet.
Clasament Playoff
- FCSB 28
- CFR Cluj 27
- U Craiova 26
- U Cluj 26
- Dinamo 26
- Rapid 23
FCSB – Rapid, roș-albaștrii nu au pierdut în returul sezonului regular
Fără șanse în returul din Franța după eșecul de la București, roș-albaștrii au avut o formulă de start improvizată cu Lyon, departe de cea care va fi aliniată în FCSB – Rapid. Odată încheiat parcursul european excelent, campioana se poate concentra pe întrecerea internă. FCSB începe de pe primul loc în play-off, dar lupta pentru păstarea titlului este acerbă. Avansul față de locul cinci este doar două puncte. Iar Rapid, cu o victorie în derby ar veni tot la două puncte în spate. FCSB a impresionat în Superliga în partea a doua a sezonului. Precedentul eșec datează din noiembrie, 0-1 la Botoșani. A fost o restanță, astfel că FCSB a terminat returul sezonului regular neînvinsă, cu zece victorii și cinci rezultate de egalitate.
FCSB este abia pe locul cinci într-un clasament al meciurilor de pe teren propriu
FCSB a încheiat sezonul regular cu cele mai multe victorii (15), cele mai puține înfrângeri (patru, la egalitate cu CFR Cluj) și cea mai solidă defensivă (24 de goluri primite). În meciurile de acasă, echipa lui Charalambous a înregistrat opt succese, cinci rezultate de egalitate și două eșecuri. FCSB conduce în clasamentul jocurilor din deplasare, dar la cele de pe teren propriu e abia pe cinci, fiind devansată și de Rapid.
Înfrângerile roș-albaștrilor de pe Arena Națională în Superliga în calitate de gazde au fost fără gol marcat, 0-2 cu Oțelul și 0-1 cu Poli Iași. Cele două eșecuri s-au consemnat în primele șase etape.
Ponturi FCSB – Rapid – Campioana a încasat cele mai multe cartonașe roșii în Superliga
În ultimele trei etape, FCSB a întâlnit doar echipe cu care se duelează și în play-off. A luat șapte puncte din nouă în disputele cu Dinamo, Rapid și Universitatea Craiova și a primit un singur gol. Indisciplina a fost una dintre problemele cu care s-au confruntat roș-albaștrii în sezonul regular. FCSB este echipa cu cele mai multe cartonașe roșii încasate, opt la număr. Iar în ultimele două etape a avut de fiecare data câte un jucător eliminat, Dawa și Ngezana.
FCSB – Rapid, echipa probabilă a roș-albaștrilor
Chiricheș, Ngezana și Baba Alhassan sunt suspendați pentru meciul de duminică, iar Olaru este în continuare în refacere după accidentare. În maniera binecunoscută, patronul echipei a anunțat cu zile bune înainte de derby echipa de start.
FCSB: Târnovanu – Crețu, Popescu, Dawa, Radunovic – Șut, Cisotti, Tănase – Miculescu, Bîrligea, Gheorghiță.
Formă Rapid – Ponturi Superliga
Nu a fost întocmai finalul de sezon regular pe care și-l doreau giuleștenii. După cinci meciuri la rând fără înfrângere, echipa lui Șumudică a clacat înainte de FCSB – Rapid. A fost învinsă de un ex-giuleștean, Marius Măldărășanu. Fără vlagă și mulțumiți cu un punct, rapidiștii au plecat cu mâna goală de la Sibiu, după un gol încasat în al cincilea minut adițional. Iar acel gol a însemnat un punct în minus la startul în play-off.
Marea problema rămâne ofensiva, cea mai slabă dintre primele șapte clasate la finalul sezonului regular. Rapid nu a marcat în precedentele două jocuri. Șumudică a clamat în mai multe rânduri că echipa sa nu se bate la titlu, dar totul se joacă. Mai ales dacă giuleștenii câștigă cu FCSB, caz în care s-ar apropia la două puncte de actualul lider.
Pronosticuri FCSB – Rapid – Giuleștenii au doar trei victorii în deplasare în Superliga
Rapid ar fi în afara play-off-ului dacă s-ar contabiliza doar punctele luate în deplasare. Giuleștenii sunt pe șapte într-un astfel de clasament, după trei victorii, șapte remize și cinci înfrângeri. Doar 16 puncte, în comparație cu cele 30 de pe teren propriu. Față de Rapid, doar trei echipe din Superliga au câștigat mai puține meciuri în deplasare: Gloria Buzău, Farul și Poli Iași. Ultimele două sunt echipe pe terenul cărora giuleștenii au izbutit să se impună în acest campionat. Celălalt succes din deplasare a fost la Clinceni, cu Slobozia.
Campioana remizelor în luptă pentru Cupa României
Doar echipele de la locul nouă în jos au obținut mai puține victorii în comparație cu giuleștenii (11) în acest campionat. Pe de altă parte, Rapid și Petrolul au cele mai multe remize în sezonul regular, 13 la număr.
Giuleștenii luptă pe două fronturi. În cazul în care clasarea din Superliga nu le asigură un loc european, varianta de rezervă este Cupa României. Pentru alb-vișinii, după meciurile de campionat cu FCSB și Universitatea Craiova urmează sfertul de finală cu divizionara secundă Metalul Buzău. Cu un succes, Rapid ar fi la doi pași de trofeu și de obținerea biletelor pentru preliminariile Europa League.
FCSB – Rapid – echipa probabilă a giuleștenilor
Spre deosebire de omologul său de pe banca roș-albaștrilor, Șumudică nu are mari probleme de efectiv pentru meciul de duminică. Cristi Manea e suspendat, iar locul său ar putea fi luat de Chris Braun. Rămâne întrebarea dacă tehnicianul giuleștenilor va folosi un sistem cu trei fundași centrali. Însă, Ignat pare ieșit din calcule după gafa care i-a costat pe alb-vișinii un punct la Sibiu. În condițiile unei apărări în patru, la mijloc ar putea apărea Ademo, care a bifat primele sale minute la Rapid etapa trecută.
Rapid: Aioani – Braun, Ciobotariu, Pașcanu, Borza – Kait, Ademo – Dobre, Christensen, Petrila – Koljic.
FCSB – Rapid, ambele echipe vor juca șapte din cele zece meciuri în București
FCSB va începe play-off-ul cu trei meciuri pe Arena Națională. Se va deplasa apoi la Craiova, după care urmează încă trei partide în Capitală. În etapele a opta și a zecea roș-albaștrii întâlnesc în deplasare echipele din Cluj, iar între aceste două meciuri va fi cel de pe Arena Națională cu Universitatea Craiova. Și Rapid joacă primele trei partide la București. Merge apoi în Gruia, se întoarce pentru două jocuri acasă, după care urmează deplasarea la Craiova. În etapele a opta și a noua rămâne în Capitală pentru meciurile cu Dinamo și CFR, iar play-off-ul îl va încheia pe Cluj Arena.
Concluzii
Anticipăm un meci echilibrat pe Arena Națională, la fel cum au fost și cele din sezonul regular. Mizăm pe PsF X duminică. Tu ce crezi că se va întâmpla în FCSB – Rapid?
Vezi și ponturile pentru Atletico Madrid – Barcelona, Leicester – Manchester United, Manchester City – Brighton, Atalanta – Inter, Leipzig – Dortmund sau PSG – Marseille. Vezi și cine transmite meciul România – Bosnia. Plus duelurile din Nations League: Armenia – Georgia, Austria – Serbia, Olanda – Spania.
Rămâi alături de echipa BETuri și pariază responsabil. Te așteptăm cu informații utile și pe Facebook. Un weekend verde!