Farul – Unirea Slobozia – Ponturi Play-Out Superliga – 05.04.2026
Patru locuri și șapte puncte în clasament despart cele două echipe care se înfruntă la Ovidiu, în Farul – Unirea Slobozia. Ambele au beneficiat de rotunjire la startul în play-out. Două echipe cu licență de cupe europene se află în fața constănțenilor, iar obiectivul rămâne cel de a depăși măcar una dintre ele pentru a prinde barajul de Conference. Cel mai aproape este FC Botoșani, cu un singur punct în plus înaintea acestei etape. De partea cealaltă, ialomițenii speră să evite barajul. Prima echipă aflată pe o poziție care asigură salvarea directă (Csikszereda) este la patru puncte în față.
Constănțenii sunt neînvinși în play-out, au luat patru puncte din șase după duelurile cu Petrolul și Csikszereda. Acasă au câștigat două din ultimele trei meciuri. În schimb, echipa pregătită de Claudiu Niculescu a pierdut la Botoșani și a valorificat avantajul terenului propriu cu Oțelul, la capătul a două partide în care s-au marcat opt goluri.
Palmaresul direct în primele două ligi este de partea ialomițenilor, care au două victorii în plus. De altfel, constănțenii nu au reușit să se impună în precedentele trei partide contra Unirii. În acest campionat, în sezonul regular s-a înregistrat o remiză la Ovidiu, iar la Slobozia s-au impus gazdele. Fiecare echipă a punctat pe tabelă în ambele jocuri.
Meciul Farul – Unirea Slobozia, de duminică, ora 17:30, va fi televizat de posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1. Vezi și ponturile pentru alte partide ale etapei a treia din play-out: FC Botoșani – FCSB, Oțelul – Hermannstadt, UTA – Metaloglobus sau Petrolul Ploiești – Csikszereda.
Statistici Farul vs Unirea Slobozia – Pariuri Fotbal Superliga
- S-a înregistrat o medie de aproape trei goluri marcate pe meci în jocurile de acasă ale Farului în acest campionat.
- În comparație cu Farul, doar trei echipe au înscris mai mult în primele două partide din play-out.
- Farul a matcat de șapte ori până la pauză în precedentele cinci jocuri de pe teren propriu.
- S-au marcat nouă goluri în ultimele trei meciuri (oficiale sau amicale) ale constănțenilor.
- Unirea Slobozia a încasat cinci goluri în prima repriză în precedentele trei jocuri, oficiale sau amicale. S-au înscris 15 goluri în aceste partide.
- Ialomițenii au primit cel puțin un gol în prima repriză în fiecare din ultimele patru confruntări cu Farul.
Ponturi Farul – Unirea Slobozia – Pronosticuri Superliga
Pentru cel puțin o reușită pe tabelă în contul gazdelor în prima repriză a meciului Farul – Unirea Slobozia, cota este de 1.84 la Vlad Cazino Pariuri Online.
- Pronostic Farul – Unirea Slobozia: TG Farul R1 peste 0,5, cotă 1.84 la Vlad Cazino.
Forma gazdelor înainte de Farul – Unirea Slobozia
Constănțenii au profitat de pauza competițională prilejuită de meciurile naționalei și au susținut un amical în compania campioanei Bulgariei. Alibec, revenit după accidentare, a marcat, dar adversara s-a impus cu 3-2, într-o partidă cu două autogoluri. Înainte de Farul – Unirea Slobozia, echipa lui Zicu e neînvinsă în play-out, 2-0 acasă cu Petrolul și 1-1 în deplasare cu Csikszereda. Pe teren propriu, constănțenii au înregistrat opt victorii, patru remize și tot atâtea eșecuri în acest campionat. Dacă în fața propriilor suporteri randamentul este acceptabil, în deplasare lucrurile au stat rău pentru ‘’marinari’’. Ultimul succes pe teren străin datează din ianuarie. De atunci, echipa lui Zicu a mai câștigat doar trei jocuri din nouă în Superliga. Pentru constănțeni, după Farul – Unirea Slobozia urmează meciul din deplasare cu Hermannstadt.
Formă Unirea Slobozia – Ponturi Play-Out Superliga
Ca și adversarii din această rundă, ialomițenii s-au folosit de pauza competițională pentru a disputa o partidă de pregătire. Au cedat (3-4) în fața unei echipe din eșalonul secund, Steaua. Apărarea a fost din nou vulnerabilă, la fel ca la ultima deplasare din campionat, 2-3 la Botoșani. Înainte de Farul – Unirea Slobozia, echipa antrenată de Claudiu Niculescu are o medie de două goluri încasate în precedentele cinci partide, oficiale sau amicale. Pe teren străin, Unirea a înregistrat trei succese, tot atâtea rezultate de egalitate și zece înfrângeri în acest sezon al Superligii. În deplasare, Slobozia nu a mai câștigat din decembrie, 3-2 cu Metaloglobus. Victoria de acasă cu Oțelul (2-1), înainte de pauza competițională, este singura a ialomițenilor în ultimele șase etape (în rest, patru eșecuri și un egal). După Farul – Unirea Slobozia, trupa lui Niculescu primește vizita Petrolului.
Farul – Unirea Slobozia – Meciuri directe (H2H) – Rezultate Fotbal România
Cele două echipe s-au confruntat de 12 ori în Superliga și eșalonul secund. Ialomițenii s-au impus de cinci ori, constănțenii au trei victorii în cont, iar patru partide s-au încheiat la egalitate. Ultimul joc direct a avut loc la Slobozia, în returul sezonului regular. Ialomițenii au câștigat cu 2-1. Papeau a semnat golul decisiv în minutul 90+3. Precedentele două meciuri de la Ovidiu au avut același scor pe tabelă, 1-1. Farul a trecut ultima oară de Unirea în noiembrie 2024, 1-0 în deplasare, iar acasă nu s-a mai impus din 2015,3-0 în liga a doua. A fost partida directă cu cea mai mare diferență de scor. Pe lângă cele 12 întâlniri din primele două eșaloane, statistica indică și o dublă în liga a treia, în sezonul 2017-2018, cu ambele partide câștigate de constănțeni.
Echipe probabile Farul – Unirea Slobozia – Meciuri Play-Out Superliga
- Farul: Munteanu – Maftei, Larie, Marins, Furtado – Radaslavescu, Dican, Vînă – Grigoryan, Ișfan, Alibec.
- Unirea Slobozia: Popa – Ibrian, Antoche, Orozco, Șerbănică – Dulcea, Lungu, Pop, Carnat – Espinosa, Dahan.
Concluzii
Varianata aleasă la jocul de duminică, de la Ovidiu, vizează cel puțin un gol marcat de constănțeni în prima repriză. Care este pronosticul tău pentru meciul Farul – Unirea Slobozia?
Vezi și ponturile pentru derby-ul din sferturile FA Cup, Manchester City – Liverpool. În Superliga Turciei se joacă Trabzonspor – Galatasaray. Rămâi cu BETuri.ro și pariază responsabil pe cele mai tari evenimente din lumea sportului. Cu informații utile te așteptăm și pe pagina de Facebook BETuri.ro. Să fie verde!
