girona
Sevilla
La Liga
30.08.2025
Estadio Municipal de Montilivi
GG
1.83
20:30 - Digi Sport 4

Girona – Sevilla – Ponturi Fotbal La Liga – 30.08.2025

Autor: Alex Ivan
Ultimul update pe: august 28, 2025
Rate this post

Runda a treia din La Liga aduce față în față un duel între două echipe cu mari probleme atât pe teren, cât și în afara lui: Girona – Sevilla. Cele două formații trec prin crize profunde, dar tocmai de aceea meciul de pe stadionul Montilivi promite să fie unul extrem de tensionat.  

Meciul Girona – Sevilla este programat sâmbătă, 30 august, de la ora 20:30, pe stadionul Montilivi, în etapa a treia din La Liga. Dacă dorești să urmărești partida în direct, poți face acest lucru pe Digi Sport 2. 

Girona este de nerecunoscut față de echipa spectaculoasă care termina pe locul 3 în sezonul 2023/24, iar Sevilla continuă să se afunde într-un declin care durează deja de câteva sezoane. Pentru ambele cluburi, duelul de sâmbătă seară poate fi un prim pas către redresare sau, dimpotrivă, încă un pas spre un sezon de coșmar.

Statistici Girona – Sevilla – Ponturi Meciuri Spania

  • Girona a terminat pe locul 3 în La Liga 2023/24, dar a pierdut numeroși jucători de bază în ultimul an și a avut emoții serioase în privința retrogradării în stadiunea precedentă.
  • În actualul sezon, catalanii au pierdut ambele meciuri disputate: 1-3 cu Rayo Vallecano și 0-5 cu Villarreal.
  • Sevilla are și ea două înfrângeri în primele două etape: 2-3 cu Athletic Bilbao și 1-2 acasă cu Getafe.
  • Ambele echipe au încasat minim două goluri în fiecare meci oficial din acest sezon.
  • Girona are o medie de 4 goluri primite pe meci în actuala stagiune.
  • Sevilla are doar o victorie în ultimele 13 meciuri oficiale din La Liga, din sezonul trecut până acum.

Ponturi Girona – Sevilla – Pariuri Fotbal La Liga 

Pronostic Girona – Sevilla

În mod normal, o formație de anvergura Sevillei ar porni ca favorită în fața Gironei. Totuși, forma actuală a celor două echipe ne arată o realitate diferită: ambele sunt în criză și caută cu disperare un prim rezultat pozitiv. Girona a fost extrem de vulnerabilă în apărare, primind 8 goluri în două meciuri, în timp ce Sevilla nu stă mult mai bine, având deja 5 goluri primite. Ambele echipe practică un joc lipsit de echilibru și comit multe greșeli individuale.

  • Pontul BETuri.ro pentru acest meci: Ambele echipe marchează, cotă 1.83, la Vivabet Pariuri Sportive. 

Formă Girona – Ponturi La Liga Spania

După sezonul istoric din 2023/24, când au încheiat pe podium, fanii Gironei și-au făcut așteptări mari. Din păcate, realitatea ultimelor luni este complet opusă. Clubul a vândut mai mulți jucători importanți, iar lotul actual pare dezechilibrat și lipsit de lideri. 

Michel, antrenorul care a scris istorie cu echipa, a început să-și exprime deschis nemulțumirea legată de politica de transferuri și de modul în care este condus clubul. În consecință, startul de sezon a fost catastrofal: 1-3 acasă cu Rayo Vallecano, urmat de un 0-5 dureros contra lui Villarreal.

Girona are mari probleme în defensivă. În atac, lucrurile nu sunt mult mai bune – ocaziile există, dar eficiența lipsește. Atmosfera din vestiar este tensionată. Un rezultat negativ contra Sevillei ar putea amplifica și mai mult presiunea asupra lui Michel și a conducerii.

Girona – Sevilla – Formă Oaspeți 

Sevilla trăiește, la rândul său, un adevărat coșmar. Clubul care cucerea Europa League de mai multe ori în ultimii 15 ani a ajuns acum să fie perceput drept o candidată serioasă la retrogradare.

Matias Almeyda a fost numit antrenor cu misiunea de a readuce echipa pe o pantă ascendentă. Startul este însă departe de a fi promițător. În prima etapă, Sevilla a pierdut la Bilbao, 3-2 cu Athletic. Andaluzienii au condus pe tabela de marcaj, dar au pierdut din nou pe final, semn al lipsei de concentrare. În etapa a doua, au cedat chiar pe Ramon Sanchez Pizjuan, 1-2 cu Getafe, ceea ce a provocat furia fanilor.

Echipa arată fragilă din punct de vedere mental, cedează ușor în momentele cheie și nu are constanță nici în apărare, nici în atac. Deși lotul include câțiva jucători valoroși, coeziunea lipsește complet. Sevilla are nevoie urgentă de un rezultat pozitiv. Meciul de la Girona poate fi oportunitatea ideală pentru a strânge primele puncte.

Meciuri Directe

În cele 10 confruntări directe care au avut loc de-a lungul timpului, Girona a câștigat de șase ori, iar Sevilla s-a impus în patru rânduri. Având în vedere forma actuală însă, tradiția contează mai puțin, iar acest duel poate fi mult mai echilibrat decât o arată statisticile.

Concluzii

Duelul Girona – Sevilla este, în acest moment, confruntarea a două cluburi aflate în criză profundă. Catalanii par complet debusolați după pierderea jucătorilor cheie, iar Sevilla continuă să trăiască în umbra propriului trecut glorios. Din punct de vedere al pariurilor, logica ne duce către un meci în care defensivele fragile vor lăsa spații, iar presiunea va genera erori. O remiză cu multe goluri nu este exclusă, dar nici un succes la limită al Sevillei.

Te invităm să arunci un ochi și peste alte partide interesante pe care le-am analizat pentru tine. În La Liga se mai joacă Rayo Vallecano – BarcelonaElche – Levante, Valencia CF – GetafeReal Madrid – MallorcaDeportivo Alaves – Atletico Madrid și Celta Vigo – Real Betis. În Premier League avem Brighton – Manchester City și Tottenham – Bournemouth. În Superliga România ne așteaptă partidele Rapid – UTA AradUnirea Slobozia – U Cluj sau Farul – Petrolul. Spor(t) în toate!

Alte ponturi utile:

barca-lassa
valencia
La Liga
14.09.2025
Estadi Johan Cruyff