Cremonese – Spezia – Ponturi Finală Play-Off Serie B – 29.05.2025
Tabloul cu echipele care vor participa sezonul viitor în Serie A va fi completat după finala din play-off-ul ligii secunde, Cremonese – Spezia. Prima manșă se dispută pe Stadio Giovanni Zini.
Calculele hârtiei au fost respectate, în condițiile în care cele două au încheiat sezonul regular imediat în spatele echipelor care au promovat direct, Sassuolo și Pisa. În semifinale, Spezia a câștigat ambele partide împotriva lui Catanzaro, în timp ce Cremonese a revenit în dubla cu Jube Stabia, după ce a cedat în jocul tur.
Promovarea nu ar reprezenta o premieră pentru cele două echipe. Cremonese are opt campanii în Serie A (ultima a fost 2022-2023), în timp ce Spezia a evoluat trei sezoane la rând în primul eșalon (între 2020 și 2023). Lombarzii stau mai bine în confruntările directe. Sunt neînvinși în precedente șapte partide cu Spezia din Serie B și au luat patru puncte în dubla din acest sezon.
Meciul Cremonese – Spezia se dispută joi, de la ora 21:30. Vezi și ponturile pentru partidele PSG – Inter, Betis – Chelsea, Reims – Metz, Oviedo – Cadiz, Melbourne City – Melbourne Victory, Levante – Eibar, Galatasaray – Bașakșehir, River Plate – Universitario sau Bohemians – Derry City.
Statistici Cremonese vs Spezia – Pronosticuri Serie B
- Cremonese nu a pierdut în ultimele șase partide de acasă, trei victorii și tot atâtea remize.
- Echipa pregătită de Giovanni Stroppa a cedat doar de două ori în precedentele 13 meciuri din Serie B.
- Nouă din ultimele 11 jocuri ale grupării din Cremona au avut cel puțin GG pe tabelă la final.
- Cremonese a înscris cel puțin o dată în 15 din precedentele 16 confruntări din Serie B și cel puțin de două ori în ultimele patru meciuri.
- Ambele echipe au punctat pe tabelă în patru din ultimele cinci partide jucate de Spezia, dar și în cinci din precedentele șapte disputate de trupa din Liguria pe teren străin.
- Echipa pregătită de Luca D’Angelo a terminat la egalitate în 11 din cele 20 de deplasări din Serie B în acest sezon.
- Spezia a marcat în fiecare din precedentele nouă partide. A și încasat gol în șapte din ultimele zece jocuri.
- S-au marcat 29 de goluri în ultimele nouă jocuri ale Speziei, o medie de peste trei pe meci.
- O medie de peste trei reușite pe meci s-a înregistrat și în precedentele cinci partide ale lui Cremonese.
- În șase din ultimele opt meciuri directe, tabela a arătat cel puțin GG3+ la final.
Ponturi Cremonese – Spezia – Pariuri Serie B
Pontul BETuri.ro: GG, cotă 1.65 la Betano.
Pontul BETuri.ro: GG, cotă 1.65 la Betano.
Finala din play-off se joacă între două echipe ofensive, care au o medie de peste trei goluri pe meci în ultimele cinci jocuri disputate. Însă, ambele au arătat slăbiciuni pe faza defensivă. Au păstrat poarta intactă doar o dată în cele cinci partide. Și jocurile directe din Serie B au fost spectaculoase. Șase din ultimele opt au fost de cel puțin GG3+. Pentru reușite în ambele porți pe Stadio Giovanni Zini, în Cremonese – Spezia, cota este de 1.65.
Forma gazdelor înainte de Cremonese – Spezia – Ponturi Fotbal Italia
Înainte de Cremonese – Spezia, echipa pregătită de Giovanni Stroppa a trecut în semifinalele din play-off de revelația Juve Stabia, nou-promovată sezonul trecut. Nu a fost însă o misiune simplă. Cremonese a pierdut meciul tur. A fost condusă cu 2-0, scor la care a ratat o lovitură de la 11 metri. Manșa secundă a fost echilibrată doar în prima oră de joc. Echipa lui Stroppa conducea cu 1-0, dar oaspeții au rămas în inferioritate numerică. Cremonese a profitat și în cele din urmă a câștigat cu 3-0 și s-a calificat în finală.
Cremonese nu a mai jucat din 2023 în Serie A. Și sezonul trecut a ajuns în play-off, dar a cedat în fața Veneziei, care avea să promoveze. Trupa din Cremona a jucat trei din ultimele patru partide în deplasare. Pe teren propriu, echipa lui Giovanni Stroppa a înregistrat opt victorii, tot atâtea remize și patru eșecuri. A avut al treilea cel mai bun atac în sezonul regular, dar și cea mai slabă defensivă dintre echipele ajunse în play-off. Deși nu a mai înscris din ianuarie, argentinianul Vazquez rămâne golgheterul lui Cremonese în acest sezon din Serie B, cu nouă reușite.
Formă Spezia – Pariuri Finală Play-Off Serie B
Ca și adversara din finală, echipa din Liguria a jucat ultima oară în Serie A în sezonul 2022-2023. Însă, spre deosebire de Cremonese, a trecut mai ușor de semifinalele acestui play-off, cu o dublă victorie. S-a impus cu 2-0 în manșa tur de la Catanzaro, iar acasă a câștigat cu 2-1. Esposito a marcat și a oferit un assist în duelurile cu gruparea din Calabria. Spezia are nouă meciuri la rând cu gol marcat. La finalul sezonului regular, echipa pregătită de Luca D’Angelo a avut cea mai bună defensivă din Serie B.
Spezia are palmares pozitiv în deplasările din acest sezon. A înregistrat șase victorii, 11 rezultate de egalitate și trei eșecuri pe teren străin. Doar echipa lui Rareș Ilie, Catanzaro, are la fel de multe remize în deplasare în acest campionat. Ultimul eșec afară al Speziei datează de la începutul acestei luni, 1-2 pe terenul celor de la Reggiana. Ambele echipe au punctat pe tabelă în trei din precedentele patru partide jucate de Spezia în deplasare. Aflat pe locul doi în topul marcatorilor din Serie B la finalul sezonului regular, puștiul Francesco Esposito (19 ani) a punctat și în semifinala împotriva lui Catanzaro și a ajuns la cota 18 în acest campionat.
Cremonese – Spezia – Meciuri directe (H2H) – Rezultate Italia
Au fost 18 confruntări directe în ultimele două decenii. Meciuri jucate în primele trei ligi din Italia. Palmaresul este de partea gazdelor de joi, cu nouă victorii, șase remize și trei eșecuri. Spezia nu s-a mai impus în duelurile directe din 2020, 3-2 acasă, în Serie B. În turul sezonului regular, partida de la Cremona s-a terminat la egalitate, 1-1. Cea mai mare diferență de scor s-a înregistrat în noiembrie 2023, Cremonese – Spezia 3-0. Partida directă cu cele mai multe goluri s-a jucat în Serie C, 4-2 în deplasare pentru Cremonese.
Echipe probabile Cremonese – Spezia – Finală Play-Off Serie B
Cremonese: Fulignati – Folino, Ravanelli, Ceccherini – Barbieri, Collocolo, Castagnetti, Vandeputte, Azzi – Vazquez, Johnsen.
Spezia: Gori – Wisniewski, Hristov, Mateju – Elia, Cassata, Nagy, Kouda, Aurelio – Di Serio, Esposito.
Concluzii
Cremonese a marcat 15 goluri în precedentele șase jocuri de acasă. A și primit gol în patru dintre acestea. Spezia are o medie de aproape două reușite pe meci în ultimele patru deplasări. Mergem pe varianta GG în disputa de pe Stadio Giovanni Zini. Care este pronosticul tău pentru Cremonese – Spezia?
Vezi și ponturile pentru partidele din MLS: Vancouver Whitecaps – Minnesota, Toronto – Philadelphia Union sau Cincinnati – FC Dallas. Rămâi cu BETuri.ro și pariază responsabil. Te așteptăm cu informații utile și pe pagina de Facebook. Să fie verde!