Viking – Brann | Ponturi Eliteserien | 24.06.2023
Viking – Brann este o rivalitate regională pe coasta de vest a Norvegiei, între două dintre cele mai mari orașe din țară: Stavanger și Bergen. Mai mult decât atât, duelul de acum aduce față în față locurile 2 (Brann) și 4 (Viking). Dacă ne-am raporta la palmaresul celor două cluburi, aceste clasări nu ar fi deloc surprinzătoare. Doar că Brann vine direct din liga a doua. În vreme ce Viking, fostul adversar al FCSB-ului din preliminariile Conference League, a încheiat ultimul sezon pe un dezonorant loc 11.
Viking – Brann este un meci contând pentru etapa cu numărul 11 din Eliteserien, un campionat care se dispută după formatul primăvară – toamnă. Duelul de pe SR-Bank Arena din Stavanger se va disputa sâmbătă seară, cu startul de la ora 19:00. Până atunci, poți urmări meciuri interesante de la Euro U21 2023: România – Spania, Belgia – Olanda, Franța – Italia sau chiar Norvegia – Elveția.
Motivarea ponturilor Viking vs Brann
- Cele două echipe sunt revelațiile acestui debut de sezon din Eliteserien. Viking a mai fost recent sus în clasament. Acum doi ani, clubul din Stavanger termina pe locul 3. Dar stagiunea precedentă a fost una sub așteptări, iar Viking a încheiat în a doua jumătate a clasamentului.
- Despre Brann nici nu mai are rost să vorbim. Retrogradarea din urmă cu doi ani a surprins fotbalul norvegian, dar formația din Bergen și-a revenit rapid. Echipa în roșu nu a avut rival în al doilea eșalon și a promovat rapid. Acum, Brann ocupă poziția a doua după primele 11 etape.
- Ultimele șase meciuri disputate de Brann s-au terminat cu peste 2,5 goluri înscrise. În cinci dintre aceste jocuri au marcat ambele echipe (GG3+).
- Viking are trei meciuri la rând cu gol înscris de ambele formații și peste 2,5 reușite în total (GG3+). Deși Viking ocupă locul 4, clubul din Stavanger a încasat mai multe goluri (19) decât formațiile aflate pe poziții retrogradabile.
Ponturi Viking – Brann – Pariuri Norvegia
Cote pariuri Viking vs Brann:

Ambele marchează (GG) – Pronosticuri Viking – Brann – Cota 1,40 la Unibet. Începem seria de ponturi Eliteserien cu o variantă pe goluri. Mizăm pe spectacol total în confruntarea din campionatul Norvegiei și pe cel puțin o reușită de fiecare parte. Cele două formații iubesc jocul ofensiv și cota de 1,40 oferită de bookmakeri pentru acest pronostic nu are cum să lipsească de pe biletul zilei fotbal european.
Forma gazdelor – Viking vs Brann
Viking s-a calificat în urmă cu două săptămâni în optimile de finală din NM Cup (Cupa Norvegiei), după ce a trecut cu 2-1 de divizionara secundă Fredrikstad. A fost o răzbunare pentru eșecul din campionat contra lui Molde, înfrângere venită la capătul unei confruntări cu șapte goluri (3-4).
Înaintea pauzei internaționale, băieții lui Bjarte Lunde Aarsheim au reușit să câștige în Eliteserien, în deplasare cu Sarpsborg (3-1). Viking are 17 puncte obținute în 10 etape și ocupă locul 4, la trei „lungimi” distanță de ultima treaptă a podiumului.
Absenții lui Bjarte Lunde Aarsheim- Viking – Brann
Slovenul Jost Urbancic este singurul accidentat din tabăra gazdă. Dacă vă uitați pe primul 11 al lui Viking, este foarte probabil să recunoașteți numele lui Birkir Bjarnason. Fostul component al senzaționalei naționale islandeze a ajuns la 35 de ani și a revenit în fotbalul nordic după experiențe în Anglia, Italia, Elveția sau Turcia.
Echipa de start a „celor în albastru închis”
Primul 11 pentru Viking FK (4-3-3): Gunnarsson – Haugen, Brekalo, Stensness, Pattynama – de Lanlay, Solbakken, Bjarnanson – Svendsen, D’Agostino, Tripic.
Indisponibili: Urbancic
Forma oaspeților și Clasament Eliteserien
De cealaltă parte, Brann nu a mai pierdut un meci de mai bine de o lună, de la un 1-2 cu Sarpsborg. Au urmat șapte victorii consecutive pentru formația din Bergen, inclusiv două în Cupă. După succesul la penalty-uri cu Aalesund, Brann va întâlni mai departe pe Brattvag.
Primul pas greșit după acea serie de succese pentru echipa antrenată de Eirik Horneland a venit chiar etapa trecută. Brann a cedat două puncte prețioase pe propriul teren contra lui Lillestrom, la capătul unei remize spectaculoase (2-2).
Absenții lui Eirik Horneland – Viking – Brann
Aune Heggebo este accidentat și nu va face deplasarea la Stavanger. Altfel, Bard Finne este omul momentului în Bergen. Atacantul în vârstă de 28 de ani are nouă goluri înscrise în debutul sezonului și a fost răsplătit prin convocarea la echipa națională a Norvegiei, pentru jocurile cu Scoția și Cipru din preliminariile Euro 2024.
Echipa de start a „celor în roșu”
Primul 11 pentru SK Brann (4-3-3): Dyngeland – Pedersen, Knudsen, Sery Larsen, Wolfe – Rasmussen, Heltne Nilsen, Myhre – Blomberg, Finne, Castro.
Indisponibili: Heggebo
Viking vs Brann – Meciuri directe
Cele două echipe s-au întâlnit de 64 de ori în istorie. Raportul victoriilor în aceste dueluri anterioare înclină spre Stavanger. Echipa din localitate s-a impus în 29 de rânduri. Trupa din Bergen are 23 de succese, iar alte 12 partide s-au terminat la egalitate.
Ultimul meci Viking – Brann a avut loc în urmă cu doi ani, în sezonul de dinaintea retrogradării formației în roșu. Viking câștiga deplasarea de la Bergen din noiembrie 2021 cu scorul de 2-0. În turul de la Stavanger, tot cei în albastru închis s-au impus (3-1).
Pronosticuri Viking vs Brann – Fotbal Norvegia
Cote pariuri Viking vs Brann:

Egal la pauză sau la final (PSF X) – Ponturi Viking – Brann – Cota 1,85 la Superbet. Se întâlnesc revelațiile acestui debut de sezon din campionatul Norvegiei. Ne este greu să spunem cine pleacă cu prima șansă și putem asista la absolut orice rezultat. Diferența va fi făcută de câteva aspecte și cu siguranță că egalul nu ar mulțumi pe nimeni, chiar dacă este vorba despre un duel direct din fruntea clasamentului.
Concluzii
Derby-ul de coastă din campionatul Norvegiei se anunță unul foarte interesant. Chiar dacă Bodo/Glimt pare desprinsă spre câștigarea unui nou titlu, orice clasare pe un loc de cupe europene ar însemna enorm pentru Viking sau Brann. Cum crezi că se va încheia duelul direct din weekend?
Până la următoarele dueluri din Eliteserien, rămâi alături de echipa BETuri și pariază pe cele mai spectaculoase campionate ale lumii. Nu uita că ai alte ponturi bune pentru tine pe site și pe grupul de Telegram. Totul pentru ca tu să fii informat și inspirat!