

ȚSKA 1948 Sofia – FCSB | Ponturi Preliminarii Conference League | 26.07.2023
Încep emoțiile pentru echipele românești. Toate cele patru reprezentante își dispută partidele în această săptămână. Noi ți-am pregătit ponturi și cote pentru ȚSKA 1948 Sofia – FCSB, partidă de miercuri seara.
ȚSKA 1948 Sofia se află la prima prezență în cupele europene din istorie. Formația bulgară a fost înființată în 2016 de un grup de suporteri, iar în stagiunea anterioară a reușit o performanță foarte bună: locul 3 la final. Astfel, echipa antrenată de bulgarul Atanas Ribarski ajunge în preliminariile Conference League, unde va avea un adversar dificil în turul secund.
FCSB a arătat ca o echipă matură în primele două etapă din Superliga. Roș-albaștrii par să practice un joc mai solid față de stagiunea anterioară. Trupa antrenată de Elias Charalambous are ca obiectiv calificarea pentru al doilea an la rând în grupele Conference League.
ȚSKA 1948 Sofia vs FCSB se va juca pe National Stadium Vasil Levski din Sofia miercuri, 26 iulie, de la ora 20:30. Partida se va transmite în România pe postul Antena 1.
Motivarea ponturilor pentru ȚSKA 1948 Sofia – FCSB – Preliminarii Conference League
- Este primul duel din istorie ȚSKA 1948 – FCSB în cupele europene.
- FCSB a început excelent sezonul din Superliga, bifând două victorii în tot atâtea meciuri.
- Și ȚSKA 1948 Sofia are un start foarte bun de sezon în Parva Liga, cu două succese la rând.
- Ne așteptăm la un duel deschis între cele două formații, ambele practicând un joc ofensiv.
Ponturi ȚSKA 1948 Sofia vs FCSB – Fotbal Preliminarii Conference League

FCSB nu pierde jocul din Bulgaria (X2) – Pronosticuri ȚSKA 1948 Sofia – FCSB – Cotă 1.47 la Superbet Pariuri Sportive. Roș-albaștrii par să fie mai maturi în joc și există idei clare în ceea ce privește (mai ales) ofensiva. Mai sunt lucruri de reglat în defensivă, dar vicecampioana pare pe drumul cel bun, așa că ne așteptăm la un joc bun făcut de FCSB în Bulgaria.
Preliminarii Conference League – Formă ȚSKA 1948 Sofia
ȚSKA 1948 Sofia a fost înființată în urmă cu șapte ani, iar în sezonul trecut a reușit o performanță unică în istoria recentă. „Alb-roșii” au încheiat Parva Liga pe poziția a treia, ceea ce le-a garantat prezența în preliminariile Conference League. În turul secund va urma duelul ȚSKA 1948 Sofia vs FCSB, în seara de miercuri.
Noul antrenor al echipei este bulgarul Atanas Ribarski, instalat pe banca tehnică pe 8 iunie. ȚSKA 1948 Sofia a bifat nu mai puțin de 9 transferuri în mercato. Toți jucătorii au venit liber de contract. Thalis (mijlocaș ofensiv), Kjartansson (atacant), Eva (atacant), Nguinda (fundaș dreapta), Piscevic (mijlocaș defensiv), Rapnouil (fundaș stânga), Gurishta (fundaș dreapta), Orachev (fundaș stânga) și Viyachki (fundaș central) au venit în această vară.
Parva Liga, prima ligă din Bulgaria, a început cam în același timp cu Superliga noastră. S-au disputat deja două etape. În prima rundă, ȚSKA 1948 Sofia a învins-o pe Levski Sofia cu 2-1 în deplasare. Pedrinho, din penalty, și Heliton au fost marcatorii echipei antrenate de Ribarski.
De asemenea, recent, ȚSKA 1948 Sofia a câștigat cu 3-0 contra modestei Pirin Blagoevgrad. Stoichkov a deschis scorul în minutul 9, iar Pedrinho a dublat avantajul în minutul 22, din penalty. Al treilea gol al celor de la ȚSKA a fost înscris de Rusev în prelungiri.
- 03.07.2023 ȚSKA 1948 Sofia – Dinamo Zagreb (Meci amical) 2-3
- 05.07.2023 Panathinaikos – ȚSKA 1948 Sofia (Meci amical) 1-0
- 09.07.2023 Aris – ȚSKA 1948 Sofia (Meci amical) 0-2
- 15.07.2023 Levski – ȚSKA 1948 Sofia (Parva Liga) 1-2
- 21.07.2023 ȚSKA 1948 Sofia – Pirin Blagoevgrad (Parva Liga) 3-0

Ambele formații vor înscrie (GG) – Ponturi ȚSKA 1948 Sofia vs FCSB – Cotă 1.85 la Betano Pariuri Online. Sunt două formații cu un joc ofensiv, așa că mizăm pe goluri în ambele porți. Totuși, calificarea se va decide, cel mai probabil, în jocul de la București.
Ponturi Preliminarii Conference League – Formă FCSB
FCSB a reușit puține transferuri în acest mercato până acum, dar roș-albaștrii au arătat un joc solid în primele runde din Superliga. Acum, echipa antrenată de Elias Charalambous revine în preliminariile Conference League cu gândul la calificarea în grupele competiției. Performanța a fost reușită și anul trecut. În turul 2 preliminar va fi ȚSKA 1948 Sofia vs FCSB, în seara de miercuri.
Recent, roș-albaștrii au jucat eternul derby contra lui Dinamo. La final, FCSB a obținut o victorie la limită, scor 2-1, în ciuda faptului că au putut marca mai multe goluri. Prima repriză a jocului de pe Arcul de Triumf le-a aparținut celor de la FCSB. Roș-albaștrii au ratat două ocazii mari în start, iar apoi au deschis scorul în minutul 30. Florinel Coman a șutat puternic din apropierea careului și a marcat primul gol din meci.
Desprinderea pentru FCSB a venit în minutul 35, când Olaru a dublat avantajul pentru vicecampioană cu un șut în forță din interiorul careului. A urmat în prelungiri ocazia lui Miculescu de a face 3-0, dar jucătorul venit de la UTA sezonul trecut a ratat incredibil.
În partea secundă a jocului dintre FCSB și Dinamo s-a mai echilibrat partida. Dinamoviștii au reușit chiar să înscrie pe final prin Gregorio, după o gafă a lui Târnovanu. La final, roș-albaștrii au bifat un nou succes și au șase puncte după primele două runde.
- 27.05.2023 FCSB – Rapid (Superliga Play-off) 1-5
- 01.07.2023 Anderlecht – FCSB (Meci amical) 5-2
- 05.07.2023 FCSB – Paok (Meci amical) 1-1
- 16.07.2023 FCU Craiova – FCSB (Superliga) 1-3
- 22.07.2023 FCSB – Dinamo (Superliga) 2-1
CSKA 1948 vs FCSB – Formații probabile – Preliminarii Conference League
Atanas Ribarski ar putea alinia un 4-2-3-1 în duelul ȚSKA 1948 Sofia – FCSB: Naumov – Gurishta, Petrov, Heliton, Orachev – Stoichkov, Daskalov – Karagaren, Umarbaev, Oliveira – Kjartansson.
Elias Charalambous va replica, probabil, cu un 4-3-3 pentru FCSB: Târnovanu – Pantea, Dawa, Haruț, Radunovic – Șut, Olaru, Edjouma – Băluță, Compagno, Coman.
ȚSKA 1948 Sofia – FCSB – Meciuri directe (H2H)
Duelul ȚSKA 1948 Sofia vs FCSB va fi primul din istorie între cele două formații în cupele europene.
Pronosticuri ȚSKA 1948 Sofia vs FCSB – Conference League

FCSB va înscrie 1-2 goluri în deplasarea din Bulgaria – Ponturi ȚSKA 1948 Sofia – FCSB – Cotă 1.60 la Winner Pariuri Online.
Concluzii
ȚSKA 1948 Sofia vs FCSB se anunță un duel echilibrat în turul din Bulgaria. Ambele echipe au început în forță sezonul în ligile interne. Totuși, experiența vicecampioanei României își va spune cuvântul în cupele europene, iar bulgarii ar trebui eliminați după cele două partide.
Echipa BETuri ți-a pregătit ponturi și pentru alte meciuri: Brann – Viking, Twente – Hammarby, Craiova – Oțelul, Botoșani – Petrolul, Dnipro vs Panathinaikos, Servette vs Genk, PAOK – Beitar Ierusalim, Club Brugge – Aarhus, CFR Cluj vs Adana Demirspor sau Sepsi vs ȚSKA Sofia. În weekend avem și Zverev – Van Assche, Lehecka – Thiem, Oțelul – FCSB, Real Madrid – Barcelona.
Până la următoarele ponturi, rămâi alături de echipa BETuri. Și pariază pe cele mai spectaculoase evenimente sportive. Nu uita că ai alte ponturi pentru tine pe site, dar și în grupul nostru de Telegram BETuri. Spor(t) în toate!