Țara Galilor – Cehia | Ponturi Pariuri Meciuri Amicale | 29.03.2022
Țara Galilor – Cehia, meci amical între echipe naționale. Țara Galilor a obținut calificarea în finala play-off-ului pentru Campionatul Mondial din Qatar. Cehia a fost eliminată după prelungiri de către Suedia, iar principalul target al cehilor este de a obține rezultate cât mai bune în Nations League. Îți prezentăm forma actuală a celor două echipe, dar și ponturile propuse de echipa noastră pentru această dispută.
Nu uita și de supermeciul Kyrgios – Sinner, de la ATP Miami, de asemenea analizat de noi!
Țara Galilor – Cehia – Pronosticuri Meciuri Amicale Internaționale
- PsF X – cotă 1.62 la Superbet Pariuri Online. Mizăm pe faptul că cele două naționale sunt obosite după play-off-ul pentru Campionatul Mondial, astfel sunt șanse mari să vedem un rezultat egal cel puțin la pauză. Țara Galilor, dar și Cehia sunt echipe predominant defensive, iar contextul meciului amical crește șansele de a avea parte de o partidă închisă.
- Total Goluri – Sub 2,5 – cotă 1.58 la Unibet Pariuri Sportive. Pornind de la aceeași premisă conform căreia nu vom avea o partidă ofensivă, credem că numărul golurilor înscrise nu va fi unul mare. Atât miza partidei, cât și situația recentă petrecută în play-off sugerează posibilitatea de a nu avea o dispută foarte ofensivă.
Forma celor două echipe – Meciuri Amicale Internaționale
Țara Galilor – Cehia ne aduce o echipă gazdă cu un nivel de încredere foarte ridicat. Wales așteaptă aplanarea situației din Ucraina pentru a-și afla viitoarea adversară din finala play-off-ului. Galezii vor evolua împotriva câștigătoarei dintre Scoția și Ucraina, iar această partidă decisivă se preconizează că va avea loc în această vară. Gareth Bale a fost omul meciului împotriva Austriei și mulți se așteaptă la o revenire în forță a jucătorului lui Real Madrid în viitorul apropiat.
Forma gazdelor înainte de Țara Galilor – Cehia
- 24.03.2022 – Țara Galilor – Austria – 2:1
- 16.11.2022 – Țara Galilor – Belgia – 1:1
- 13.11.2022 – Țara Galilor – Belarus – 5:1
- 11.10.2022 – Estonia – Țara Galilor – 0:1
- 08.10.2022 – Cehia – Țara Galilor – 2:2
Cehii vin după o partidă epuizantă împotriva Suediei, partidă finalizată cu înfrângerea Cehiei. Meciul a ajuns în prelungiri și a fost decis în ultimele 10 minute ale prelungirilor. Mulți se așteptau ca Cehia să fie o echipă prezentă la Campionatul Mondial din Qatar, însă aceștia s-au împiedicat de stilul de joc pragmatic al suedezilor. Focusul principal al Cehiei pentru perioada imediat următoare este o clasare cât mai bună în cadrul competiției UEFA Nations League.
Forma oaspeților înainte de Țara Galilor – Cehia
- 24.03.2022 – Suedia – Cehia – 1:0 (după prelungiri)
- 16.11.2022 – Cehia – Estonia – 2:0
- 11.11.2021 – Cehia – Kuweit – 7:0
- 11.10.2021 – Belarus – Cehia – 0:2
- 08.10.2021 – Cehia – Țara Galilor – 2:2
Concluzii
După cum am precizat și pe parcursul acestui articol, anticipăm o partidă cu puține faze de poartă, astfel cu un număr scăzut de goluri. Țara Galilor și-a atins scopul cu privire la calificarea în finala play-off-ului, în timp ce naționala Cehiei este demoralizată după înfrângerea suferită în fața Suediei. Având în vedere forma excelentă de moment pe care a dovedit-o Gareth Bale, propunem și următorul pont: Gareth Bale – Marchează oricând – cotă 2.52 la Betano Pariuri Online.
Pentru această săptămână am pregătit ponturi cititorilor noștri și pentru alte partide interesante. Câteva dintre meciurile propuse sunt următoarele: Israel – România, Franța – Africa de Sud, Danemarca – Serbia, Algeria – Camerun, Olanda – Germania sau Polonia – Suedia.
Toate meciurile le găsiți pe site-ul BETuri, analizat de specialiștii noștri. Găsiți cele mai importante informații, dar și ponturi câștigătoare, atât în interiorul materialelor cât și pe grupul nostru de Telegram sau pagina de Facebook BETuri. Totul pentru ca tu să fii informat și inspirat!