Slovan Bratislava – Basel – Ponturi Conference League – 16.03.2023
Slovan Bratislava – Basel va fi un meci foarte disputat, ce va decide echipa care va merge în sferturile Conference League. Site-ul nostru îți oferă cel mai bun pronostic Slovan Bratislava – Basel, dar și alte ponturi tari din cupele europene.
Meciul tur dintre cele două formații a reprezentat o surpriză. Elvețienii au pornit ca mari favoriți în acea partidă, dar au reușit să scoată doar un egal pe teren propiu, 2-2. Acum elvețienii sunt nevoiți să obțină calificarea în Slovacia.
Basel reprezintă echipa mai bună, echipa mai valoroasă și cu o mai mare experiență în Cupele Europene. Care a plecat ca favorită în acest duel cu slovacii. Însă la retur vor avea o misiune grea.
Slovan a fost dominată pe terenul celor de la Basel. Dar elevii lui Vladimir Weiss au practicat un joc foarte eficient și au reușit să-și păstreze vie speranța de calificare. Vor reuși însă să facă acest lucru și la returul Slovan Bratislava – Basel de joi seara?
Cine transmite Slovan Bratislava – Basel – Pariuri Conference League
Meciul Slovan Bratislava – FC Basel se va disputa joi, 16.03.2023 de la ora 19:45 pe stadionul “ Tehelne pole” din Bratislava. Meciul va putea fi urmărit pe platforma Voyo.
Motivarea Ponturilor Slovan Bratislava – Basel – Pronosticuri Conference League
- În meciul Slovan Bratislava – Basel, elvețienii pleacă cu un ușor avantaj. Echipa lui Heiko Vogel reprezintă echipa mai valoroasă, care are în componență jucătorii mai buni. Iar experiența net superioară acumulată de elvețieni în cupele europene ar trebui să facă în mod clar diferența.
- Meciul tur a fost dominat de către elvețieni. Dar fotbaliștii de la Slovan au fost foarte eficienți și au reușit să scoată un rezultat de egalitate. Pe teren propriu, echipa lui Weiss poate încerca să practice un fotbal mai ofensiv, lăsându-se descoperită mai mult.
- Oaspeții vin cu un moral mai bun în această partidă retur. Basel vine după un egal cu ocupanta locului trei, St. Gallen, în campionat. Slovan Bratislava a pierdut cu Zilina, și astfel s-a îndepărtat de primul loc al campionatului slovac.
- Basel s-a calificat în această fază a Conference League după ce a trecut cu 2-0 în retur de cei de la Trabzonspor, după ce în tur au înregistrat o înfrângere. Acea reușită ar putea să le dea elvețienilor speranțe înainte de partida retur Slovan Bratislava – Basel.
Ponturi Slovan Bratislava – Basel – Meciuri Conference League
- Noi îți oferim cel mai bun pont Slovan Bratislava – Basel. Formația lui Heiko Vogel reprezintă echipa mai puternică, care practică un fotbal mai bun. Suntem de părere că în acest meci, valoarea individuală a jucătorilor și experiența din cupele europene va face diferența. Astfel, mergem pe o calificare a elvețienilor (Basel trece mai departe) la o cotă de 2.00 oferită de Superbet. Credem că Basel va conduce ostilitățile și în această partidă și va reuși să se califice în sferturi.
Formă Slovan Bratislava – Fotbal Conference League
Slovan vine după o înfrângere dureroasă în campionat , 0-1 cu Zilina. Dun. Streda a câștigat etapa trecută și s-a îndepărtat la patru puncte față de cei de la Slovan. Iar în acest context, elevii lui Vladimir Weiss ar putea să se concentreze mai mult pe meciul din Conference League care urmează.
Slovan poate merge însă pe două fronturi. Dar pentru o echipă cotată la doar 16,5 milioane de euro este greu să obțină titlul în competiția internă și să producă rezultate bune și pe plan european. Mai ales că adversarele devin mai bune pe parcurs ce competiția intercluburi se apropie de final.
Slovan nu a arătat extraordinar în meciul tur în fața elvețienilor de la Basel. Deși au avut câteva inițiative interesante pe faza de atac, au cam fost dominați. Pe teren propriu, își propun să schimbe dinamica meciului și să obțină calificarea în duelul Slovan Bratislava – Basel. Dar vor fi capabili de acest lucru?
Formă Basel – Ponturi Conference League
Basel vine după un egal în campionat în fața celor de la St. Gallen și păstrează șanse reale la primele două locuri. În Elveția titlul este aproape jucat. Young Boys Berna va deveni probabil campioană, având 16 puncte avans față de locul secund. Basel în acest moment se află pe locul al șaselea. Dar este la doar patru puncte distanță de locul doi, ocupat de Servette.
Basel a avut un parcurs european bun. A reușit să revină în manșa trecută și să se impună cu 2-0 pe teren propiu cu Trabzonspor, deși pierduseră meciul din tur. Acum, au remizat “acasă”. Dar vor merge la Bratislava pentru a obține încă un rezultat favorabil, care să le aducă calificarea în sferturi.
Basel a arătat foarte bine în meciul tur. Deși au avut câteva carențe defensive care le-a permis slovacilor să se țină aproape. Vor reuși să producă un fotbal la fel de consistent și în marja retur a dublei Slovan Bratislava – Basel?
Formații probabile Slovan Bratislava – Basel – Pronosticuri Conference League
Vladimir Weiss probabil va miza pe următoarea echipă în meciul Slovan Bratislava – Basel:
Chovan – Medvedev, Kashia, De Marco, Lovat – Kucka, Lichy – Cavric, Weiss, Chakvetadze – Abubakari.
Heiko Vogel poate miza pe următoarea echipă în deplasarea de la Bratislava:
Hitz – Lang, Pelmard, Calafiori – Novoa Ramos, Xhaka, Burger, Kade – Ndoye, Amdouni – Zeqiri.
Meciuri directe (H2H) Slovan Bratislava – Basel – Pariuri Conference League
Meciul tur Slovan Bratislava – Basel a fost dominat de către elvețieni. Basel a avut mai mult mingea și a reușit să-și creeze ocaziile mai mari de a înscrie. Însă oaspeții au fost eficienți și au smuls un egal pe finalul meciului. Ce se va întâmpla la retur?
Concluzii
Noi suntem de părere că elvețienii vor obține calificarea în sferturi în urma partidei Slovan Bratislava – Basel. Oaspeți reprezintă echipa mai valoroasă, mai experimentată, care și-a demonstrat superioritatea pe gazon în partida tur. Și va face un meci mare la Bratislava în urma căruia vor accese în sferturi.
Pentru tine am analizat și alte meciuri tari de fotbal, precum Petrolul – UTA, Braga – Porto, Real Valladolid – Athletic Bilbao sau FCSB – Universitatea Craiova. Te sfătuim să arunci un ochi și pe paginile noastre de UFC, Tenis și Baschet, pentru alte ponturi interesante.
Alătură-te grupului nostru de Telegram Beturi unde vei avea acces la alte ponturi interesante, și abonează-te la canalul nostru de YouTube pentru cele mai tari emisiuni, BETuri 1X2, care vine cu cele mai bune ponturi, dar și BETuri Show, ce propune discuții pe cele mai interesante subiecte din Superliga . Stai alături de noi și transformă-ți pasiunea într-un mod de a face profituri constante. Spor(t) în toate!