Senegal – Capul Verde – Ponturi Cupa Africii pe Națiuni – 25.01.2022
S-a încheiat deja faza grupelor la Cupa Africii pe Națiuni, unde stă să înceapă faza eliminatorie. Marți seară, de la ora 18, într-una dintre partidele din optimile de finală ale competiției se vor întâlni Senegal – Capul Verde. Meciul nu este transmis de canalele de televiziune din România, însă poate fi urmărit pe Superbet, cu condiția de a avea un cont activ.
Senegal este neînvinsă la acestă ediție a Cupei Africii pe Națiuni și a terminat grupa pe prima poziție, având doar o victorie. În timp ce Capul Verde se numără printre naționalele care au ocupat patru dintre cele șase cele mai bune locuri 3, iar astfel a obținut „biletele” pentru fazele eliminatorii ale competiției.
Senegal este mare favorită la calificare.
Senegal vs. Capul Verde – motivare ponturi Cupa Africii
- Ultimele cinci partide în care a fost implicată Senegal au oferit mai puțin de trei goluri (S2,5). Ultimele trei au fost chiar cu mai puțin de două goluri (0-1).
- Cinci din ultimele șase meciuri în care a fost implicată naționale din Capul Verde au oferit mai puțin de trei goluri (S2,5).
- Toate cele patru întâlniri directe Senegal – Capul Verde s-au încheiat cu mai puțin de trei goluri marcate (S2,5). Toate au fost câștigate de Senegal.
- Senegal nu a mai pierdut în timpul regulamentar de 14 partide.
Senegal – Capul Verde – ponturi Cupa Africii pe Națiuni
- Senegal – Capul Verde, meciul se va încheia cu victoria senegalezilor, la o cotă de 1,57 pe care o oferă Unibet Pariuri & Casino.
Senegal, calificată, însă nu strălucește
Senegal a bifat calificarea, a câștigat grupa, însă nu a convins prin joc. În trei meciuri, în care a întâlnit naționalele din Zimbabwe, Guinea și Malawi, a înscris o singură dată.
Golul care până la urmă s-a dovedit îndeajuns pentru calificarea Senegalului a fost cel din prima partidă, contra lui Zimbabwe. A căzut exact la ultima fază a meciului, în minutul 90+7, o lovitură de pedeapsă care a fost transformată Sadio Mane, atacantul celor de la Liverpool.
Au urmat două rezultate de egalitate fără gol marcat. 0-0 cu Guinea, apoi un 0-0 cu cei din Malawi. Economicos, fără sclipiri, cu un Mane care nu e nici pe departe în forma pe care a arătat-o la Liverpool.
Senegal, în drum spre Campionatul Mondial
Sengalul se află și în drumul spre Campionatul Mondial din Qatar, acolo unde speră că va reuși să se califice. A terminat pe primul loc prima fază a calificărilor, o grupă din care au mai făcut parte Togo, Namibia și Congo. Nu a întâmpinat probleme, având dublul numărului de puncte față de ocupanta poziției secunde.
Senegal – Capul Verde – posibila formulă de start a gazdelor
Senegalul are mulți jucători importanți pe la echipele din campionatele puternice ale Europei și ar putea începe contra celor din Capul Verde în formula 4-3-3 cu Edouard Mendy – Bouna Sarr, Koulibaly, Diallo, Ciss – Kouyate, Napalis Mendy, Gueye – Dia, Diallo, Mane.
Capul Verde, egala Camerunului
Capul Verde a început turneul cu o victorie împotriva modestei Etiopia. Jucătorii și-au făcut treaba și au învins cu scorul de 1-0, reușită a lui Tavares, în prelungirile primei reprize.
A urmat înfrângerea cu 0-1 în fața Burkinei Faso, iar apoi ultima partidă contra gazdei Camerun. Iar Capul Verde a rezistat și nu a primit gol, meciul de la Yaounde încheindu-se 0-0.
Capul Verde a devenit astfel al doilea cel mai bun loc 3 din grupe și și-a atins obiectivul. De acum, orice se va întâmpla va fi doar bonus.
Capul Verde a arătat în ultima perioadă că nu este o națională care să fie ignorată. Spunem asta nu doar prin prisma rezultatului de egalitate cu Camerun, dar și a evoluției din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022. A terminat pe poziția secundă într-o grupă câștigată de Nigeria, însă la doar două puncte în spatele „super vulturilor”. Capul Verde remiza cu Nigeria în deplasare, în ultima rundă, scor 1-1. Asta după ce pe teren propriu a fost învinsă cu greu, 1-2, după ce a condus cu 1-0.
Senegal – Capul Verde – prim „11” probabil al oaspeților
Capul Verde ar putea să înceapă în formula 5-3-2 cu Vozinha – Fortes, Borges, Lopes, Stopira, Tavares – Willy Semedo, Andrade, Rocha Santos – Lisandro Semedo, Monteiro.
Senegal – Capul Verde – meciuri directe (H2H)
Sengal – Capul Verde s-au întâlnit de patru ori iar în toate meciurile câștig de cauză au avut senegalezii. Trei victorii cu scorul de 2-0 și una cu 1-0, ultima dintre ele în primul meci direct, în 2010.
Senegal – Capul Verde au jucat ultima dată un meci amical în 8 iunie 2021. A fost 2-0, goluri reușite de Idrissa Gueye de la PSG și de Mane de la punctul cu var.
Senegal – Capul Verde s-au opus și în grupele preliminare pentru Campionatul Mondial din 2018. Două victorii cu 2-0 pentru senegalezi.
Senegal – Capul Verde – pronosticuri Cupa Africii
- Senegal vs. Capul Verde, nu se vor marca mai mult de două goluri în meci, la o cotă de 1,45 pe care o oferă Fortuna Pariuri Online.
Concluzii
Senegalul are unul dintre cele mai valoroase loturi de la Cupa Africii pe Națiuni. Se numără printre favoritele la câștigarea trofeului, însă jucătorii vor trebui să dea mai mult pe gazon pentru a atinge această performanță. Câștigătoarea dintre Senegal – Capul Verde o va întâlni în sferturile de finală pe învingătoarea dintre Mali – Guineea Ecuatorială.
Optimile de finală vor debuta duminică, atunci când se va desfășura Burkina Faso – Gabon, respectiv Nigeria – Tunisia. Printre celelalte dispute din această fază a competițiie se numără Camerun – Insulele Comore și Maroc – Malawi. Toate meciurile le găsiți analizate pe site-ul BETuri, care vă ține la curent cu toate noutățile referitoare la Cupa Africii pe Națiuni, dar și la meciurile importante din campionatele Europei. Tot pe site-ul nostru găsiți analize și ale meciurilor de la Campionatul European de handbal masculin, însoțite de ponturi. Nu uita să arunci un ochi și pe Facebook sau Telegram! Alături de specialiștii BETuri ai de unde să alegi… câștigător!