Olanda – Franța | Ponturi Preliminarii Euro 2024 | 13.10.2023
Olanda – Franța este, pe hârtie, unul dintre cele mai tari jocuri din calificările pentru Campionatul European de anul viitor. Doar că ”Les Bleus” au trecut rapid la conducerea grupei și au tranșat soarta primului loc încă din prima rundă, de la acel 4-0 contra „Portocalei mecanice” de pe teren propriu. Acum, finaliștii Mondialului din Qatar merg la Amsterdam cu gândul de a obține un nou rezultat pozitiv.
Olanda – Franța este un meci din preliminariile Euro 2024. Duelul de pe Johan Cruijff Arena din Amsterdam se va disputa vineri seară, cu startul de la ora 21:45. În aceeași zi poți urmări și confruntările Portugalia – Slovacia, Austria – Belgia sau Irlanda – Grecia.
Motivarea ponturilor – Olanda – Franța – Calificări Euro 2024
- ”Les Bleus” au câștigat fără probleme meciul Olanda – Franța disputat pe Stade de France în luna martie. Campionii mondiali din 2018 au defilat în fața „batavilor” și s-au impus cu 4-0, în chiar primul meci al grupei. Asta în condițiile în care duelul dintre cele două selecționate părea să fie unul pentru primul loc în grupa din preliminariile Euro 2024.
- Pentru elevii lui Didier Deschamps au urmat patru victorii în calificările europene. Francezii nu au primit nici măcar un gol în cele două succese cu Irlanda (1-0 în deplasare și 2-0 acasă), respectiv contra Greciei (1-0 acasă) și Gibraltar (3-0 în deplasare). După finala CM 2022 pierdută la penalty-uri cu Argentina, primul și singurul eșec al „cocoșilor galici” a fost în amicalul cu Germania de luna trecută (1-2).
- Olanda a trecut peste înfrângerea împotriva Franței și a câștigat ultimele trei partide din preliminariile Euro 2024. Selecționata de la Amsterdam este favorită la ocuparea locului secund după ce le-a învins pe Gibraltar (3-0), Grecia (3-0) și Irlanda (2-1).
- În ultimele opt meciuri disputate de olandezi în toate competițiile s-au marcat peste 2,5 goluri.
- Franța a înscris în precedentele 10 partide, fie ele amicale sau oficiale.
Ponturi Olanda – Franța – Pariuri Preliminarii Euro

X2 – Pronosticuri Olanda – Franța – Cota 1,47 la Betano. Deschidem seria de ponturi preliminarii Euro 2024 cu o variantă tip șansă dublă. Mizăm pe un rezultat pozitiv al ”Les Bleus”, care pleacă din postura de ușor favoriți în duelul de la Amsterdam. Francezii își vor asigura în bună măsură primul loc și calificarea la turneul final de anul viitor în cazul în care nu vor pierde în deplasarea din Țările de Jos.
Forma gazdelor și Rezultate Preliminarii Euro 2024
Olanda a câștigat în Irlanda ultimul meci din calificările europene. „Batavii” s-au văzut conduși de „verzi” încă din minutul 4, după reușita din penalty a lui Idah. Oaspeții au avut însă puterea de a reveni și au înscris și ei de la 11 metri, prin Gakpo. În a doua repriză, Weghorst a înscris din pasa lui Dumfries și a adus toate cele trei puncte pentru olandezi. Tot în luna septembrie, Țările de Jos au învins-o fără probleme pe Grecia (3-0).
Băieții lui Koeman au nouă puncte obținute după patru etape. Aceștia sunt la egalitate cu Irlanda, dar au un meci mai puțin disputat.
Lotul lui Ronald Koeman – Olanda vs Franța
Fostul antrenor și jucător al Barcelonei are doi mari absenți pentru acțiunea din această lună. Frenkie de Jong este accidentat și nu va putea evolua la mijlocul terenului. Fără omul Barcei, Koeman se poate baza totuși pe Reijnders (AC Milan), De Roon (Atalanta) sau Wieffer (Feyenoord). În apărare, De Ligt (Bayern) are probleme medicale. Van de Ven, noul titular din linia de fund la Tottenham, poate profita de acest lucru și să intre încă din primul minut.
Echipa de start a „Portocalei mecanice”
Primul 11 pentru olandezi (3-4-3): Flekken – Van de Ven, van Dijk, Ake – Dumfries, de Roon, Wieffer, Blind – Simons, Malen, Gakpo.
Forma oaspeților și Rezultate Preliminarii Euro 2024
De cealaltă parte, Franța are victorii pe linie în aceste preliminarii: 4-0 vs Olanda (acasă), 1-0 vs Irlanda (deplasare), 3-0 vs Gibraltar (deplasare), 1-0 vs Grecia (acasă) și Irlanda (2-0 acasă).
”Les Bleus” au pierdut însă precedentul joc disputat: 1-2 vs Germania, într-un meci amical.
Lotul lui Didier Deschamps – Olanda – Franța
Nu sunt modificări importante în echipa „cocoșilor galici”. Konate (Liverpool) și Clauss (Marseille) revin la echipa națională după ce au ratat acțiunea din septembrie. Aducerea lui Clauss ar putea însemna că Deschamps ia în calcul să-l utilizeze pe Kounde (Barcelona) în centrul defensivei. Todibo (Nice) și Disasi (Chelsea) nu au mai fost convocați. Pe listă nu se află nici N’Golo Kante, ajuns la Al-Ittihad (Arabia Saudită).
Echipa posibilă de start a ”Les Bleus”
Primul 11 pentru Franța (4-2-3-1): Maignan – Kounde, Upamecano, Konate, T Hernandez – Tchouameni, Camavinga – Coman, Griezmann, Mbappe – Kolo Muani.
Olanda vs Franța – Meciuri directe
Cele două selecționate s-au întâlnit de 29 de ori în istorie. ”Les Bleus” conduc la capitolul victoriilor obținute în aceste dueluri anterioare, cu 15 succese. Olandezii au câștigat în 11 rânduri. Doar trei partide s-au terminat la egalitate.
Ultimul meci Olanda – Franța s-a disputat în luna martie, în prima etapă a preliminariilor Euro 2024. Gazdele de pe Stade de France s-au impus atunci fără probleme, cu un sec 4-0. Lucrurile au fost rezolvate încă din primele 20 de minute, când au marcat Griezmann, Upamecano și Mbappe. Pe final, starul lui PSG a mai punctat o dată.
Pronosticuri Olanda – Franța – Ponturi Preliminarii Euro 2024

Ambele marchează (GG) – Ponturi Olanda – Franța – Cota 1,85 la Superbet. Ne așteptăm la o partidă extrem de spectaculoasă vineri seară. Cele două echipe au la dispoziție soluții excelente pe fază ofensivă și se anunță show la Amsterdam. După ce a primit patru goluri în tur, „Portocala mecanică” va încerca să limiteze cât mai mult capacitățile din atac ale francezilor. Dar gazdele au și forța necesară pentru a marca cel puțin o dată.
Concluzii
Ne așteptăm la o partidă echilibrată, în care orice rezultat final este posibil. Acordăm însă credit elevilor lui Didier Deschamps, pe care îi vedem ușor favoriți la victorie vineri seară. Care crezi că va fi scorul final în Olanda – Franța? Până la următoarele dueluri din Preliminarii Euro 2024, rămâi alături de echipa BETuri și pariază pe cel mai spectaculoase campionate ale lumii. Nu uita că ai alte ponturi bune pentru tine pe site și pentru duelurile Belarus – România sau Spania – Scoția. Totul pentru ca tu să fii informat și inspirat!