ecuador
venezuela
Copa America
23.06.2024
Levis Stadium, California
sub 2,5 goluri
1.60
01:00

Ecuador – Venezuela – Ponturi Pariuri Copa America 2024

Autor: Cristi Geiger
Ultimul update pe: iunie 20, 2024
Rate this post

Ecuador – Venezuela este meciul de debut pentru cele două reprezentative la Copa America 2024. Pe Levi’s Stadium din Santa Clara (California) se întâlnesc două echipe cu evoluții bune în preliminariile pentru mondialul care va fi găzduit tot de Statele Unite. Ambele se află, după șase meciuri, pe locuri ce asigură prezența la turneul final.

Pe lângă Ecuador și Venezuela, din grupa B la Copa America mai fac parte Mexic și Jamaica.

Și la ediția precedentă, din 2021, Ecuador și Venezuela au fost repartizate în aceeași grupă. A fost un meci încheiat la egalitate, 2-2, cu un gol al egalării reușit de Venezuela în minutul 90+1.

Ultimul meci direct s-a jucat în noiembrie anul trecut, în preliminariile pentru mondialul din 2026. Venezuela a fost gazda partidei în care s-a înregistrat o remiză albă.

Vezi și ponturile pentru alte meciuri de la Copa America: Brazilia – Costa Rica, Columbia – Paraguay, SUA – Bolivia, Peru – Chile, Uruguay – Panama și Mexic – Jamaica.

Pronostic Ecuador – Venezuela – Ponturi Copa America 2024

betano
Ponturi Ecuador vs Venezuela – Copa America
Cota 1.60

Betano, Sub 2,5 goluri, cotă 1.60.

Doar două din ultimele șase meciuri directe au avut mai mult de două goluri pe tabelă la final. Venezuela și Ecuador sunt foarte solide în defensivă, au primit doar câte trei goluri fiecare în cele șase partide disputate până acum în preliminariile CM. De altfel, confruntarea directă s-a încheiat fără goluri. Pe de altă parte, cele două nu au avut o medie mai mare de un gol înscris pe meci. În ultimele 13 partide, oficiale sau amicale, Venezuela a încasat doar opt goluri. Ecuador a primit șapte în precedentele zece meciuri. Pentru mai puțin de trei reușite pe tabelă în confruntarea de pe Levi’s Stadium, cota este de 1.60.

Formă Ecuador – Preliminarii CM 2026 și partide amicale.

Înainte de Ecuador – Venezuela, echipa antrenată de Felix Sanchez Bas a susținut trei partide amicale în doar șase zile.  A pierdut cu Argentina (0-1) și a câștigat cu Bolivia (3-1) și Honduras (2-1). Toate aceste meciuri s-au disputat în Statele Unite, țară care organizează Copa America.

În ultimele zece partide, Ecuador a fost învinsă doar de două ori, în amicalele cu Italia și Argentina. În rest, șase victorii și două remize.

Deși au pornit cu o penalizare de trei puncte, Enner Valencia și compania au început foarte bine preliminariile pentru mondialul din 2026. Ecuador a înregistrat trei victorii, două egaluri și un singur eșec (0-1 în Argentina, după un gol al lui Messi în minutul 78). În trei din cele șase partide din preliminarii, Ecuador nu a primit gol.

În acest moment, Ecuador se află pe locul cinci, calificabil direct la turneul final mondial. Felix Torres a marcat două din cele șase goluri ale echipei sale în actualele preliminarii.

Ecuador la Copa America – Prezențe și performanțe

Ecuador se află la a 30-a prezență la Copa America, prima în 1939. Cele mai bune performanțe le-a obținut în 1959 și 1993 (ediții pe care le-a organizat), când s-a clasat pe locul patru. În trei rânduri a atins sferturile de finală (1997, 2016 și 2021). La ediția trecută a fost eliminată în sferturi de Argentina.

Cei mai importanți jucători din lotul actual sunt sunt Hincapie (Leverkusen), Pacho (Eintracht), Caicedo (Chelsea) și Enner Valencia (Internacional RS). Ultimul este golgheterul all-time al naționalei. Atacantul de 34 de ani a punctat de 41 de ori pentru prima reprezentativă. În campionatul din Brazilia are 8 goluri marcate și trei assisturi în 23 de meciuri jucate pentru Internacional.

Formă Venezuela – Preliminarii World Cup și meciuri de pregătire

Înainte de Ecuador – Venezuela, ‘’La Vinotinto’’ (spre deosebire prima adversară de la Copa America) nu a susținut vreun amical în această lună. Ultimele două au fost în martie, 1-2 cu Italia și 0-0 cu Guatemala, ambele jucate în SUA.

Venezuela este fără victorie în precedentele cinci partide din preliminarii sau amicale (trei remize și două eșecuri). Ultimul succes bifat de trupa pregătită de Fernando Batista a fost în octombrie anul trecut, un clar 3-0 acasă în fața Columbiei în preliminariile CM.

Venezuela e bine poziționată în calificările pentru World Cup.  A înregistrat două succese, trei remize și o singură înfrângere (0-1 în Columbia). A produs și o mare surpriză, 1-1 în Brazilia.

‘’La Vinotinto’’ este pe locul patru (calificabil direct) și are sub ea în clasament echipe precum Brazilia, Paraguay sau Chile. Pentru Venezuela ar fi o prezență în premieră la un turneu final mondial.

Venezuela la Copa America – Participări și rezultate

Venezuela are 19 apariții la Copa America, prima abia în 1967. Timp de 40 de ani, până în 2007, nu a trecut de grupe. La ediția din urmă cu 17 ani, pe care a găzduit-o, a ajuns până în sferturile de finală. Situația s-a repetat în 2016 și 2019.

Cea mai bună performanță pentru La Vinotinto rămâne cea din 2011. Venezuela ajungea atunci până în semifinale, unde era eliminată la lovituri de departajare de Paraguay. Apoi avea să piardă și finala mică, în fața peruanilor.

Cei mai importanți jucători din lotul actual sunt Aramburu (Sociedad), Osorio (Parma), Herrera (Girona), Casseres (Toulouse) și Jhonder Cadiz (Famalicao). Ultimul dintre ei pare și cel mai în formă, cu 15 goluri în 30 de meciuri sezonul trecut pentru Famalicao.

Peste toți este însă Salomon Rondon. Acum la Pachuca, atacantul de 34 de ani este golgheterul all-time al naționalei, cu 41 de reușite. Are două goluri înscrise și în actuala campanie pentru World Cup.

Meciuri directe (H2H) – Echilibru în disputele Ecuador – Venezuela din ultimele două decenii

Ecuador și Venezuela s-au aflat față în față de 18 ori în ultimii 20 de ani. Fie că a fost vorba de meciuri din preliminariile Campionatului Mondial, de la  Copa America sau amicale.

Ecuador s-a impus în șapte rânduri, Venezuela a câștigat șase partide, iar de cinci ori s-a consemnat rezultatul de egalitate. De altfel, remiza s-a înregistrat și în ultima dispută directă, 0-0 în noiembrie anul trecut. S-a jucat în Venezuela, în preliminariile pentru CM 2026.

Cele două au terminat nedecis și precedentul joc direct de la Copa America, 2-2 în 2021. Cle mai multe goluri s-au marcat într-un amical din 2010, Ecuador – Venezuela 4-1. A fost și cea mai mare diferență de scor în disputele directe, alături de un meci din preliminariile CM 2018, Ecuador – Venezuela 3-0.

Echipe probabile Ecuador – Venezuela – Meciuri Copa America

Ecuador: Dominguez – Preciado, Torres, Pacho, Hincapie – Caicedo, Ortiz – Yeboah, Paez, Sarmiento – Valencia.

Venezuela: Romo – Navarro, Makoun, Angel, Gonzalez – Casseres, Martinez, Herrera – Savarino, Rondon, Soteldo.

Etapa viitoare pentru Ecuador și Venezuela

  • Ecuador – Jamaica
  • Venezuela – Mexic

Concluzii

Apărările celor două echipe au impresionat în meciurile jucate până acum în preliminariile pentru Campionatul Mondial. Pe de altă parte, atacul nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Dacă ținem cont că partida directă s-a încheiat 0-0, mergem pe mai puțin de trei goluri înscrise în confruntarea de pe Levi’s Stadium. Care este pronosticul tău pentru Ecuador – Venezuela?

Vezi și ponturile pentru meciurile de la Campionatul European: Belgia – România, Elveția – Germania, Scoția – Ungaria, Turcia – Portugalia și Slovacia – Ucraina.

În Formula 1 se dispută Marele Premiu al Spaniei. Tot ibericii propun și duelul decisiv pentru stabilirea ultimei promovate în La Liga, Espanyol – Real Oviedo. Rămâi alături de echipa BETuri și descoperă alte ponturi bune pe site, dar și pe pagina de Facebook. Spor(t) în toate!

Alte ponturi utile:

FCSB
Dinamo Bucuresti
Superliga
05.05.2025
Arena Națională, București
CFR Cluj
u cluj
Superliga
03.05.2025
Stadionul Dr. Constantin Rădulescu
universitatea craiova
rapid bucuresti
Superliga
02.05.2025
Stadionul Ion Oblemenco