Argentina – Paraguay – Ponturi Preliminarii Cupa Mondială – 13.10.2023
În America de Sud a început drumul spre Campionatul Mondial din 2026, care va fi găzduit de Canada, Statele Unite ale Americii și Mexic. Argentina – Paraguay se vor întâlni în etapa a III-a a preliminariilor, un meci programat să înceapă în noaptea de joi spre vineri, de la ora 02:00 a României.
Argentina are maximum de puncte după primele două etape. Doar Brazilia mai este în aceeași situație. De cealaltă parte, Paraguay nu a câștigat nicio partidă.
Argentina – Paraguay – Motivare Ponturi Fotbal Preliminarii Campionatul Mondial
- Ultimele șase meciuri directe Argentina – Paraguay nu s-au încheiat cu mai mult de două goluri marcate. (S2,5)
- Opt din ultimele nouă meciuri în care a fost implicată Paraguay nu s-au încheiat cu mai mult de două goluri. (S2,5)
- Trei din ultimele patru meciuri în care a fost implicată Argentina nu au oferit mai mult de două goluri. (S2,5)
- Argentina nu a mai pierdut vreun meci din 22 noiembrie 2022, cel de la debutul la World Cup, cu Arabia Saudită. De atunci, „pumele” au înregistrat doar victorii.
- Argentina nu a mai pierdut pe teren propriu de mai mult de patru ani.
Ponturi Argentina – Paraguay – Ponturi Campionatul Mondial

Ponturi Argentina – Paraguay, mizează pe o victorie a gazdelor, la o cotă de 1,30 pe care o oferă Casa Pariurilor.
Argentina, spre un nou turneu final mondial
Jocul Argentinei funcționează la turații maxime. „Pumele” au ajuns la șase meciuri consecutive fără să primească gol. Adică de la finala Campionatului Mondial din Qatar, atunci când Franța a înscris în poarta sud-americanilor. De la ridicarea trofeului, până acum, pentru Argentina au urmat patru meciuri amicale și două partide oficiale. Au fost doar victorii pentru naționala pregătită de Lionel Scaloni.
Ultima dintre ele, în complicata deplasare din Bolovia, la altitudine. S-a încheiat cu scorul de 3-0 pentru selecționata de la Buenos Aires. Di Maria a oferit două pase decisive în prima repriză pentru Fernandez și Tagliafico. În partea a doua, cel care a stabilit scorul final a fost Gonzalez.
A fost a doua partidă din cadrul campaniei de calfiicare pentru Campionatul Mondial din 2026. Pe prima dintre acestea, Argentina a câștigat-o în fața Ecuadorului, pe teren propriu. A fost un sec 1-0, cu gol marcat de Messi pe final.
După meciul cu Paraguay, pentru Argentina va urma, cinci zile mai târziu, deplasarea din Peru. La mijlocul lunii noiembrie este programată întâlnirea cu Brazilia.
Argentina – Paraguay – Posibila formulă de start a gazdelor
Argentina ar putea alinia o formulă de joc dispusă în sistem 4-3-3, cu Martinez – Molina, Romero, Otamendi, Tagliafico – de Paul, Mac Allister, Fernandez – Di Maria, Alvarez, Messi. Selecționer este Lionel Scaloni.
Paraguay, fără victorie
Paraguay nu a reușit să câștige primele două partide pe care le-a disputat în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026. Campania a fost începută cu un rezultat de egalitate pe teren propriu, scor 0-0, în fața celor din Peru. A urmat un nou meci fără gol marcat pentru Paraguay. Naționala de la Lima a cedat în deplasarea din Venezuela cu scorul de 0-1.
A trecut mai mult de un an și jumătate de când Paraguay nu a mai câștigat vreun meci oficial. Ultima dată s-a impus în 25 martie 2022, pe teren propriu, în preliminariile pentru ediția anterioară a World Cup.
Paraguay este o selecționată a cărei lot este estimat la 125 de milioane de euro. De departe, cel mai sonor nume este cel al lui Miguel Almiron, aripa dreaptă în valoare de 32 de milioane de euro de la Newcastle. Următorul cel mai valoros jucător este Antonio Sanabria de la FC Torino, 10 milioane de euro.
Argentina – Paraguay – Prim „11” probabil al oaspeților
Paraguay ar putea alinia o formulă de joc dispusă în sistem 4-3-3, cu Carlos – Rojas, Fabian Balbuena, Gomez, Alonso – Villasanti, Cubas, Ortiz – Almiron, Avalos, Sosa. Selecționer este argentinianul Guilermo Barros Schelotto.
Argentina – Paraguay – Meciuri directe (H2H)
Ultimele meciuri directe Argentina – Paraguay nu au obișnuit să ofere prea multe goluri. A fost un ultim 0-0 în 8 octombrie 2021, un meci care a avut loc la Lima, în cadrul campaniei de calificare pentru Campionatul Mondial din 2022.
Tot egalitate, însă 1-1, a fost când cele două echipe au jucat ultima dată la Buenos Aires. Gonzalez a marcat golul egalizator pentru gazde, după ce Paraguay a deschis scorul prin reușita lui Angel Romero de la punctul cu var.
Paraguay s-a impus ultima dată în fața Argentinei în 2016, în deplasare. Este singura victorie din 2009 până în prezent.
Pronosticuri Argentina – Paraguay – Pronosticuri Preliminarii Campionatul Mondial

Ponturi Argentina – Paraguay, poți miza pe faptul că nu se vor marca mai mult de două goluri (S2,5), la o cotă de 1,95 pe care o oferă Superbet Pariuri Sportive.
Concluzii
Singurul meci în care putem spune că Argentina nu pleacă din postura de favorită este cel cu Brazilia, atunci când se întâlnesc naționalele din America de Sud. Iar „pumele” au toate atuurile de partea lor pentru a obține a treia victorie în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, o ecuație care se dorește a fi rezolvată cât mai devreme de deținătoarea titlului mondial.
Joi seară, în preliminariile EURO 2024 se vor disputa partide precum Insulele Feroe – Polonia, dar și Albania – Cehia. Tot joi seară, la Budapesta are loc întâlnirea Belarus – România, dar și Croația – Turcia. Săptămâna începe cu duelurile CS Tunari – Corvinul și U Cluj – Sepsi, care se vor disputa luni. Tot din America de Sud mai avem meciurile din Preliminariile CM 2026 Bolivia – Ecuador, Chile – Peru sau Brazilia – Venezuela. Nu rata amicalul Suedia – Moldova! Toate meciurile le găsiți analizate pe site-ul BETuri, de specialiștii noștri, care vă țin la curent zi de zi cu ce mișcă în lumea sportivă nu doar din România, ci de pe întreaga planetă.
Până la următoarele ponturi din fotbal, rămâi alături de echipa BETuri. Și pariază pe cele mai spectaculoase evenimente sportive. Nu uita că ai alte ponturi pentru tine pe site, dar și în grupul nostru de Telegram BETuri. Spor(t) în toate!