Bordeaux – Nice – Ponturi Campionatul Franței – 01.05.2022
Bordeaux – Nice se vor întâlni duminică, de la ora 18:05, într-un meci care va conta pentru etapa a XXXV-a a campionatului din Franța. Este un meci cu miză pentru ambele echipe, întrucât Bordeaux se luptă să evite retrogradarea, iar Nice își dorește o clasare cât mai bună în campionat, pentru a ajunge cel puțin în Europa League sezonul viitor.
Însă Nice, la primul sezon cu Galtier pe banca tehnică, are șanse la un trofeu. După Bordeaux – Nice, pentru echipa de la malul Mediteranei va urma finala Cupei Franței, contra celor de la Nantes. Din Ligue 1, vezi ponturile noastre și pentru partida Rennes – St. Etienne.
Bordeaux – Nice – motivare ponturi campionatul Franței
- Ultimele patru meciuri în care a fost implicată Bordeaux au oferit goluri în ambele porți, respectiv cel puțin patru reușit (GG4+).
- Nice este echipa cu cele mai puține goluri primite după 34 de etape din Ligue 1 – doar 29.
- Bordeaux este echipa cu cea mai slabă apărare din campionatul Franței. O medie de aproximativ 2,5 goluri primite pe meci.
- Nice are trei înfrângeri consecutive în ultimele trei deplasări susținute în Ligue 1.
Bordeaux – Nice – Ponturi Ligue 1
- Bordeaux – Nice, ambele echipe vor marca, la o cotă de 1,70 pe care o oferă pariuri Fortuna online.
Bordeaux, aproape de retrogradare
În ultimele trei meciuri Bordeaux a primit nu mai puțin de 13 goluri. Adică o medie de peste patru goluri/meci, astfel că Bordeaux are cea mai slabă apărare din campionat, un total de 83 de goluri primite.
Mai sunt patru etape de disputat în Ligue 1, iar Bordeaux are 27 de puncte, fiind penultima. St. Etienne, de pe loc de baraj, are patru puncte peste Bordeaux. În cazul unei noi înfrângeri, coroborată cu o victorie a lui St. Etienne, Bordeaux ar fi ca și retrogradată.
Ultima etapă a însemnat o înfrângere cu scorul de 3-5 pentru Bordeaux. La pauză conducea, surprinzător, cu scorul de 2-0, grație reușitelor lui Niang și Dilrosun. După revenirea de la cabine a fost egalată în mai puțin de cinci minute, Mangas marcând în propria poartă. Bordeaux a avut puterea de a se instala încă o dată la conducere, reușită a lui Kwateng, însă nu a putut să reziste. A primit trei goluri în ultimele 20 de minute ale partidei de la Nantes. Briand a ratat o lovitură de pedeapsă spre final.
De menționat faptul că Bordeaux a condus cu 2-0 și în rezultatul de egalitate de pe teren propriu cu St. Etienne. Mara și Onana marcau însă, cum s-a întâmplat nu o dată, Bordeaux nu a reușit să reziste.
Bordeaux câștiga ultima dată în urmă cu patru etape, scor 3-1. Metz era oaspete. Mangas, Niang și Hwang Ui-Jo au fost cei trei marcatori. Cel din urmă, jucător din Coreea de Sud, este golteterul echipei sale, cu 11 reușite și două pase decisive.
Bordeaux – Nice – posibila formulă de start a gazdelor
Bordeaux ar putea să înceapă în formula 3-4-1-2 cu Costil – Guivagui, Marcelo, Ahmedhodzic – Kwateng, Onana, Ignatenko, Mangas – Dilrsosu – Hwang, Niang.
Nice nu mai poate spera la Liga Campionilor
După ce în cea mai mare parte a sezonului s-a luptat cu Olympique Marseille la locurile de Liga Campionilor, Nice mai poate spera acum doar la Europa League. Are șansa să câștige primul trofeu în chiar primul sezon cu Galtier pe banca tehnică. În data de 7 mai va disputa finala Cupei Franței.
Înainte de Bordeaux – Nice, echipa de la malul Mediteranei a învins-o pe teren propriu pe Troyes. Golul izbăvitor a venit în al treilea minut de prelungire, atunci când Thuram a profitat de pasa lui Guessand și a adus victoria echipei sale.
În schimb, în ultimele trei deplasări Nice a pierdut de fiecare dată. La AS Monaco a fost învinsă cu 0-1, la Lens a primit trei goluri și a pierdut la scor de „masa verde”, iar pe „Velodrome” a fost învinsă de Olympique Marseille cu scorul de 1-2.
Doar două victorii în ultimele șapte etape, ceea ce a dus-o pe Nice până pe 5 în clasament, cu 47 de puncte. Opt mai puține decât Olympique Marseille, aflată pe locul secund, în condițiile în care mai sunt doar patru etape de disputat. Iar principalul scop pare să fie trofeul Cupei Franței.
Bordeaux – Nice – prim „11” probabil al oaspeților
Nice obișnuiește să evolueze în formula 4-4-2 și ar putea să înceapă cu Benitez – Lotomba, Todibo, Dante, Amavi – Kluivert, Boudaoui, Rosario, Gouiri – Dolberg, Delort.
Bordeaux – Nice – meciuri directe (H2H)
În tur, Nice a făcut instrucție cu Bordeaux, de care a trecut cu scorul de 4-0. Justin Kluivert a deschis scorul, iar în prima repriză Gouiri a reușit o „dublă”, cel de-al doilea gol fiind de la punctul cu var. Thuram a fost autorul ultimului gol, venit în minutul 85.
La ultima vizită pe care a făcut-o pe „Allianz Riviera”, sezonul trecut, Bordeaux a câștigat cu scorul de 3-0. Hwang Ui-Jo, sud-coreeanul care acum este cel mai bun marcator al echipei sale, a deschis scorul. În ultimul sfert de oră au mai marca Baysse și Basic. A fost singura victorie a lui Bordeaux în ultimele 11 meciuri pe care le-a jucat contra lui Nice.
Bordeaux – Nice – pronosticuri campionatul Franței
- Bordeaux – Nice, ambele echipe vor marca, iar oaspeții se vor impune (2&GG), la o cotă de 3,80 pe care o oferă pariuri online Superbet.
Concluzii
În Franța, aproape orice echipă este favorită atunci când o întâlnește pe Bordeaux, cu atât mai mult Nice, în acest moment. Este un meci cu miză pentru ambele echipe, tocmai de aceea ne așteptăm ca ambele să marcheze, iar la final echipa lui Galtier se va impune.
Avem o săptămână în care se vor disputa jocurile din turul semifinalelor Ligii Campionilor: Manchester City – Real Madrid, respectiv Liverpool – Villarreal. Miercuri, în Serie A, vor juca Fiorentina – Udinese, respectiv Atalanta – Torino, iar joi seară, în Europa League, se întâlnesc West Ham – Eintracht Frankurt. Pentru ca în Europa Conference League, finalistele să se decidă între Leicester – AS Roma, respectiv Feyenoord – Marseille. Sâmbătă, în 2. Bundesliga, se va juca St. Pauli – Nurnberg. Nu rata nici derby-ul francez dintre Marseille – Lyon!
Nu uita nici de grupul nostru de Telegram BETuri, unde zilnic poți găsi cele mai noi bilete, dar și pronosticuri. Dar și grupul de Facebook! Cât mai multă inspirație își dorim și la cât mai multe bilete câștigătoare alături de site-ul BETuri.ro!