Panathinaikos – AS Roma | Ponturi Europa League | 29.01.2026
Panathinaikos – AS Roma: ”I Giallorossi” se deplasează la Atena pentru o victorie care le-ar asigura prezența în Top 8 din faza ligii Europa League și calificarea directă în optimile de finală. Romanii au 15 puncte și sunt pe poziția a șasea, cu o „lungime” mai mult decât formația de pe locul 9, Porto. Panathinaikos este matematic calificată în play-off, dar nu are șanse la Top 8.
Panathinaikos – AS Roma este un meci din ultima etapă în faza ligii UEFA Europa League. Jocul de la Atena se va disputa joi seară, cu startul de la ora 22:00. În aceeași zi poți urmări și partidele FCSB – Fenerbahce, Betis – Feyenoord, Aston Villa – Salzburg, Steaua Roșie Belgrad – Celta Vigo sau Lyon – PAOK. Superliga propune confruntarea Farul – Universitatea Craiova.
Statistici Panathinaikos vs AS Roma – Pariuri Europa League
- AS Roma a câștigat toate cele trei meciuri disputate în deplasare în faza ligii Europa League. Italienii s-au impus în jocurile cu Nice (2-1), Rangers (2-0) și Celtic (3-0). Pe teren propriu, romanii au înregistrat două victorii și două înfrângeri.
- Nici Panathinaikos nu a profitat prea mult de avantajul terenului propriu și a avut un succes, un egal și un eșec în cele trei partide de la Atena.
- AS Roma a egalat-o pe Napoli, în lupta pentru locul 3 din Serie A. Elevii lui Gasperini au remizat cu AC Milan (1-1), după ce anterior aveau trei victorii la rând în campionatul Italiei.
- Panathinaikos a câștigat un singur meci din ultimele patru disputate în Superliga Greciei. „Verzii” sunt pe locul 5, la nouă puncte distanță de play-off-ul pentru titlu.
- Grecii au câștigat ambele meciuri Panathinaikos – Roma disputate până acum. Este vorba despre duelurile din șaisprezecimile de finală Europa League din stagiunea 2009/10.
Ponturi Panathinaikos – AS Roma – Pronosticuri Europa League
Pariem pe succesul oaspeților, care sunt cotați cu prima șansă la victorie în deplasarea de la Atena. Roma are nevoie de toate cele trei puncte puse în joc pentru a fi sigură de prezența în Top 8. Ar fi a patra victorie la rând în deplasare pentru italieni, care s-au impus până acum pe terenul lui Nice, Rangers și Celtic.
- 2 solist – Pronostic Panathinaikos – AS Roma – Cota 1,82 la Betano.
Forma gazdelor și Rezultate Europa League
Panathinaikos nu a putut înscrie pe terenul lui Atromitos și a terminat la egalitate meciul din campionat (0-0). Înaintea acestei remize, PAO ceda categoric în derby-ul cu AEK Atena (0-4). „Verzii” au 26 de puncte și sunt pe 5 în Superliga Greciei, la nouă „lungimi” de surpriza Levadiakos. Atenienii au însă și un meci în minus.
Joia trecută, băieții lui Rafael Benitez au încheiat indecis în Ungaria, împotriva lui Ferencvaros (1-1). Panathinaikos ocupă poziția a 19-a în faza ligii Europa League și este matematic sigură de prezența în Top 24.
Lotul lui Rafael Benitez – Panathinaikos – AS Roma
Dessers, Djuricic și Kyriopoulos sunt fotbaliștii accidentați la gazdele din meciul Panathinaikos vs Roma. În plus, va absenta și atacantul polonez Karol Swiderski, suspendat din cauza cumulului de cartonașe galbene.
Echipa de start a „verzilor”
Primul 11 pentru Panathinaikos Atena (4-2-3-1): Lafont – Calabria, Palmer-Brown, Ingasson, Touba – Sanches, Chirivella – Zaroury, Bakasetas, Pellistri – Pantovic.
Indisponibili: Djuricic, Kyriopoulos, Dessers, Swiderski.
Forma oaspeților – Panathinaikos – AS Roma
De cealaltă parte, Roma a încurcat-o pe AC Milan pe teren propriu și a ajutat-o indirect pe Inter, care are acum cinci puncte în fruntea clasamentului din Serie A. Meciul AS Roma – AC Milan s-a terminat la egalitate (1-1), după ce Pellegrini a marcat din penalty și a anulat reușita lui De Winter. Anterior, Roma avea trei victorii consecutive în campionat, contra lui Lecce (2-0), Sassuolo (2-0) și Torino (2-0). ”I Giallorossi” au 43 de puncte și i-au egalat pe cei de la Napoli, în zona locurilor 3-4.
În Europa League, băieții lui Gasperini câștigau săptămâna trecută cu Stuttgart, scor 2-0. AS Roma are 15 puncte și se află pe locul 6 în faza ligii.
Lotul lui Gian Piero Gasperini – Panathinaikos – Roma
Manu Kone s-a accidentat în egalul cu Milan de duminică (1-1), iar mijlocașul francez va lipsi în deplasarea Panathinaikos vs AS Roma. Soluțiile pentru zona mediană sunt reprezentate de Lorenzo Pellegrini, Neil Al Aynaoui sau Niccolo Pisilli. Angelino, Dovbyk, El Shaarawy și Hermoso sunt ceilalți fotbaliști cu probleme medicale la oaspeți.
Echipa de start pentru ”I Giallorossi”
- Primul 11 pentru AS Roma (3-4-2-1): Svilar – Celik, Ziolkowski, Ghilardi – Rensch, El Aynaoui, Pisilli, Tsimikas – Soule, Pellegrini – Ferguson.
Indisponibili: Angelino, Dovbyk, El Shaarawy, Hermoso, Kone.
Panathinaikos – AS Roma – Meciuri directe
Cele două echipe s-au întâlnit de două ori în istorie. Se întâmpla tot în Europa League, în șaisprezecimile de finală din sezonul 2009/10. Panathinaikos producea surpriza atunci și se califica în optimi după două victorii obținute împotriva echipei din capitala Italiei. Scorul a fost același în ambele manșe (3-2).
Concluzii
Mizăm pe victoria oaspeților în meciul Panathinaikos – AS Roma. Italienii au mai mare nevoie de cele trei puncte puse în joc și sunt clar mai bine cotați decât adversarii de la Atena. Ce pronostic Europa League vei adăuga pe biletul zilei cupe europene?
Până la următoarele dueluri din cupele europene, rămâi alături de echipa BETuri.ro și pariază pe cele mai spectaculoase campionate ale lumii. Nu uita că ai alte ponturi bune pentru tine pe site. Totul pentru ca tu să fii informat și inspirat!
