Lazio – Nice – Ponturi Pariuri Europa League
Lazio – Nice este unul dintre meciurile programate în etapa a II-a a grupei de Europa League, iar noi ți-am pregătit ponturi de top! Fluierul de start al partidei dintre Lazio și Nice, de pe „Olimpico”, din capitala Italiei, este programat să înceapă joi seară, 3 octombrie, de la ora 19:45 a României și va putea fi urmărit pe canalele Digi Sport 4 și Prima Sport 3. Lazio a început competiția cu o victorie, Nice a remizat pe teren propriu.
Marți și miercuri sunt programate partide de Liga Campionilor precum Slovan Bratislava – Manchester City sau Sturm Graz – Club Brugge. Joi se mai joacă și Real Sociedad – Anderlecht sau Hoffenheim – Dinamo Kiev, tot în Europa League. Din tenis avem Sabalenka – Muchova.
Lazio – Nice – Motivare Ponturi Fotbal Europa League
- Ultimele șapte meciuri în care a fost implicată Lazio s-au încheiat cu un total de cel puțin trei goluri. (P2,5)
- Dacă luăm în calcul și meciurile amicale, Lazio a marcat cel puțin un gol în ultimele 22 de partide.
- Nice are o singură înfrângere în ultimele șase meciuri oficiale.
- Lazio are o singură înfrângere în ultimele cinci meciuri oficiale.
- Lazio Roma nu a mai pierdut pe teren propriu din data de 11 martie 2024, când era învinsă de Udinese cu 1-2.
Lazio, început bun de sezon
Lazio s-a impus fără emoții în meciul din prima etapă a grupei de Europa League. S-a deplasat în Germania, pentru a juca în fața ucrainenilor de la Dinamo Kiev, de care a trecut cu scorul de 3-0. Meciul era rezolvat încă din minutul 35, atunci când era stabilit deja scorul final, o „dublă” a atacantului senegalez Boulaye Dia, adus în vară de la Salernitana. Cealaltă reușită i-a aparținut lui Dele-Bashiru, mijlocaș transferat din Turcia, de la Hatayspor.
E un început bun de sezon pentru noul antrenor Marco Baroni, care a fost adus de la Hellas Verona. Înainte de Lazio – Nice, romanii au marcat trei goluri și în victoria de la Torino. A fost 3-2, meci în care Dia a marcat golul de 2-0, după ce Guendouzi deschidea scorul în prima repriză. Decisiv a fost golul lui Noslin, 3-1, la doar câteva secunde după ce a fost introdus în teren.
Sunt două înfrângeri suferite de Lazio în startul sezonului 2024-2025. Prima în etapa a doua, în deplasarea de la Udinese, scor 1-2. Tot 1-2 a fost și în deplasarea de la Fiorentina, după ce Lazio deschidea scourl prin Gila în minutul 41 și era întoarsă în repriza secundă. Golul înfrângerii a fost încasat în minutul 90 de la punctul cu var.
Ponturi Lazio – Nice – Posibila formulă de start a gazdelor
Lazio ar putea trimite în teren o formulă de joc dispusă în sistem 4-2-3-1, cu Provedel – Marusic, Patric, Romagnoli, Pellegrini – Rovella, Vecino – Tchaouna, Dele-Bashiru, Pedro – Dia.
Nice, egal în prima etapă
Nice a debutat în Europa League pe teren propriu, în fața unui Real Sociedad ieșit din formă, echipă aflată în impas. Reprezentanta Franței a fost condusă din minutul 18, dar a revenit până la pauză. Rosario a marcat golul egalizator în minutul 45. Echipa de la malul Mării Mediterane s-ar fi putut impune, doar că Guessand a ratat o lovitură de pedeapsă. S-a terminat 1-1.
Înainte de Lazio – Nice, echipa de la malul Mediteranei a înregistrat un al doilea rezultat de egalitate. A fost 0-0 pe terenul celor de la RC Lens, una dintre contracandidatele la primele poziții în Ligue 1.
Să menționăm că Nice este echipa care a reușit probabil scorul campionatului în Franța. Este vorba despre acel 8-0 cu St. Etienne pe teren propriu, după 6-0 încă de la pauză.
Va fi complicat la Roma. Nice a dat semne de slăbiciune când a jucat în deplasare. A fost înfrângere în prima etapă pe terenul nou-promovatei Auxerre. Echipa de pe „Allianz Riviera” a fost învinsă și în deplsarea de la Marseille, scor 0-2. Nu a reușit să marcheze chiar dacă a evoluat în superioritate numerică din minutul 74.
Pronosticuri Lazio – Nice – Prim „11” probabil al oaspeților
Nice ar putea trimite în teren o formulă de joc dispusă în sistem 3-4-2-1, cu Bulka – Ndayishimiye, Bombito, Abdelmonem – Mendy, Boudaoui, Rosario, Abdi – Bouanani, Guessand – Boga.
Lazio – Nice – Meciuri directe (H2H)
Trei meciuri directe figurează între Lazio și Nice. Toate au fost câștigate de echipa din capitala Italiei.
A fost un prim amical în 2013, iar Lazio a câștigat cu scorul de 1-0 printr-un gol care era reușit de Miroslav Klose.
În stagiunea 2017-2018, Lazio și Nice s-au aflat în aceeași grupă de Europa League. În turul din Franța, romanii s-au impus cu 3-1, după ce gazdele conduceau prin golul lui Balotelli. Caicedo egala, iar în repriza a doua Milinkovi-Savic făcea 3-1 printr-o „dublă”.
În returul din Italia, gazdele s-au impus cu scorul de 1-0. Un autogol în prelungiri a făcut diferența.
Lazio termina grupa pe prima poziție, Nice pe locul secund. Ambele echipe se calificau mai departe. Waregem și Vitesse au fost celelalte două componente ale grupei de Europa League.
Ponturi Lazio – Nice – Pariuri Fotbal Europa League

Ponturi Lazio – Nice, mizează pe victoria gazdelor, la o cotă de 1,89 pe care o oferă Unibet Pariuri Sportive.
Concluzii
Lazio este echipa mai în formă și va juca pe teren propriu. Două argumente importante care ne fac să credem că se va impune și în etapa a II-a a grupei de Europa League, în fața unei echipe care a dat dovadă de inconstanță. Și care a avut probleme stagiunea aceasta când a jucat în deplasare. În plus, este de așteptat ca „Olimpico” să fie arhiplin în primul meci pe care Lazio îl va disputa în Europa League pe teren propriu.
Până la următoarele ponturi, rămâi alături de echipa BETuri. Și pariază pe cele mai spectaculoase evenimente sportive. Nu uita că ai alte ponturi pentru tine pe site! Spor(t) în toate!