Freiburg – Basel | Ponturi Europa League | 24.09.2025
Dacă săptămâna trecută am dat startul în UEFA Champions League, acum vine rândul celor din Europa League, a doua competiție europeană ca importanță. Sunt multe meciuri interesante, iar acum ne oprim asupra unui duel foarte echilibrat. Vorbim de ponturi la Freiburg vs Basel, un meci din runda inaugurală. Duelul are loc miercuri, de la ora 22:00, pe stadionul Europa Park.
Echipa germană ocupă locul al 7-lea din Bundesliga, acumulând 6 puncte din 12 posibile în 4 etape. Elvețienii în schimb sunt pe locul 3 în campioant, având 12 puncte din 18 posibile. Cele două echipe s-au întâlnit în câteva ocazii în meciuri amicale, iar acesta va fi prima înfruntare într-un meci oficial.
Va conta mai mult experiența europeană a elvețienilor sau germanii vor profita de avantajul terenului propriu? Urmărește review-ul următor și vei găsi argumente pentru ponturi și pronosticuri la Freiburg vs Basel.
Statistici Freiburg – Basel – Ponturi Europa League
- Precendentele 5 meciuri jucate de Freiburg (4 în Bundesliga și un amical) au adus minimum 3 goluri pe tabelă de fiecare dată. Asta chiar dacă au pierdut sau au câștigat disputele respective.
- 3 din cele mai recente 5 jocuri disputate de campionii Elveției au produs sub 2,5 goluri pe tabela de marcaj. Poate fi o indicație bună pentru o abordare defensivă a lui Basel, care nu ar zice nu unei remize cu goluri puține.
- Cei mai buni marcatori din tabăra echipei antrenată de Julian Schuster sunt Vincenzo Grifo (2 goluri și o pasă decisivă) și Igor Matanovic (2 goluri). Cifrele sunt realizate în Bundesliga.
- Veteranul Xherdan Shaqiri trăiește o a doua tinerețe la Basel, unde a marcat 4 goluri și a oferit 3 pase decisive în campionatul elvețian.
Pronostic Freiburg vs Basel – Ponturi UEFA Europa League
În oferta celor de la Powerbet România am găsit un pont excelent pentru sub 3,5 goluri. Ai o cotă de 1,62 pe care să o încerci în prima seară de Europa League. Mai ales că abia acum vedem care sunt echipele mai în formă și cele care nu se concentrează neapărat pe cupele europene.
Ponturi Freiburg vs Basel: sub 3,5 goluri. Ai o cotă de 1,62 pentru acest pronostic în oferta Powerbet Pariuri Sportive.
Forma de moment a gazdelor – Ponturi Europa League
Parcursul recent al nemților le dă speranțe pentru o experiență lungă în Europa League. Iată bilanțul recent al echipierilor lui Julian Schuster, care să-ți dea idei în legătură cu ponturile la Freiburg vs Basel.
- 6 victorii cu Sandhausen, Altach, Lotte (toate în meciuri amicale), Luzern (Cupa Germaniei), Werder Bremen și Stuttgart (ultimele 2 în Bundesliga);
- 2 remize în amicalele cu Osasuna și Dinamo Dresda;
- 2 înfrângeri cu Fc Koln și Augsburg (meciuri din campionatul german);
Posibil prim 11 pentru Freiburg – Ponturi Europa League
Atubolu; Kubler, Ginter, Lienhart, Makengo; Eggestein, Osterhage; Beste, Holer, Grifo; Matanovic.
Forma de moment a oaspeților – Pronosticuri UEFA Europa League
Echipa pregătită de Ludovic Magnin vrea să confirme sezonul bun anterior cu un nou titlu și cu un parcurs lung în Europa League. Iată cum s-au descurcat până acum în presezon și în primele etape cei de la Basel:
- 6 victorii cu Grasshoppers, Young Boys, Sion, Thun (toate 4 în campionat), Biel și Etoile-Carouge (ambele în Cupa Elveției);
- 1 remiză cu FC Copenhaga în preliminariile din Champions League;
- 3 înfrângeri cu St. Galen, Lugano (ambele în campionat) și FC Copenhaga (preliminarii de UCL).
Posibil prim 11 pentru Basel – Pronosticuri Europa League
Hitz; Schmid, Vujo, Adjetei, Tsunemoto; Leroy, Metinho, Otele, Shaqiri, Traore; Ajeti.
Meciuri directe Freiburg vs Basel – H2H – Rezultate Europa League
Din 2009 încoace, Freiburg vs Basel s-au întâlnit de 7 ori în meciuri amicale. De 3 ori s-au impus germanii, de 3 ori elvețienii, iar un joc s-a încheiat cu remiză. În 2024, a fost 6-0 pentru Freiburg într-un amical de vară. De data asta probabil că meciul va fi mai echilibrat. Care-i pontul tău la Freiburg vs Basel?
Concluzii
Europa League e un regal fotbalistic încă din prima rundă a competiției. În afară de ponturile la Freiburg vs Basel, noi îți recomandăm și următoarele meciuri:
- Miercuri: Dinamo Zagreb vs Fenerbahce;
- Miercuri: Braga vs Feyenoord;
- Miercuri: Betis vs Nottm Forest;
- Miercuri: Nice vs AS Roma;
- Miercuri: Steaua Roșie Belgrad vs Celtic;
- Joi: Go Ahead Eagles – FCSB;
- Joi: Aston Villa – Bologna;
- Joi: Salzburg vs FC Porto;
- Joi: Stuttgart vs Celta Vigo;
- Joi: Utrecht vs Lyon;
Descoperă și alte pronosticuri interesante în comunitatea Beturi.ro. Suntem pregătiți în fiecare zi să îți oferim informații și sugestii. Până atunci, nu rata Dinamo – Farul sau Sporting – Moreirense! Am analizat și Anderlecht – Gent.
Să ai parte de multe bilete verzi! Spor(t) în toate!