Finala Cupei Campionilor 1991 – Belodedici cucerește din nou Europa!
Finala Cupei Campionilor 1991 l-a făcut pe românul Miodrag Belodedici să intre în istoria fotbalului. Echipa BETuri.ro îți prezintă cele mai tari finale de Cupa Campionilor Europeni și UEFA Champions League. Din istorie! Un serial de 10 episoade, cu emoții și amintiri, cu lacrimi și eroi, cu fotbaliști deveniți legende și cu clipe de neuitat. Hai să vedem împreună ce s-a întâmplat în ediția 1990-1991!
Pe site-ul nostru găsești și alte articole interesante din lumea sportului: un portret al lui Kevin De Bruyne, o analiză a celor mai memorabile finale din Cupa României, dar și români care au antrenat echipe naționale din străinătate. Vezi și statistici Mohamed Salah sau portret Alfredo Di Stefano.
Finala Cupei Campionilor 1991 – Steaua Roșie Belgrad vs Olympique Marseille 0-0 (5-3 d.l.d.)
Cele două garnituri:
Steaua Roșie Belgrad: Stojanovic – Sabanadzovic, Najdoski, Belodedici, Marovic – Prosinecki, Mihajlovic, Jugovic, Savicevic – Binic, Pancev. A mai jucat Stosic. Antrenor: Ljupko Petrovic.
Olympique Marseille: Olmeta – Amoros, Mozer, Boli, Casoni, Di Meco – Waddle, Germain, Fournier, Abedi Pele – Papin. Au mai jucat Stojkovic și Vercruysse. Antrenor: Raymond Goethals.
Au marcat la penalty-uri: Prosinecki, Binic, Belodedici, Mihajlovic, Pancev – Casoni, Papin, Mozer. A ratat: Amoros.
Steaua Roșie Belgrad, campioana surpriză – Finala Cupei Campionilor 1991
Meciul s-a jucat în Italia, pe stadionul San Nicola din Bari. Au asistat 51.600 de spectatori. Partida a fost arbitrată de italianul Tullio Lanese.
Steaua Roșie Belgrad a defilat până în finala de la Bari. Performanța nu a venit din nimic. Deși, la vremea aceea, puțini erau cei din afara Iugoslaviei care înțelegeau exact ce se întâmplă în acea țară, Steaua Roșie însemna o adevărată “mulți-națională”. Iugoslavia a făcut implozie în câțiva ani, iar Steaua Roșie a rămas ultima strângere de mână între sârbi, croați, muntenegreni.
Fotbalistic, Steaua Roșie bifase, în anii ’80, 4 sferturi de finală în toate competițiile europene. Din aceste sferturi s-a născut o finală: cea câștigată în Bari. A urmat eșecul din Supercupa Europei (0-1 cu Manchester United), dar și succesul din Cupa Intercontinentală. A fost 3-0 în meciul cu Colo Colo din Chile. Ce dulce răzbunare pentru Miodrag Belodedici!
Cu 5 ani înainte, “Căprioarei” i se anulase un gol perfect valabil, iar Steaua București pierdea meciul cu River Plate. Argentinienii se impuneau cu 1-0. După acest trident fabulous, au urmat anii oribili ai Iugoslaviei, excluderea de la EURO 1992 și… declinul ce a durat ani la rând.
Steaua Roșie, „multi-naționala” care a câștigat Finala Cupei Campionilor 1991
Iugoslavia a însemnat un stat format din mai multe popoare. Fiecare cu specificul său, tradițiile sale, orgoliile și frustrările sale. În mai 1991 acestea erau încă, cu greu, ținute în frâu.
Dar echipa Steaua Roșie care a intrat pe “San Nicola” era formată din 3 sârbi, un sârb kosovar, 3 muntenegreni și 2 nord-macedoneni. Subiectivi ca orice suporteri, noi, cei din echipa BETuri.ro, vom dezvolta doar un pic 3 personaje care ne-au făcut să ne îndrăgostim de fotbal. Acești 3 jucători au completat trupa menționată mai sus.
Belodedici, om de bază în finala Cupei Campionilor 1991
Etnic sârb, născut în România, Miodrag Belodedici era unul dintre cei mai iubiți jucători din marea echipă a clubului Steaua București. Cu o eleganță în joc ieșită din comun, Belo s-a apucat de fotbal pentru că ținea cu Steaua. Dar cu Steaua Roșie Belgrad. A ajuns la București – pentru că în România, e limpede, nu putea juca la altă echipă – pe când avea 18 ani.
Alături de roș-albaștri a cucerit Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei. Pe plan intern a obținut 5 titluri și 2 Cupe ale României. Apoi, în decembrie 1988, a fugit în Iugoslavia. Cu pașaport de la club, cu mama și sora în mașină, a trecut granița pentru “a vizita niște rude”. Ajuns în Iugoslavia a aplicat pentru azil politic și s-a pus la dispoziția clubului vieții sale, Steaua Roșie Belgrad.
Regimul comunist de la noi l-a condamnat la 10 ani de închisoare, iar sârbii nu l-au putut folosi timp de un an. Apoi a debutat în… roșu și alb în 1989. A fost integralist în finala Cupei Campionilor 1991 și a devenit primul jucător din istorie cu 2 astfel de Cupe în palmares, cu două echipe diferite, culmea, care se numesc la fel.
Robert Prosinecki – iugoslav
Născut în Germania de Vest într-o familie croato-sârbă, Robert începe fotbalul la Stuttgarter Kickers. Adică un amalgam care a facut din Iugoslavia o țară specială. Revine cu familia în Iugoslavia și debutează la Dinamo Zagreb. Apoi ajunge la cea mai iubită echipă din țară, Steaua Roșie. Acolo joacă 4 ani și câștigă 5 trofee.
Cucerește apoi Spania unde evoluează pentru Real Madrid, Barcelona și Sevilla. Cu Hagi e coechipier la ambii granzi ai Spaniei, iar cu Gică Popescu joacă împreună la Barcelona. La Cupa Mondială din 1998 cucerește medaliile de bronz cu naționala Croației.
Sinisa Mihajlovic – o “bestie”
Regretatul Mihajlovic era un alt exemplu a ceea ce însemna Iugoslavia. S-a născut în Croația într-o familie cu tatăl sârb bosniac și mama croată. A jucat la Vojvodina, apoi la Steaua Roșie. În Italia are o carieră strălucitoare la AS Roma, Sampdoria, Lazio și Inter. Ca internațional evoluează pentru echipa Serbia și Muntenegru.
Cu 16 trofee importante în palmares, Sinisa a rămas în istorie și pentru excelența în a executa lovituri libere. A fost posesorul unui șut de o tărie ieșită din comun, dar și extrem de precis – este unicul marcator al vreunui hattrick din lovituri libere din istoria Serie A. Minunea s-a petrecut într-un Lazio-Sampdoria 5-2 în 1998.
Finala Cupei Campionilor 1991 – Drumul spre Bari
Steaua Roșie a defilat în acel sezon. 5-2 la general cu Grasshoppers, 4-1 cu Glasgow Rangers și 6-0 în sferturi cu Dynamo Dresda au dus “Zvezda” în semifinala cu Bayern. 2-1 și 2-2 a fost în dubla cu „bavarezii”.
Pentru a 6-a oară campioană a Franței, Olympique Marseille a ajuns pentru prima dată în istorie în finala Cupei Campionilor Europeni. Excentricul patron Bernard Tapie a construit o echipă plină de vedete, antrenate de alte super vedete. Papin, Waddle, Francescoli sau Tigana sunt pregătiți de marele Beckenbauer sau de Goethals. Și OM și-a luat la rând adversarii: 5-1 cu Dinamo Tirana și 8-4 cu Lech Poznan. A urmat dubla controversată cu AC Milan.
După 1-1 în Lombardia, la Marseille, la 1-0 pentru francezi, a căzut nocturna. Italienii cred că incidentul a fost provocat și pleacă de pe teren. UEFA da câștig de cauză francezilor, 3-0 la masa verde și o exclude pe Milan din Europa pentru un sezon. În 1991, francezii au jucat semifinala cu Spartak Moscova, iar rușii sunt învinși cu 3-1 și 2-1.
Impresarii dau târcoale – Finala Cupei Campionilor 1991
Sârbii sunt luați la ochi de impresarii acelor vremuri. Sunt aduși undeva lângă Bari cu o săptămână înainte de meci și băgați într-un sistem de izolare: fără soții sau prietene, fără posibilitatea de a primi telefoane, fără a putea fi vizitați din nimeni. În jurul echipei sunt aduse foste legende ale clubului, atmosfera era de mare concentrare. OM era favorită, iar Steaua Roșie împinge meciul la penalty-uri de departajare, după 0-0 în 120 de minute.
Oamenii celor de la „Zvezda” marchează toți, inclusiv Miodrag Belodedici care bate al 3-lea. De la francezi ratează Manuel Amoros. Belo devine primul jucător din istorie cu două Cupe ale Campionilor Europeni cucerite cu două echipe diferite. Steaua Roșie devine a doua echipă din Estul Europei ce se impune în această competiție.
Finala Cupei Campionilor 1991 a fost a 100-a finală organizată de UEFA . Mai multe detalii despre acest meci, inclusiv imagini ai aici, într-un articol special realizat de UEFA.
Concluzii
Aceasta a fost retrospectiva noastră despre meciul Steaua Roșie Belgrad – Marseille, finala Cupei Campionilor din 1991. Citește și despre Real Madrid – Stade de Reims, finala din 1956, dar și despre finala din 1960, Real Madrid – Eintracht Frankfurt. Vezi și finalele „românești”, Steaua – Barcelona și Milan – Steaua.
Până la următoarele articole speciale de pe site-ul nostru dedicate Ligii Campionilor, aruncă un ochi pe site-ul nostu și asupra altor subiecte din fotbalul intern: un portret al lui Elias Charalambous, cel mai longeviv antrenor din istoria FCSB, care sunt cei mai valoroși jucători din campionatul intern și topul românilor cu cele mai multe prezențe în Serie A.
