FC Argeș, nou-promovata care și-a depășit condiția sezonul trecut
În primele zile din martie, după 1-0 cu Dinamo la București și 3-2 la Mioveni cu Bistrița piteștenii reușeau ceea ce probabil nici cei mai fanatici suporteri nu anticipau la startul sezonului 2025-2026, calificarea în play-off, dar și în semifinalele Cupei României. Iar la mijlocul aceleiași luni, după succesul cu 1-0 din Bănie, în prima etapă din play-off, FC Argeș era la doar două puncte de primul loc.
Incredibil, piteștenii intrau în lupta la titlu, dar au fost aduși rapid cu picioarele pe pământ. Victoria de la Craiova a fost ultima a sezonului. În campionat au urmat patru egaluri și cinci eșecuri, iar în Cupă eliminarea din semifinale, la lovituri de departajare. Lipsa de experiență, oboseala cauzată de absența unor rezerve pe măsura titularilor și imposibiliatatea de a juca la Pitești meciurile de acasă au interzis miracolul în Trivale. Însă, FC Argeș a fost de departe surpriza plăcută în competițiile interne.
Cu Winmasters primești până la 600 RON gratis după prima depunere. Nimic mai simplu!
Granzii Superligii s-au înclinat cel puțin o dată în fața argeșenilor
A fost un sezon în care alb-violeții au reușit să învingă cel puțin o dată fiecare din echipele are au terminat în Top 5: Craiova, U și CFR Cluj, Dinamo și Rapid. Dar și campioana în exercițiu la momentul respectiv, FCSB, pe care a lăsat-o în afara play-off-ului.
Piteștenii au fost și protagoniștii unui meci incredibil sezonul trecut. Conduceau la trei goluri diferență la Arad după mai puțin de o jumătate de oră de la start, pentru ca la final să tremure pentru un 3-3, în condițiile în care UTA ataca furibund.
Oferte refuzate, Bogdan Andone continuă la FC Argeș
Bogdan Andone a făcut adevărate minuni la echipa din Trivale. A promovat cu gruparea piteșteană în Superliga și, încă din primul an, a reușit o calificare în play-off și o prezență în semifinalele Cupei României. Performanțele capătă o valoare în plus, în condițiile nu s-au făcut transferuri spectaculoase, iar echipa a fost nevoită să susțină jocurile de pe teren propriu la Mioveni. Evident, cota fostului antrenor de la FCSB, Astra, FC Botoșani, FC Voluntari, Poli Timișoara sau Metaloglobus a crescut, astfel că au apărut variante tentante.
A refuzat să se întoarcă la echipa patronată de Gigi Becali, dorit după plecarea lui Rădoi, iar recent, înainte de reluarea pregătirilor cu piteștenii, a declinat ofertele venite de la o echipă lituaniană care va evolua în cupele europene și de la o formație care a terminat în Top3 în Cipru sezonul trecut. Este vorba de echipa la care Bogdan Andone a jucat cinci ani și pe care a și pregătit-o timp de câteva luni în 2023, Apollon Limassol.
Obiectiv, finala Cupei
Chiar dacă prin vocea președintelui Dani Coman nu s-a anunțat un obiectiv clar pentru sezonul care începe în iulie, Bogdan Andone ridică ștacheta. Vrea mai mult în comparație cu 2025-2026, cel puțin la nivelul Cupei. Și anume finala, după ce la ediția trecută s-a atins penultimul act, în care piteștenii au fost eliminați dramatic de U Cluj, după lovituri de departajare. Pentru campionat, Andone vizează o a doua prezență consecutivă în play-off. Însă, tehnicianul alb-violeților a avertizat că toate aceste deziderate pot fi posibile doar dacă lotul va fi întărit cu doi-trei jucători, iar fotbaliști precum Tudose, Matos sau Pîrvu vor continua la FC Argeș.
Deocamdată, argeșenii i-au adus pe Evagoras Antoniou (fundaș central care a evoluat la APOEL Nicosia) și Taylor Luvambo (atacant venit de la Le Mans, echipă care a promovat în acest sezon în Ligue 1). Au revenit și câțiva jucători după expirarea împrumuturilor. Pe de altă parte, piteștenii s-au despărțit de Briceag, Seto, Bettaieb, Brobbey și Mihai Roman. Ultimul a decis să continue la Voluntari, unde a fost împrumutat în a doua parte a sezonului trecut.
Adi, dar rămân cu tine! Situația golgheterului din sezonul trecut
Parcursul excelent al ‘’vulturilor violeți’’ din sezonul trecut s-a datorat, în bună măsură, evoluției excelente a tunisianului Adel Bettaieb. Venit liber de contract vara trecută de la U Cluj, atacantul de 29 de ani a fost principala ‘’gură de foc’’ a echipei lui Bogdan Andone. A jucat în 38 de meciuri în Superliga, a marcat 11 goluri și a oferit două pase decisive.
Înțelegerea cu piteștenii a expirat și, deși oficialii clubului i-au făcut o ofertă tentantă de prelungire, Bettaieb a fost ademenit de o echipă din China. Se vorbește de un salariu de 40 de mii de euro lunar. Dani Coman pare convins că oferta asiatică e doar o fantomă prin care agenții îl amăgesc pe tunisian. Conducătorul clubului din Trivale lasă o portiță deschisă și crede că atacantul evaluat la aproape un milion de euro poate reveni în cazul în care varianta chineză nu se conccretizează. Mai ales că Bettaieb a promis că în România va juca doar la FC Argeș.
Amicale cu echipe din Serbia, Albania și Slovenia
Piteștenii au ales ca destinație Rogla, din Slovenia, pentru cantonamentul din această vară. Trupa condusă de Bogdan Andone va susține și trei partide de pregătire. Primul adversar este FK Cukaricki. O echipă care a încheiat pe locul opt campionatul trecut în Serbia. Urmează duelul cu KF Vllaznia, club care va reprezenta Albania în preliminariile Conference League. Ultimul test e cel cu NK Dekani, din liga a doua slovenă. Clubul piteșetean a pus deja în vânzare abonamente pentru jocurile de acasă ( Mioveni) din sezonul viitor. Costă patru sute de lei la Tribuna 2 și cinci sute de lei la Tribuna 1.
Lotul care a făcut deplasarea în Slovenia
- Portari: Cătălin Căbuz, Cătălin Straton, Luca Crăciun și Matteo Șerban
- Jucători de câmp: Dorinel Oancea, Andrei Tofan, Mario Tudose, Evagoras Antoniou, Guilherme Garutti, Leard Sadriu, Florin Borța, Claudiu Micovschi, Rober Sierra, Ionuț Rădescu, Vadim Rața, Yanis Pîrvu, Xian Emmers, Michael Idowu, Patrick Dulcea, Taylor Luvambo, Robert Moldoveanu, Ricardo Matos, Antonio Marin, Jakov Blagaić, Eduard Cotea.
Citește și alte articole de pe site înainte de reluarea Superligii. Vezi și ultimele noutăți de la FIFA World Cup, precum și ponturile pentru meciurile din ultima etapă a fazei grupelor: Norvegia – Franța, Uruguay – Spania, Tunisia – Olanda, Japonia – Suedia sau Algeria – Austria. Vezi și cine este FK Auda, adversara FCSB-ului din Conference League.






