Bencic – Wang – Ponturi WTA Wimbledon 2026
Wimbledon continuă în această săptămână cu meciurile din primele tururi ale competiției. Bencic – Wang se joacă în turul al doilea al întrecerii și ne așteptăm să vedem un meci foarte echilibrat.
Duelul Bencic – Wang se va disputa miercuri la Wimbledon, fiind un meci între două sportive cu obiective diferite pe iarba londoneză. Bencic este printre sportivele care aspiră la un loc în fazele superioare. Wang în schimb încearcă să revină în Top 30.
Partida dintre cele două sportive poate fi urmărită pe Eurosport, dar și pe aplicația Max.
Ponturi Bencic – Wang – Pariuri Turul 2 Wimbledon
Mizăm pe un succes al lui Bencic și minim 18 game-uri în confruntare dintre cele două sportive. Wang a reușit un sezon pe iarbă excelent și ne așteptăm să îi pună probleme lui Bencic. Totuși, jucătoarea din Elveția este net superioară din toate punctele de vedere.
- Pronosticuri Bencic – Wang – Bencic și Peste 17,5 gameuri – Cotă 1.67 la Betano Pariuri Sportive.
Formă Belinda Bencic – Ponturi WTA Wimbledon 2026
Bencic – Wang este un duel în care sportiva din Elveția pornește cu prima șansă din toate punctele de vedere. Bencic, fosta ocupantă a locului 4 WTA, este în prezent pe locul 11 în iearhia mondială și ne așteptăm să vedem un parcurs bun pe iarba de la Wimbledon.
Belinda Bencic nu a strălucit în 2026 și până în acest moment al sezonului nu are niciun titlu câștigat. Sportiva din Elveția a ajuns în sferturile de finală la Miami, cel mai important rezultat al stagiunii.
Bencic nu a jucat niciun turneu pe iarbă înainte de Wimbledon și s-a concentrat în permanență pe acest Grand Slam. Belinda a jucat în semifinale la Wimbledon 2025 și are foarte multe puncte de apărat în acest moment.
La ediția din 2026, sportiva din Elveția a trecut în primul tur de tânăra Stojsavljevic cu 6-2, 6-1.
Formă Xinyu Wang – Wimbledon 2026
Bencic – Wang este un meci în care jucătoarea din China pornește cu șansa a doua în mod clar. Xinyu Wang are doar 24 de ani și încă poate progresa în ierarhia WTA, fiind o singură dată în Top 30, pentru scurt timp.
Wang a început anul 2026 cu un parcurs excelent la turneul de la Auckland. Ea a fost învinsă acolo de Elina Svitolina în ultimul act. Ulterior, a ajuns în turul patru la Australian Open, turneu la care le-a învins pe Kalinina, Ostapenko și Noskova, înainte să piardă în fața lui Anisimova.
Pentru Wang, primăvara nu a adus cele mai bune rezultate posibile. Ea a areușit o singură victorie la turneele de la Madrid, Roma și French Open.
Wang a jucat mult mai multe meciuri pe iarbă în acest sezon, față de Belinda Bencic. Sportiva din China a debutat la Berlin, în Germania, pe această suprafață. Wang a pierdut în primul tur în fața lui Madison Keys. Ulterior, a participa la Bad Homburg, turneu la care a ajuns în semifinale. Naomi Osaka a fost singura care a putut să o învingă pe Wang, după ce asiatica trecuse de Zarazua, Fernandez și Svitolina.
La Wimbledon 2026, Wang a trecut de Cocciaretto cu 6-3, 2-6, 6-2. Prin victoria din primul tur, Wang și-a egalat performanța de anul trecut. Asiatica are ca și Personal Best calificarea în turul 4 în 2024.
Meciuri directe Bencic – Wang H2H – Wimbledon Feminin 2026
Bencic – Wang este un duel pe care l-am văzut doar în cadrul unor meciuri demonstrative. Sportiva din Elveția s-a impus cu 2-0 la seturi în 2018 și cu 2-1 la seturi în 2025.
Concluzii
Bencic – Wang este un meci foarte interesant pe tabloul principal de la Wimbledon. Cele două sportive au avut rezultate bune în ultimii pe iarbă și ne așteptăm să vedem multe schimburi interesante. Ambele servesc foarte bine și e posibil să vedem puține break-uri.
Turneul de la Wimbledon mai propune și alte dueluri interesante în această săptămână: Maria – Jovic, Svitolina – Snigur, Dimitrov – Sweeny, Kokkinakis – Bublik sau Wawrinka – Berrettini. Până la următoarele ponturi, rămâi alături de BETuri.ro. Și pariază pe cele mai spectaculoase evenimente sportive. Nu uita că ai alte ponturi pentru tine pe site! Spor(t) în toate!
