Rapid – Buducnost – Pariuri Liga Campionilor Handbal – 08.09.2024
Rapid – Buducnost este un duel în care vom vedea la lucru două echipe care vor lupta în mod normal pentru locul 6 în clasament, ultimul care duce în fazele eliminatorii în acest sezon. Rapid și Buducnost au fost repartizate în Grupa B, una extrem de complicată cu echipe de top din Europa.
Rapid și Buducnost se mai află în această grupă alături de Esbjerg, Gyor, Odense, Kristiansand, Ludwigsburg și Brest Bretagne. În mod normal, Rapid și Buducnost se vor bate cu Ludwigsburg pentru locul 6 în clasament.
Disputa din prima etapă se va disputa duminică, 8 septembrie, de la ora 17:00. Partida dintre cele două echipe poate fi urmărită pe canalele Digi Sport 1 și Prima Sport 2.
Rapid – Buducnost – Statistici Liga Campionilor handbal feminin
- Rapid a fost eliminată în sezonul trecut în faza grupelor.
- Buducnost a terminat și ea sezonul tot în prima fază a competiției.
- Buducnost este dublă câștigătoare de Liga Campionilor, într-o cu totul altă perioadă a clubului.
- Rapid are un sfert de finală în Champions League.
Pronosticuri Rapid – Buducnost– Ponturi Handbal Liga Campionilor
Pariuri Rapid – Buducnost – Pauză/Final 1/1 – Cotă 1.40 la Fortuna Pariuri.
Rapid nu a arătat deloc grozav în acest start de sezon competitional, însă are în fața un adversar modest pentru nivelul Champions League. Giuleștencele au la dispoziție anumite jucătoare care au evoluat la un nivel excelent și care se pot bate cu ceea ce vedem la Buducnost. Formația muntenegreană are doar patru straniere în lot, niciuna la un nivel extraordinar. Acest pronostic pauză/final ne aduce o cotă bună pentru un bilet de tip acumulator.
Formă Rapid – Ponturi Champions League Feminin
Rapid – Buducnost este o partidă în care gazdele trebuie să spele impresia slabă din acest start de sezon. Rapid a pierdut în Supercupa României cu Bistrița și Dunărea Brăila la scor. În cele două partide, jucătoarele lui Ginesta au încasat nu mai puțin de 71 de goluri și au arătat mari carențe din punct de vedere defensiv.
Rapid are totuși un plus de încredere după două meciuri reușite în campionat. Formația „vișinie” a trecut de Măgura Cisnădie și Târgu Jiu și are maximum de puncte în competiția internă.
Rapid le-a transferat în această vară pe Aissatou Koutate, Rinka Duijndam, Polina Gorskova, Sara Ristovka, Ștefania Stoica și Cătălina Dascălu. Din păcate, de la echipă a plecat Orlane Kanor, o jucătoare extrem de important în Liga Campionilor pentru fosta campioană a României. De altfel, franțuzoaica este cea mai bună marcatoare a Rapidului în Liga Campionilor cu 100 de reușite în 2 sezoane.
Mutările făcute de Rapid pe piața transferurilor
Pe lângă Kanor, echipa s-a mai despărțit de Kapitanovic, Neesgaard, Laura Kanor și Alexandra Badea.
Din fericire, Rapid a reușit să o păstreze pe Estavana Polman. Olandeza a fost cea mai bună jucătoare a meciului cu Tg. Jiu din această săptămână și pare că în continuare Rapid este dependentă de ea. Polman a avut destul de multe probleme fizice, dar dacă este sănătoasă poate juca un rol extrem de important la Rapid.
Duelul Rapid – Buducnost va fi unul extrem de important pentru Milena Raicevic. Jucătoarea din Muntenegru a fost în prim planul unui scandal major anul trecut, după ce și-a cerut restanțele salariale la Buducnost. Raicevic a fost exclusă din lot de Bojana Popovic și a plecat ulterior la Rapid. Ea a jucat între 2007 și 2021, respective 2022-223 la Buducnost.
Buducnost – Formă Liga Campionilor
Buducnost este antrenată și în acest sezon de Bojana Popovic, fosta mare jucătoare din Muntenegru. Buducnost a avut mari probleme financiare anul trecut și a fost aproape de faliment în primăvară, motiv pentru care echipa a renunțat la jucătoare precum Kalidiatou Niakate, Adrana Cardoso sau Nikolina Vukcevic.
Buducnost nu a jucat până acum niciun meci oficial, fiind cunoscut faptul că echipa muntenegreană evoluează doar în Liga Campionilor. Pentru a pregăti noul sezon, Bojana Popovic a programat două meciuri amicale în luna august. Buducnost le-a învins pe Kristiansand și Ferencvaros.
Din lotul celor de la Buducnost o remarcăm în primul rând pe Nina Bulatovic, o jucătoare consacrată în campionatul românesc. Tot în România a evoluat în ultimii ani și Ivona Pavicevic. Buducnost a reușit să o naturalizeze pe Armelle Attingre, un portar care pare peste nivelul lotului.
Meciuri directe H2H – Rapid – Buducnost
Rapid – Buducnost este un duel pe care l-am văzut în urmă cu 2 sezoane. Giuleștencele s-au impus cu 39-29 la București, în timp ce în Muntenegru scorul a fost 30-30.
Concluzii
Rapid – Buducnost este un joc care se va disputa într-o atmosferă destul de anostă pentru nivelul la care ne-a obișnuit formația gazdă. Rapid s-a bucurat în ultimele sezoane de o atmosferă impresionantă în Liga Campionilor, dar care e posibil să nu se repete la acest joc. Fanii au achiziționat destul de puține bilete, fiind probabil dezamăgiți și de campania slabă de transferuri din această vară.
Liga Campionilor la handbal feminin debutează cu disputele Gloria Bistrița – CSM București și Rapid – Buducnost. Vezi cote bune și pentru 49ers vs Jets, din NFL. În plus, avem meciurile internaționale Franța – Italia, Irlanda – Anglia, sau Peru – Columbia. Alege cele mai bune ponturi și pariază inspirat!Spor(t) în toate și vizionare plăcută.