scm ramnicu valcea
csm bucuresti
Liga Campionilor Handbal Feminin
06.03.2022
Sala Sporturilor Traian, Rm. Vâlcea
Victorie CSM
1.80
Digisport, Telekomsport, Looksport+

Râmnicu Vâlcea – CSM București | Ponturi Handbal Liga Campionilor 2022

Autor: Cristi Geiger
Ultimul update pe: martie 5, 2021
Rate this post

Râmnicu Vâlcea – CSM București va fi confruntarea din optimile de finală ale Ligii Campionilor, asupra căreia vor fi ațintiți toți ochii suflării handbalistice din țară și nu numai. Duelul românesc dintre cele două echipe va fi, totodată, și un duel de la distanță între cei doi antrenori, reprezentanți ai generației tinere – Florentin Pera (SCM Râmnicu Vâlcea) vs. Adrian Vasile (CSM București).

Sunt două echipe între care s-a creat o rivalitate mare și care în ultimii trei ani s-au întâlnit de 9 ori. Niciodată însă nu au făcut-o în cupele europene, iar acum, la primul duel „extern”, „tigroaicele” sunt date ca mari favorite pentru calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. De altfel, prin vocea antrenorului Adrian Vasile, echipa din București a anunțat că are ca obiectiv Final Four-ul și o medalie.

SCM Râmnicu Vâlcea vrea să facă uitată înfrângerea din urmă cu aproximativ două săptămâni, suferită în Liga Florilor. Iar CSM-ul dorește să câștige ambele manșe. Avem toate ingredientele necesare pentru a ne aștepta la un nou duel spectaculos.

Râmnicu Vâlcea – CSM București, meci care va conta pentru turul optimilor de finală ale Ligii Campionilor, se va disputa sâmbătă, de la ora 17.00. Meciul va fi transmis pe canalele Digi Sport, Looksport și Telekomsport.

Râmnicu Vâlcea – CSM București, motivarea ponturilor – handbal Liga Campionilor

  • CSM București a câștigat ultimul meci jucat împotriva celor de la Râmnicu Vâlcea, disputat în Oltenia.
  • În patru din ultimele cinci meciuri directe s-au marcat, în total, sub 50 de goluri.
  • CSM București este lider neînvins în Liga Florilor. Râmnicu Vâlcea este pe locul 3, fiind devansată în clasament și de Baia Mare.
  • SCM Râmnicu Vâlcea a terminat pe locul 6 grupa de Liga Campionilor. CSM București a ajuns până pe 3.
  • Râmnicu Vâlcea are cea mai bună apărare din Liga Florilor cu 203 goluri primite în 10 partide. O medie de aproximativ 20 de goluri încasate pe meci.

SCM Râmnicu Vâlcea – CSM București, ponturi handbal – meciuri Liga Campionilor

  • CSM București va câștiga duelul de la Râmnicu Vâlcea, la o cotă de 1,80, oferită de Superbet Sport.
  • Nu se vor marca mai mult de 50 de goluri în disputa SCM Râmnicu Vâlcea – CSM București, la o cotă de 2,03, conform Fortuna pariuri sportive.

Râmnicu Vâlcea – CSM București – Gazdele vor să facă uitată ultima înfrângere cu „tigroaicele”

Într-o grupă câștigată de Gyor, în care s-au mai aflat echipe precum Brest, Odense, Buducnost, Dortmund și Podravka Vegeta, Râmnicu Vâlcea a terminat pe poziția a șasea. S-au disputat, în total, 14 partide, meciuri tur-retur, în care echipa antrenată de Florentin Pera a câștigat de cinci ori și a pierdut de 9 ori. Au fost și partide care s-au tranșat la „masa verde”, din pricina cazurilor de coronavirus.

În acutala ediție din Liga Florilor, Râmnicu Vâlcea a avut 10 apariții. A câștigat de opt ori și a pierdut două partide. Ambele jocuri în care vâlcencele au fost învinse s-au disputat pe teren propriu – Baia Mare a învins la un gol diferență, 32-31, iar CSM București, în urmă cu două săptămâni, a câștigat la cinci goluri, 27-22.
De altfel, un meci pe care Râmnicu Vâlcea vrea să-l facă uitat. Și poate să facă asta doar dacă va câștiga în Liga Campionilor.


„Suntem motivați să facem un joc bun. Întâlnim o echipă foarte valoroasă, cu jucătoare experimentate. Le cunoaștem foarte bine, în ultimele trei sezoane am jucat 9 partide. În primul rând, va trebui să eliminăm din greșelile pe care le-am făcut în faza de atac. De asemenea, în faza de apărare vom avea nevoie de o mobilizare exemplară, o mobilitate și agresivitate în sensul bun al cuvântului, care să ne dea încredere. Apărarea a fost atu-ul nostru în ultimele sezoane, poate să fie și de această dată cartea câștigătoare”,

Florentin Pera, antrenorul lui SCM Râmnicu Vâlcea, într-un interviu pe care le-a acordat celor de la prosport.ro.

În Liga Florilor, Râmnicu Vâlcea este pe locul 3, în spatele lui CSM București și a lui Minaur Baia Mare. Vâlcencele stau foarte bine la capitolul apărare. Au încasat doar 203 goluri în 10 partide, o medie de 20,3 goluri primite pe meci.

ramnicu valcea - csm bucuresti

CSM București, învingătoare în ultimul meci direct – handbal Liga Campionilor

CSM București are ambiții mari și își dorește să ajungă în Final Four-ul Ligii Campionilor, unde să cucerească o medalie, deci să învingă minimum o echipă. Pentru a ajunge între cele mai bune patru echipe europene, CSM-ul trebuie să treacă de SCM Râmnicu Vâlcea. Antrenorul Adrian Vasile, care a fost în carantină pentru două săptămâni și a ratat ultimul meci direct CSM – SCM, vrea victorii în ambele manșe din optimile de finală ale competiției.

„Cred că fiecare meci are o poveste diferită. Chiar dacă sunt aceleași ingrediente, poate există un alt tip de desfășurare al unui joc. Cred că pentru această poveste diferită din spatele oricărui meci trebuie să fim foarte pregătiți (…) La primul antrenament le-am spus fetelor că tot ceea ce vom face este să câștigăm o medalie. Este singurul lucru care mă interesează. Toată munca noastră de zi cu zi, de la lună la lună, din ultimele două sezoane, pentru că l-aș adăuga și pe cel precedent care nu s-a putut termina, a fost direcționată către a câștiga medalii în fiecare competiție pe care o jucăm”,

antrenorul lui CSM București, Adrian Vasile, într-un interviu acordat prosport.ro.

CSM București a obținut o victorie extrem de importantă, pe terenul celor de la Râmnicu Vâlcea, în 18 februarie 2021. „Tigroaicele” nu erau considerate favorite de casele de pariuri, însă s-au impus la cinci goluri diferență, 27-22. Echipa lui Adrian Vasile are 11 partide în Liga Florilor, victorii pe linie.

CSM București, cel mai bun atac din Liga Florilor

CSM București are și cel mai prolific atac din Liga Florilor, cu 332 de goluri marcate în 11 meciuri. O medie de 30 de goluri marcate pe meci. Însă, din istoricul întâlnirilor directe cu SCM Râmnicu Vâlcea, putem observa că numărul golurilor înscrise de bucureștence se situează sub medie.
CSM București a încheiat pe locul al treilea grupa de Liga Campionilor câștigată de Rostov-Don, din care au mai făcut parte, în ordinea clasării, Metz, Ferencvaros, Kristiansand, Esbjerg, Ljubljana și Bietigheim.

„Tigroaicele” au înregistrat opt victorii, un rezultat de egalitate și cinci înfrângeri, având 331 de goluri marcate și 309 primite. Au fost și două meciuri câștigate la „masa verde”, 10-0, din pricina cazurilor de coronavirus.

SCM Râmnicu Vâlcea – CSM București, meciuri directe (H2H) – handbal Liga Campionilor

Chiar dacă a fost afectată serios de coronavirus, CSM București s-a mobilizat și a câștigat ultimul meci direct cu Râmnicu Vâlcea, în deplasare. COVID-19 a „lovit” în plin pe CSM, care a avut 10 absențe atunci – șase jucătoare bolnave și antrenorul Adrian Vasile, dar și trei accidentate.

„Tigroaicele” au condus cu două goluri la pauză, 11-9, iar în ultimele 30 de minute au mai adăugat trei goluri la ecart. Scor final, 27-22. Un meci în care s-a remarcat Jelena Grubisic, între buturi. Cristina Neagu a fost cea mai bună marcatoare a partidei, cu 7 reușite, Crina Pintea marcând 6 goluri. De partea cealaltă, pivotul Elghaoui a înscris de 5 ori, iar Minevskaja a contribuit la „zestrea” vâlcencelor cu șase „boabe”.

Bătălii mari și în Cupa României

A fost revanșa, după ce în 6 septembrie 2020, în finala Cupei României, Râmnicu Vâlcea s-a impus surprinzător, fiind cotată cu 3,90 să se impună. A fost 22-19 contra CSM-ului, după o primă repriză în care vâlcencele s-au distanțat la opt goluri, 15-17. „Tigroaicele” nu au mai avut forța să revină.
Era a doilea joc cu trofeul Cupei României pe masă, după ce în 21 aprilie 2019, la finalul celor 60 de minute, scorul era egal, 26-26. CSM București s-a impus în urma primei reprize de prelungiri și a câștigat trofeul, 30-29.

În ultimi trei ani, SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București s-au întâlnit de 9 ori. Vâlcea are trei victorii, iar bucureștencele s-au impus de cinci ori. Un meci s-a terminat la egalitate și a fost, în cele din urmă, câștigat de echipa din Capitală.

Râmnicu Vâlcea – CSM București, cotele caselor de pariuri – handbal feminin Liga Campionilor

  • CSM București va câștiga meciul de la Vâlcea, în care nu se vor marca mai mult de 50 de goluri 2&S49,5, la o cotă de 3,51, oferită de Superbet pariuri sportive.

Câștigătoarea „dublei” dintre SCM Râmnicu Vâlcea – CSM București va da piept în faza următoare a competiției de învingătoarea dintre CSKA Moscova și Krim Ljubljana. Până data viitoare, stați aproape de ponturile și pronosticurile sportive oferite de echipa BETuri.ro, cum ar fi cele pentru Porto – Chelsea!

Alte ponturi utile:

AC Milan
girona
Champions League
22.01.2025
Stadio San Siro