Nottingham Forest – Bournemouth, Ponturi, pronosticuri și cele mai bune cote Premier League
Nottingham Forest – Bournemouth – Trupa lui Andoni Iraola a reușit 2 lucruri fantastice prin remiza în fața lui Man City. În primul rând, și-a asigurat locul în Europa, pentru prima dată în istorie. 99% va fi vorba de o participare în Europa League. În al doilea rând, a făcut-o pe Arsenal campioană pentru prima dată după o pauză de 22 de ani.
Gazdele de la Forest s-au salvat de la retrogradare cu ceva etape în urmă, urmând să urmărească de la distanță lupta de la distanță din ultima rundă dintre Tottenham și West Ham. Meciul Nottingham Forest vs Bournemouth se joacă la aceeași oră cu restul etapei: duminică, 24 mai, de la ora 18:00 (Ora României).
Jocul de pe City Ground din Nottingham este transmis, precum și restul etapei cu numărul 38 din Premier League, în aplicația Voyo.
Revenind la șansele Cireșelor de a se duce chiar în Champions League în campionatul următor, trebuie să spunem că trebuie îndeplinite succesiv 3 condiții:
- Aston Villa să câștige finala de Europa League în fața lui Freiburg – primul criteriu a fost deja îndeplinit;
- Villa să termine pe locul 5, sub Liverpool, pentru a obține locul de UCL din postura de câștigătoare a Europa League;
- Bournemouth să rămână pe 6, asta însemnând să obțină minimum 1 punct cu Forest pentru a depinde doar de ea.
Iată ce pont ți-am pregătit pentru super-meciul Nottingham Forest vs Bournemouth.
Pronostic Nottingham Forest – Bournemouth – Ponturi Premier League 2025/26
Având în vedere că echipa oaspete e mult mai motivată, pronosticul nostru la Nottingham Forest vs Bournemouth este 2. Pentru asta, partenerul BETuri.ro – Unibet îți oferă o cotă de 2,08. O poți juca single sau pe un multiplicator. Îți încerci și tu șansa?
Având în vedere că echipa oaspete e mult mai motivată, pronosticul nostru la Nottingham Forest vs Bournemouth este 2. Pentru asta, partenerul BETuri.ro – Unibet îți oferă o cotă de 2,08. O poți juca single sau pe un multiplicator. Îți încerci și tu șansa?
Statistici Nottm Forest – Bournemouth – Pariuri Anglia 1
- Oamenii lui Vitor Pereira au dat un marcator detașat în acest sezom. Este vorba de mijlocașul britanic Morgan Gibbs-White (14 goluri și 4 pase decisive).
- Cifre bune au și atacantul brazilian Igor Jesus (6 goluri și 4 pase), mijlocașul englez Elliot Anderson (4 goluri și 4 pase decisive) și atacantul nigerian Taiwo Awoniyi (4 goluri și o pasă decisivă);
- Andoni Iraola, care o va părăsi pe Bournemouth la finalul campionatului, a construit un super-atacant în sezonul 2025/2026. Este vorba de atacantul francez Eli Kroupi (13 goluri), cel care a străpuns și plasa lui Manchester City.
- În actualul sezon, s-au mai făcut remarcați mijlocașul Marcus Tavernier (6 goluri și 4 pase decisive), atacantul brazilian Evanilson (6 goluri și o pasă decisivă) și mijlocașul brazilian Rayan (5 goluri și 2 pase decisive).
- Nottingham n-a avut un sezon prea grozav pe teren propriu, unde a acumulat doar 19 puncte în 18 partide.
- Prima calificare europeană din istorie pentru Bournemouth se datorează și celor 25 de puncte aduse de pe terenuri străine de către oamenii lui Andoni Iraola.
Forma de moment a gazdelor – Ponturi Nottingham Forest – Bournemouth – Premier League 2025/2026
Forest poate spune că a avut un sezon foarte bun atât intern, cât și la nivel european, unde a ajuns până în semifinalele Europa League. Acolo, Vitor Pereira a trebuit să se recunoască înfrânt în fața lui Unai Emery, antrenorul lui Aston Villa.
Până una alta, iată bilanțul recent al gazdelor înainte de a vorbi despre ponturi la Nottingham Forest vs Bournemouth:
- 5 victorii cu Porto, Aston Villa (ambele în Europa League), Sunderland, Burnley, Chelsea (3 victorii în Premier League);
- 3 remize cu Newcastle, Aston Villa (ambele în campionat) și Porto în Europa League;
- 2 înfrângeri cu Manchester United în Premier League și Aston Villa la returul semifinalei de Europa League.
Posibil prim 11 pentru Forest- Pariuri Premier League 2026
Sels – Netz, Morato, Williams, Milenković – Anderson, Gibbs-White, Domínguez, Hutchinson – Wood, Igor Jesus.
Forma de moment a oaspeților – Pronosticuri Nottingham Forest – Bournemouth – Premier League 2025/26
Antrenorul basc a bătut recordul de partide fără înfrângere consecutive pentru Bournemouth. Asta s-a întâmplat chiar la jocul cu Manc hester City, Cireșele ajungând la 17 partide fără eșec. Vor face 18 după jocul cu Forest? Care-i pronosticul tău la Nottingham Forest vs Bournemouth?
- 4 victorii cu Arsenal, Newcastle, Fulham și Crystal Palace (toate în campionat);
- 6 egaluri cu Manchester City, Leeds, Manchester United, Burnley, Brentford, Sunderland – doar meciuri de Premier League;
- 0 niciun eșec (cea mai recentă înfrângere, în ianuarie cu Arsenal).
Posibil prim 11 pentru AFC Bournemouth – Pariuri Anglia 2025/26
Petrovic – Smith, Truffert, Hill, Senesi – Scott, Kroupi, Tavernier, Rayan, Adams- Evanilson.
Meciuri directe (H2H) – Nottingham Forest – Bournemouth – Rezultate Premier League 2025/26
Bournemouth a fost echipa mai pe val în anii aceștia. Acest lucru se traduce și în rezultatele înregistrate în fața fostei campioane a Angliei. Cireșele au învins de 6 ori, au fost 4 remize, iar Nottingham Forest nu a învins-o deloc în ultimele 10 jocuri pe echipa lui Iraola.
În partida tur, de pe Vitality Stadium, a fost 2-0 pentru viitoarea echipă antrenată de germanul Marco Rose. Marcau Tavernier și Kroupi, chiar înainte de pauză. Cum crezi că va arăta returul? Care-i pronosticul tău la Nottingham Forest vs Bournemouth?
Concluzii
Ultima etapă din Premier League ne va spune cine este echipa care merge în Championship în sezonul următor. Unul dintre coloșii londonezi va retrograda. Să fie West Ham sau Tottenham? Pariază pe toată etapa din Premier League, nu doar pe Nottingham Forest vs Bournemouth.
- Brighton vs. Manchester United;
- Burnley vs. Wolves;
- Liverpool vs Brentford;
- Crystal Palace vs Arsenal;
- Fulham vs Newcastle;
- Sunderland vs Chelsea;
- Manchester City vs Aston Villa
- Tottenham vs Everton;
- West Ham vs Leeds;
Ultimul weekend cu cu meciuri din Top 5 ligi europene + Superliga îți mai propune următoarele jocuri: Valencia vs Barcelona din La Liga, Real Madrid vs Bilbao din aceeași competiție, Fiorentina vs Atalanta din Serie A, FCSB vs Botoșani din playout-ul Superligii. Îți dorim mult spor(t) în toate și cât mai multe bilete verzi. Să fii cât mai inspirat cu pronosticuri la pariuri sportive!
