Everton – West Ham | Ponturi Premier League | 15.03.2025
Descoperă pronosticurile BETuri pentru partida Everton – West Ham, din etapa a 29-a din campionatul Angliei, Premier League. Partida de pe Goodison Park este programată sâmbătă, de la ora 17:00.
Everton vs West Ham aduce față în față două echipe care nu demult luptau pentru cupele europene. Acum se luptă în subsolul clasamentului. Dar cum sunt ferite de grijile retrogradării, ne așteptăm să lase precauția deoparte și să pună în scenă un spectacol total.
La casele de pariuri, Everton este dată de specialiști ca favorită. Gazdele din Liverpool au cota 2.20 pentru un succes în fața propriilor suporteri, în timp ce West Ham are cota 3.60 pentru victoria din deplasare. O remiză este cotată cu 3.30, dar merită să menționăm că ultima remiză directă în meciurile de pe Goodison Park datează tocmai din 2011.
Statistici Everton vs West Ham – Pariuri fotbal Anglia
- Everton și West Ham sunt vecine în clasament, pe locurile 15-16, cu același număr de puncte (33).
- Everton vine după o serie de 8 meciuri fără înfrângere în Premier League – patru victorii și patru remize. Seria cea mai recentă arată 3 egaluri consecutive.
- În ultima etapă, Everton a remizat cu Wolverhampton, scor 1-1.
- Everton a pierdut 4 meciuri pe teren propriu în acest sezon. Ultimul eșec datează de la mijlocul lunii ianuarie, iar de atunci echipa a legat 4 meciuri fără înfrângere în fața propriilor fani.
- West Ham a pierdut cu Newcastle în ultima etapă. Meciul a pus capăt unei serii de două victorii consecutive, serie în care victime i-au căzut Arsenal și Leicester City.
- În ultima deplasare, West Ham a învins-o pe Arsenal, punând capăt unei serii de patru meciuri consecutive fără succes pe teren străin.
- West Ham vine după o serie de două meciuri fără înfrângere în fața lui Everton.
- Meciul din tur s-a încheiat 0-0, fiind primul meci direct fără gol marcat după 7 ani și 15 partide.
Pronostic Everton – West Ham – Ponturi Premier League
Everton și West Ham se luptă în subsolul clasamentului. Dar fiind ferite de grijile retrogradării, ne așteptăm să lase precauția la o parte și să ne ofere un meci spectaculos. De aceea mizăm pe o partidă cu goluri la ambele porți.
- Pontul BETuri pentru Everton vs West Ham: GG – cota 1.91 @ Get’s Bet.
Formă Everton – Ponturi pariuri Anglia
Altădată o candidată la cupele europene, Everton traversează o perioadă extrem de dificilă. În precedentele trei sezoane s-a zbătut în subsolul clasamentului și nu a terminat niciodată mai sus de locul 15. Aceeași pare să fie situația și în actuala stagiune. După 28 de etape, echipa lui David Moyes se regăsește pe același loc 15. E adevărat că nu poate spera să se implice în lupta pentru cupele europene, dar nici nu are emoții cu retrogradarea. 16 puncte o separă de locul 18, primul retrogradabil.
Everton intră în meciul de sâmbătă după o serie de opt meciuri fără înfrângere în Premier League. Au fost trei victorii consecutive în startul acestei serii, dar lucrurile nu au mai stat la fel de bine în continuare. Echipa a avut patru remize în ultimele cinci etape și vine acum după o serie de trei egaluri consecutive. Cel mai recent, a remizat cu Wolverhampton.
Rezultate Everton în ultimele 5 meciuri înainte de partida cu West Ham:
- Everton – Liverpool 2-2
- Crystal Palace – Everton 1-2
- Everton – Man United 2-2
- Brentford – Everton 1-1
- Wolves – Everton 1-1
Echipa lui David Moyes a pierdut primele două meciuri ale sezonului de pe teren propriu, dar mai apoi avut o serie de șase meciuri fără înfrângere. La trecerea dintre ani, trupa din Liverpool a avut din nou două eșecuri consecutive, însă lucrurile s-au redresat la fel de repede și vine acum după o serie de 4 meciuri fără eșec în fața propriilor fani.
Formă West Ham – Ponturi fotbal Anglia
Everton a fost una dintre candidatele la cupele europene în ultimii ani. Iar după locul 9 obținut sezonul trecut, fanii sperau ca echipa să facă un pas mai sus. Dar lucrurile nu au stat deloc așa, iar West Ham se zbate în subsolul clasamentului alături de Everton. Echipa antrenată de Graham Potter ocupă locul 16 în clasament, la egalitate cu adversara ei din weekend, dar dezavantajată de golaveraj (-19 în dreptul lui West Ham, față de -4 în dreptul lui Everton). Vestea bună este, la fel ca în cazul adversarei sale din wekend, că nu are de ce să se teamă de retrogradare.
West Ham intră în meciul de la finalul săptămânii după eșecul suferit în fața lui Newcastle. Meciul a pus capăt seriei de două victorii consecutive, în care ciocănarii trecuseră de Arsenal și de Leicester City. A fost a treia înfrângere a echipei din ultimele 5 etape și al 5-lea meci fără victorie din ultimele 7 etape.
Rezultate West Ham în ultimele 5 meciuri înainte de partida cu Everton:
- Chelsea – West Ham 2-1
- West Ham – Brentford 0-1
- Arsenal – West Ham 0-1
- West Ham – Leicester City 2-0
- West Ham – Newcastle 0-1
Victoria obținută pe Emirates Stadium, în fața lui Arsenal, a pus capăt unei serii de 4 meciuri fără victorie pe teren străin. Din aceste meciuri, echipa lui Potter luase un singur punct. Palmaresul general din acest sezon, în deplasare, este de patru victorii, patru remize și cinci înfrângeri.
Meciuri directe Everton vs West Ham (H2H)
O rivalitate cu o vechime de aproape 120 de ani, Everton vs West Ham programează la finalul acestei săptămâni episodul cu numărul 153. Statistica meciurilor directe îi este favorabilă lui Everton, care se laudă cu 75 de victorii, față de cele 45 trecute în dreptul lui West Ham. Alte 32 de meciuri s-au încheiat la egalitate.
În ultimii ani, West Ham a părut să încline balanța meciurilor directe în favoarea sa. Londonezii au patru victorii și o remiză în ultimele 7 dueluri cu Everton. Seria cea mai recentă arată două meciuri fără înfrângere pentru West Ham. Meciul din tur, încheiat 0-0, a fost primul după 7 ani și 15 partide în care nu s-a marcat niciun gol.
Echipe probabile Everton – West Ham – Ponturi pariuri Premier League
- Everton: Pickford – O’Brien, Tarkowski, Branthwaite, Mykolenko – Gueye, Garner – Lindstrom, Doucoure, Harrison – Beto.
- West Ham: Areola – Wan-Bissaka, Todibo, Kilman, Creswell, Scarles – Soucek, Ward-Prowse, Alvarez – Bowen, Kudus.
Concluzii
Everton și West Ham sunt două echipe echilibrate, care se pot anula reciproc foarte ușor. Meciul din tur, încheiat 0-0, este cel mai bun exemplu. Dar să nu uităm că niciodată în istoria de 117 ani a acestui duel nu s-a întâmplat ca două meciuri consecutive să se încheie fără gol marcat.
Dacă pronosticul nostru pentru Everton vs West Ham te-a inspirat, te invităm să descoperi și mai multe ponturi bune pentru partidele de la finalul săptămânii. Iată câteva propuneri:
- FCSB – Rapid
- CFR Cluj – Dinamo
- Leicester – Manchester United
- Coventry – Sunderland
- Union Berlin – Bayern
- Arsenal – Chelsea
- Monza – Parma
- Girona – Valencia
- Villarreal – Real Madrid
- Fulham – Tottenham
În weekend avem și finala din Cupa Ligii Angliei: Liverpool – Newcastle.
În weekend avem și Marele Premiu al Australiei. Descoperă și mai multe ponturi bune pentru tine pe site sau pe Facebook BETuri. Fii informat și inspirat!